Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 05 septembrie 2017

ANSVSA: Amenzi de 589.600 de lei, la unităţile de alimentaţie publică din zonele turistice

Autor:

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a aplicat 419 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 589.600 lei, în luna august, la unităţile de alimentaţie publică situate în zonele de agrement şi în localităţile de interes turistic, potrivit unui comunicat al instituției.

"Odată cu începerea sezonului estival, conducerea ANSVSA a dispus structurilor teritoriale desfăşurarea unor controale cu tematică specifică, în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic. Scopul acţiunii a fost protejarea sănătăţii consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti şi a creşterii rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară aflate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic", se arată în comunicat. 

Astfel, în perioada 1-31 august 2017, inspectorii din cadrul Direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat controale în unităţile situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, având ca scop prevenirea toxiinfecţiilor alimentare în sezonul estival 2017. 

În acest interval, au fost verificate 1.470 de unităţi de alimentaţie publică, respectiv 113 pizzerii, 82 de cantine, 57 de unităţi de tip catering, 60 de cofetării/patiserii, 170 de laboratoare de cofetărie/patiserie, 185 de pensiuni turistice, 91 de unităţi de tip hipermarket/supermarket, 814 magazine alimentare şi 166 de depozite alimentare. 

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 419 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 589.600 lei. Totodată, au fost emise 17 Ordonanţe de Suspendare a Activităţii şi 8 Ordonanţe de Interzicere a Activităţii. 

"Reamintim cetăţenilor numărul de telefon al 'Call Center'-ului A.N.S.V.S.A. - 0800 826 787 - care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor", mai spun reprezentanţii ANSVSA. 

AGERPRES

Citeste si:

Amenzi uriaşe pentru șoferii care nu iau aceste măsuri

Inspectorii în construcţii au ieşit la vânătoare

Atenție ce cumpărați! Care sunt țările de unde ne vin legume cu PESTICIDE

Evz Monden
MĂRTURISIRE incendiară din partea unui prezentator TV: “Nimeni nu e ca mine;...
Doctorul Zilei
Ce ZILE libere îi mai așteaptă pe români, anul acesta, dar și în 2018!...
B1.ro
MELEȘCANU A RECUNOSCUT TOT! De ce a venit ȘEFUL DIPLOMAȚIEI AMERICANE la...
Economica
BOMBĂ! Pensii mai mici pentru 7 milioane de români

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.