Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
vineri, 07 iulie 2017

Anpal Brașov, o afacere împachetată frumos

Autor:

Aflat la un pas de majorat, businessul Anpal, construit de Alin Popa, se dezvoltă pe an ce trece. A mizat pe cartea câștigătoare, iar cartonul i-a purtat noroc.

De profesie inginer electronist, Alin Popa activa în domeniul vânzărilor anterior anului 2000. Câștiga destul de bine, dar își dorea altceva. “Eram tânar și doream să fac ceva, să mă identific cu un produs”, își amintește antreprenorul brașovean. A observat atunci că mare parte din produse vin împachetate în cutii de carton. Iar de la idee la afacere a fost doar un mic pas. “Am pornit de la zero, nu aveam cunoștințe de specialitate, dar mi-am propus să fiu bun în realizarea cutiilor de carton”, povestește Alin Popa. A început de jos, cu utilaje simple și a ajuns astăzi, la 17 ani de la înființarea firmei să dețină utilaje de ultimă generație.

Dezvoltare pe fonduri europene

“Dacă în primii ani de activitate aveam o capacitate de producție de 5 tone de carton/lună, în prezent capacitatea utilajelor este de 150 de tone de carton/lună”, spune antreprenorul, cu mențiunea că a reușit să-și dezvolte businessul și datorită fondurilor europene. Cel mai recent proiect cu finanțare europeană l-a derulat în perioada 2013-2015 și a avut o valoare de aproximativ 1,9 milioane de lei, din care partea rambursabilă s-a ridicat la 75% din total. Primul contact cu banii europeni l-a avut în 2008, an în care a depus dosarul. “Cred că avea peste 400 de pagini”, spune Alin Popa, cu mențiunea că birocrația în primii ani de la aderare era la cote înalte. “Am primit banii în tranșe, ultimele fonduri ne-au fost virate la sfârșitul anului 2011-începutul anului 2012”. Spre comparație, la cel de-al doilea proiect cu finanțare europeană lucrurile au decurs mult mai rapid. “Am depus proiectul în 2013, la finele următorului an am primit aprobarea, în circa 7-8 luni am derulat lucrările, iar într-o lună am primit banii”, spune antreprenorul. Cele 1,9 milioane de lei au avut ca destinație achiziția de utilaje noi și modernizarea întreprinderii, unde în prezent lucrează 14 salariați. “Am început cu doi-trei oameni, în prezent personalul este de 14, dar am avut și 21 de salariați”, explică Alin Popa, cu mențiunea că pe viitor vrea să-și mărească numărul de angajați. Pentru acest an, Alin Popa mizează pe o creștere a businessului între 10% și 15%: “Avem deja o clientelă iar o creștere de 10-15% o consider una normală. Ce este peste acest prag nu pot spune decât <>”.  El spune că, în ultimii ani, în zona Brașovului, majoritatea firmelor au mizat pe dublarea afaceriilor sau a numărului de angajați.

 

Cutiile fabricate la Brașov ajung pe tot globul

Chiar dacă nu face export, cutiile fabricate de Anpal ajung în toate colțurile lumii, din Cuba până în Asia sau Statele Unite. “Avem clienți din multe sectoare, de la industria alimentară la cea textilă. Producem pentru firme care fac mobilă până la cei din industria auto”, detaliază Alin Popa.

Potrivit acestuia, companiile prezente pe piața locală care realizează exporturi în diferite țări își doresc ca produsele lor să ajungă la destinație în siguranță, fără să se rupă sau să se spargă, astfel că se impune ambalarea în cutii de carton de calitate superioară. Întrebat despre materia primă utilizată la confecționarea cutiilor, administratorul Anpal spune că lucrează doar cu producători interni. Alin Popa spune că în prezent, având în vedere perioada de concedii, lucrează doar la o treime din capacitate, dar oricând este dispus să facă față noilor comenzi și provocărilor. 

 

2,38 milioane de lei a fost cifra de afaceri înregistrată anul trecut de Anpal, în creștere cu 16% față de anul precedent

Economica
Şoferii VOR ÎNNEBUNI! Vor face asta din 6 in 6 luni
B1.ro
Horoscopul perioadei 19 - 26 august, prezentat de Alina Bădic, alături de...
Doctorul Zilei
Un nou test de sânge poate descoperi cancerul înainte de apariția simptomelor
Evz Monden
Fosta soție a lui Michael Jackson suferă de cancer. Vezi cum arata acum!

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.