Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 31 mai 2016

Autostrada Transilvania începe, în sfârşit, să prindă contur

Autor:

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a avizat începerea lucrărilor pentru trei contracte de proiectare şi execuţie a autostrăzii Ogra - Câmpia Turzii, parte a obiectivului de investiţii Autostrada Transilvania. Odată finalizate aceste proiecte, în septembrie 2017, şoferii vor beneficia de aproximativ 37 km de autostradă între Câmpia Turzii şi Târgu Mureş.

Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România Cătălin Homor ne-a anunţat că s-au deblocat mai multe lucrări pentru autostrada Transilvania. „În momentul de faţă avem mai multe contracte pe care le-am deblocat şi sperăm ca după finalizarea proiectării să înceapă lucrările în mod concret. Tronsonul de autostradă Ogra - Câmpia Turzii este în momentul acesta în perioada de proiectare şi va face legătura cu tronsonul Câmpia Turzii – Gilău.

De asemenea, tot în perioada aceasta vom semna cu antreprenorul Impresa Costruzioni Giuseppe Maltauro - Viaponte Romania contractul de lucrări pentru construcţia tronsonului de autostradă Nădăşelu -Mihăieşti în lungime de 16,80 km. Dacă vorbim despre aceeaşi autostradă Târgu Mureş - Braşov - Oradea, foarte curând vor începe lucrările şi pe lotul 2 Ungheni - Ogra. Considerăm că este foarte important ca fiecare tronson să fie adus în stadiul de execuţie, să parcurgem etapa de expropriere, de obţinere a autorizaţiilor de construcţie astfel încât construcţia propriu-zisă a autostrăzii să se poată realiza în condiţii normale“, ne-a declarat şeful CNADNR, Cătălin Homor.

După semnarea ordinului de începere a lucrărilor, antreprenorii încep procesul de curăţare a aliniamentului autostrăzii Ogra - Câmpia Turzii. La sfârşitul acestei luni, constructorii Autostrăzii Ogra - Câmpia Turzii, parte a obiectivului de investiţii Autostrada Braşov – Târgu Mureş - Cluj – Oradea, pregătesc utilajele pentru procesul eliberare a amplasamentului. „Din 4 mai am început lucrările de proiectare a lotului 2 de autostradă Iernut – Cheţani, termenul final pentru finalizarea construcţiei celor 17,9 km de autostradă este luna septembrie 2017.

Pe acest tronson de autostradă vor fi mai multe lucrări de artă, respectiv poduri şi viaducte. Cele mai importante structuri sunt în apropiere de localitatea Bogata, judeţul Mureş. În această zonă, se construiesc sunt 2 poduri peste râul Mureş, încadrate de un viaduct. Practic, muncitorii construiesc peste satul Bogata cei aproximativ 500 m de autostradă. La km 21 este o altă structură importantă a lotului de autostradă. În total, pe lotul 2 de autostradă, între Ogra şi Câmpia Turzii se construiesc trei poduri peste Mureş şi unul peste calea ferată Deda-Războieni“, ne-a precizat Cristian Becheru, reprezentantul antreprenorului italian Astaldi SPA.

Probleme cu siturile arheologice

După curăţarea aliniamentului autostrăzii, antreprenorii sunt obligaţi să se ocupe de asanarea muniţiei. „Lotul de autostradă Iernut-Cheţani va avea o parcare de scurtă durată unde va fi construită o benzinărie. Pe tot aliniamentul autostrăzii va fi montat sistemul ITS. Chiar dacă au fost efectuate exproprierile pentru construcţia autostrăzii Iernut-Cheţani sunt probleme privind relocarea utilităţilor şi protejarea siturilor arheologice. Cetăţenii au cereale pe loturile de pământ expropiate pentru autostradă, banii cetăţenilor sunt în bancă, în câteva zile începem să curăţăm aliniamentul de vegetaţie. Cea mai mare problemă o reprezintă siturile arhelogice. De fiecare dată când descoperim un sit arheologic lucrările au de suferit“, ne-a explicat reprezentantul antreprenorului Astaldi SPA.

