Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 12 septembrie 2017

A ajuns cel mai mare proprietar de malluri din ţară, dar acum îşi vinde pe rând proprietăţile

Autor:

Fondul sud-african de investiţii MAS Real Estate Inc. (MAS REI), care acţionează în România în parteneriat cu firma Prime Kapital, a anunţat achiziţia datoriei garantate cu ipotecă pe centrul comercial Era Shopping Park Iaşi. Tranzacţia echivalează cu preluarea controlului asupra proprietăţii. Argo Real Estate, dezvoltatorul parcului de retail din Iaşi, devenise în timpul crizei cel mai mare proprietar de centre comerciale din România.

„Am achiziţionat datoria garantată, acordată companiei care deţine Era Shopping Park Iaşi de către un grup de bănci, cu o reducere semnificativă faţă de valoarea de piaţă a proiectului. Datoria este garantată cu ipotecă de rang unu pusă pe toate activele proiectului. Proprietatea este subdezvoltată şi supra-îndatorată, însă deoarece lipsesc planurile de expansiune ale celorlalte două centre comerciale competitoare din oraş şi există 14 hectare de teren disponibile pentru expansiune, proiectul poate fi repoziţionat într-un centru de retail regional“, arată sud-africanii.

Era Shopping Park Iaşi a fost inaugurat în 2008, are o suprafaţă de aproape 50.000 mp şi chiriaşi precum Carrefour, Praktiker, Altex, Mobexper, JYSK, Pepco sau Takko. Centrul comercial a fost dezvoltat de fondul de investiţii Argo Real Estate Oportunities Fund (AREOF) cu preţul unei datorii de circa 65 mil. euro către un consorţiu format din Eurobank, Bancpost, Banca Românească, National Bank of Greece şi Bank of Cyprus.

AREOF a devenit în plină criză liderul pieţei din România prin consolidarea activelor controlate de fondatorul companiei, cipriotul Andreas Rialas – fost vicepreşedinte al Deutsche Bank. Povara datoriilor şi-a spus însă cuvântul, iar performanţele celor patru centre comerciale pe care investitorul le deţinea în România au început să se deterioreze. În toamna lui 2013, proiectul Era Shopping Park Oradea intră în insolvenţă. Trei ani mai târziu, compania vinde cea mai importantă proprietate pe care o avea în România, centrul comercial Shopping City Sibiu. Mallul sibian a fost cumpărat de sud-africanii de la NEPI cu 100 mil. euro.

Acum, după ce a pierdut controlul şi asupra Era Shopping Park Iaşi, investitorul a mai rămas cu centrul din Oradea şi cu Shopping City Suceava, care ocupă locul 36 în clasamentul celor 63 de malluri funcţionale din România, după cifra de afaceri realizată în 2016.

CITIŢI ŞI Topul afacerilor rulate de toate mallurile din România

„Argo Group continuă să-şi restructureze portofoliul pe care îl deţine în România cu scopul de a optimiza investiţiile realizate în piaţa comercială din Europa Centrală şi de Est”, declara Dennis Selinas, CEO-ul Argo Group, după vânzarea proiectului din Sibiu.

 

Interesant este că în octombrie anul trecut, AREOF şi-a reafirmat intenţia de a extinde mallul din Iaşi cu 30.000 mp, în urma unei investiţii de 33 mil. euro, plan care a fost iniţiat încă de dinainte de criză. Rămâne de văzut dacă sud-africanii vor avea mai mult curaj şi vor duce la bun sfârşit planul.

Cert este că MAS REI şi Prime Kapital, firmă fondată de Martin Slabbert şi Victor Semionov după ce s-au retras de la conducerea NEPI, ţintesc dezvoltări imobiliare ce depăşesc ca valoare suma de un miliard de euro la nivelul Europei Centrale şi de Est.

În România, investitorii vor să construiască un mall pe o parte din terenul Upetrom 1 Mai din Ploieşti, au cumpărat de la Hornbach 7,9 hectare de teren în Baloteşti pentru un centru comercial care va cuprinde şi un magazin Lidl şi au în plan o serie de patru mici zone comerciale adiacente unor hipermarketuri precum Carrefour, Kaufland sau Lidl în Focşani, Slobozia, Roman şi Baia Mare. Prime Kapital a mai cumpărat de la omul de afaceri George Becali un teren de 8 ha pe Şoseaua Pipera pe care intenţionează să ridice un ansamblu rezidenţial cu peste 500 de locuinţe. Tot pe sectorul rezidenţial, investitorii vor să construiască un cartier cu 380 de apartamente în locul fostei fabrici Marmura Bucureşti din cartiertul Bucureştii Noi, teren achiziţionat indirect de la Gránit Management – firma milionarilor maghiari Sándor Demján şi Sándor Csányi.

CITITI SI Au cucerit România, iar acum atacă Europa Centrală şi de Est

 

Spre deosebire de modelul NEPI, care s-a format în România şi s-a extins ulterior în regiune, Prime Kapital a început achiziţiile în ţările vecine în paralel cu investiţiile româneşti. Cel mai mare proiect al acestora este transformarea în mall a gării centrale din Ljubljana, capitala Sloveniei. Recent, compania a cumpărat două malluri în Bulgaria şi mai deţine un centru comercial în Polonia.

Citeste si:

A vrut să devină cel mai mare proprietar de malluri, dar acum vinde pe rând tot ce are în România

GTC îşi vinde ultimele două malluri din România, după ce a cumpărat două clădiri de birouri

Plaza Centers a vândut terenul din Slatina pe care voia să facă un mall de 40 mil. euro

Ziare.com
Lumea se schimba radical. Seful Alibaba spune ce ar trebui sa invete copiii...
Evz Monden
GALERIE FOTO – Imagini UNICE din timpul unui RITUAL de EXORCIZARE. Lumea este...
AnimalZoo
A dormit întreaga viaţă pe o podea de ciment. Priviţi reacţia lui când vede...
Evz.ro
Oana Zăvoranu a CLARIFICAT misterul. De ce NU poate vedeta să rămână...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.