Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
duminică, 14 mai 2017

Antreprenoarea care face prăjituri de 7,2 milioane de euro pe an

Autor:

REȚETĂ Curaj, viziune, pasiune pentru gust și un plan de afaceri bine pus la punct. Dar, mai ales, grija pentru consumatorul final. Acestea sunt ingredientele care au stat la baza unui business care a înregistrat anul trecut un profit net de 1,1 milioane de euro.

În afaceri, dacă nu ești înzestrat cu câteva grame sănătoase de curaj amestecat cu un strop de răbdare, nu faci față. Aici, cea mai mare resursă ești tu. Apoi, contează eenorm oamenii pe care îi ai alături atunci când pornești la drum. Dacă ești dispus să înveți constant și să pui „umărul la treabă”, de fiecare dată când este nevoie, atunci sigur vei ajunge acolo unde îți dorești. Dar mediul de business din România nu este deloc stabil și foarte multe firme dispar chiar și în primii ani de la înființare. Astfel, pare firesc să ne întrebăm, ce face o afacere să dureze?

La baza unui business „sănătos”, crede Florina Popescu, antreprenoarea care a fondat Natural Company, trebuie să stea valoarea pe care produsul pe care l-ai creat o aduce în viața oamenilor. Ea pare să fi știut dintotdeauna ce-și dorește și a investit constant în business, în tehnologie, dar și în oameni și în dezvoltarea unei game de produse cât mai atractive. Florina Popescu a învățat că trebuie să urmărești binele clienților tăi, și nu profitul. Motivul este evident. Dacă vei porni la drum gândindu-te că te vei îmbogăți, te amăgești. Încă de la început, ea a mizat pe produse de patiserie. Acum, fabrica sa cu bunătăţi, care se întinde pe o suprafaţă de circa 10.000 de mp şi unde s-a investit în echipamente aproximativ trei milioane de euro, funcționează la foc automat. 

Antreprenoarea a pornit la drum cu un capital mic, provenit din vânzarea unuia dintre automobilele părinţilor. În prezent, deliciile sale ajung, în fiecare zi, la peste 50.000 de consumatori finali.  În fabrica sa sunt produse de la cele mai simple deserturi clasice româneşti şi până la cele cu arome exotice. Despre piaţa în care activează, femeia de afaceri spune că este una matură, informată, interconectată, cu un consumator destul de educat. „În România, în acest moment, putem discuta despre o piaţă în primul rând agresivă, caracterizată printr-o luptă a preţurilor şi a promoţiilor”, explică femeia de afaceri.

Dulciuri cu pasiune

„Fii cinstit cu clienții tăi și pune pasiune în tot ceea ce faci”, pare să fie motto-ul după care își ghidează Florina Popescu businessul. Femeia de afaceri este o persoană foarte bine organizată, face totul cu voioșie, îi plac provocările și nu lasă nimic la voia întâmplării. De-a lungul anilor a învățat că, indiferent de sortimentul sau aspectul prăjiturilor pe care le-a creat, cel mai important element este calitatea și atenția la detalii. Nici nu se putea altfel, în contextul în care conduce o echipă de peste 200 de oameni. Atunci când o întrebi ce calităţi ar trebui să aibă un lider, spune că nu crede în vreo formulă magică. „Ceea ce am luat noi în considerare sunt ingeniozitatea în a găsi soluţii creative în problemele existente, corectitudinea în abordarea acestora şi, desigur, respectul faţă de consumator”, mărturiseşte Florina Popescu. Cât despre riscuri, ne aminteşte că atunci când eşti lider, potenţialul eşec îţi aparţine în totalitate. „Iar succesul este al întregii echipe”, punctează antreprenoarea.

Atunci când vorbeşte despre traseul său profesional, Florinei Popescu îi place să spună că e asemenea unei ascensiuni pe munte. „O escaladare însoţită atât de bucuria reuşitei, precum şi de riscuri, de provocări şi tot soiul de semne de întrebare care apar pe parcurs. Dar având în minte doar ţelul final… cel de a ajunge în vârf şi a rămâne acolo”, ne explică ea. 

Citeste si:

Povestea unei afaceri online de 450.000 de euro pe an

Închiriază maşina la minut! Business de sute de mii de euro

Bani de la Guvern pentru IMM-uri. 200.000 lei pentru un beneficiar

Click
Ea este actrița care i-a furat bărbatul Olgăi Tudorache. A avut un destin...
AnimalZoo
MESAJUL PUTERNIC al unui cunoscut SALVATOR: ”Nu știu ce sa vă mai arăt ca sa...
Evz.ro
Fiica unui OLIGARH UCIDE ŞASE oameni. Atenţie, IMAGINI ŞOCANTE!
Ziare.com
Dacia prezinta motivul pentru care nu ofera multe dotari si optiuni

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.