Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 13 februarie 2018

Au considerat că este o invenţie fără viitor, însă a devenit o adevărată industrie

Autor:

Acum 123 de ani (1895) a fost brevetat, la Paris, primul aparat de filmat, de proiecţie şi de copiat, denumit „cinematograful Lumière”, după numele inventatorilor săi, fraţii Louis (1864-1948) şi Auguste (1862-1954) Lumière (prima proiecţie publică comercială a avut loc la 28 decembrie 1895).

De fapt, primul aparat era folosit atât la filmare, cât și la proiecție prin adaptarea unei surse de lumină. Pentru atragerea unui număr mai mare de spectatori, se ajunge la concluzia că aceștia ar veni în sala de cinema dacă filmele ar fi în culori. Alternativa este de a colora imagine cu imagine filmele făcute până atunci, lucru posibil relativ ușor dat fiind lungimea lor mică. Realizează acest lucru cu muncitorii uzinei lor. Rezultatul sunt niște filme colorate, diferit de cea ce se va numi peste ani film color.

La 17 decembrie 1903, pun la punct un sistem de film color, numit „Autochrome”, sistem pe care l-a aplicat șifotografiei. Totuși, frații au declarat la început că „cinematograful este o invenție fără viitor” și au refuzat să-i vândă invenția lui Georges Méliès, însă viitorul a fost altul. Cinematograful s-a dezvoltat devenind atât o nouă artă, cât și o nouă industrie. Toată viața lor cei doi au perfecționat și îmbunătățit descoperirea lor, cinematograful.

 

SURSA: RADOR, Wikipedia

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Fundația Nadia Comaneci
“Scurtciruit”, un film emotionant sustinut de Fundatia Nadia Comaneci

Autor: Multiact Media
Tai Ji Quan, arta marțială chinezească cu efecte terapeutice

Evz.ro
Iliescu și Roman, SCĂPAȚI de FRANCEZI din GHEARELE AMERICANILOR, după ORORILE...
Evz Monden
Adevăratul MOTIV pentru care Andreea Mantea renunta la EMISIUNEA pe care o...
AnimalZoo
ȘOCANT! Motivul pentru care patru URȘI POLARI nu au putut prinde nicio focă...
Doctorul Zilei
Cancerul ovarian, o moștenire de la tată?
Infoactual
Efectele abuzurilor din copilărie sunt la fel de puternice şi în perioada...
dcnews
Chirieac: Se PREGĂTEȘTE ceva
Kanal D
Vesti ingrijoratoare! Oncescu a fost nevoit sa se retraga din competitie. A...
Economica
Se schimbă preţul la RCA peste câteva zile. Vezi cu cât
Ziare.com
Ce a iesit din razboiul PSD cu multinationalele? Romania castiga putin pe...
Autobuild
Nu te juca cu frânele! Află ușor când trebuie să-ți schimbi plăcuțele!
Adevarul
Semnificaţia declaraţiilor ministrului Tudorel Toader
PlayTech
FBI, CIA și NSA avertizează: nu cumpărați telefoane Huawei și ZTE
Stirile Tvr.ro
Gazul și petrolul nostru, în atenția Chinei. O corporație chineză intră pe...
Click
A murit din cauza unei eșarfe! Destinul tragic al actriței care a jucat-o pe...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.