Se deschid şantiere de amploare între Târgu Mureş şi Câmpia Turzii

Odată cu aplicarea prevederilor Ordonanţei nr. 7/2016 privind unele măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Ministerul Transporturilor şi CNADNR au reuşit să creeze premisele începerii lucrărilor în cadrul acestor contracte, prin reglementarea acordării avansului şi obţinerea avizelor necesare autorizării lucrărilor într-un termen scurt.
Compania Natională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a transmis, în data de 4 mai, ordinul de începere a lucrărilor pentru cele trei contracte de proiectare şi execuţie (FIDIC Galben) aferente Autostrăzii Ogra - Câmpia Turzii, parte a obiectivului de investiţii Autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj – Oradea.
Aceste contracte de proiectare şi execuţie au fost atribuite următorilor antreprenori:

- Asocierea Geiger Transilvania SRL - Wilhelm Geiger GmbH & Co.KG: Lotul 1 Ogra -Iernut (3,6 km), contract în valoare de 55,7 milioane lei fără TVA;

- Asocierea Astaldi SPA – Max Boegl Romania SRL – Astalrom SA – Consitrans SRL: Lotul 2; Iernut - Cheţani (17,9 km), contract in valoare de 437,63 milioane lei fără TVA;

- Asocierea Straco Grup - Specialist Consulting -Total Road S.R.L.: Lotul 3 Cheţani - Câmpia Turzii (15,691 km), contract în valoare de 279,744 milioane lei fără TVA. Tot lotul de autostradă, Târgu Mureş - Ogra - Câmpia Turzii, este împărţit în două secţiuni în lungime totală de aproximativ 56,5 kilometri. Celelalte două loturi sunt următoarele:

- Lot 1 Târgu Mureş - Ogra (Târgu Mureş - Ungheni), 9,2 km. Contract semnat în martie 2015 dar reziliat în aprilie 2016.

- Lot 2 Târgu Mureş - Ogra (Ungheni - Ogra), 10,1 km. Constructori: Strabag SRL şi Straco Group SRL. Cost: 251,35 milioane lei fără TVA. Durata de execuţie: 12 luni. Contract semnat în februarie 2015.

Durata de execuţie a fiecărui contract este de 16 luni de la data de începere a lucrărilor, perioada de proiectare fiind de 4 luni, iar cea de execuţie de 12 luni.

Tronsonul de autostradă, Ogra - Câmpia Turzii va asigura conexiunea cu tronsonul Târgu Mures – Ogra, respectiv tronsonul Câmpia Turzii - Gilău, dat în prezent în exploatare. Finanțarea contractelor i va fi asigurată din fonduri europene prin POIM – Fondul de Coeziune 75% şi de la Guvernul României (25%).

S-au reluat lucrările la varianta de ocolire Târgu Mureş

CNADNR a anunţat că lucrările de construcţie a variantei de ocolire a municipiului Târgu Mureş au fost reluate, după ce acestea au fost suspendate în urma sentinţei date de Curtea de Apel Târgu Mureş prin care s-a dispus suspendarea amplasamentului lucrării.

„În acest moment se desfăşoară organizarea de şantier în vederea începerii acestor lucrări. De asemenea, inginerul, împreună cu constructorul, fac verificări în teren cu privire la starea lucrărilor după perioada de suspendare şi conservare a acestora. Constructorul a depus la inginer programul de execuţie a lucrărilor actualizat, care cuprinde şi perioada de remobilizare a constructorului“, a anunţat conducerea CNADNR.

Contractul de execuţie a variantei de ocolire Târgu Mureş a fost semnat în iunie 2014, antreprenorul lucrării fiind societatea Copisa Constructora Pirenaica SA, cu o valoare a contractului de 134,79 milioane lei fără TVA. Proiectul va fi cofinanţat din POIM 2014 – 2020.

Considerăm că este foarte important ca fiecare tronson să fie adus în stadiul de execuţie, să parcurgem etapa de expropriere, de obţinere a autorizaţiilor de construcţie astfel încât construcţia propriu-zisă a autostrăzii să se poată realiza în condiţii normale. Șeful CNADNR, Cătălin Homor

169 milioane euro costă 37 km de autostradă între Ogra şi Câmpia Turzii

Citeste si:

Cea mai nouă ŞOSEA din România este absolut SUPERBĂ!

O NOUĂ AUTOSTRADĂ în România

Cei mai rapizi constructori din lume. O autostradă, terminată în timp record

Evz Monden
Antonia a dat TOT din casa! DEZVALUIRI INCENDIARE despre Alex Velea: „Este...
Click
Cum a transformat-o Bănică pe Lavinia Pârva, în 6 ani, într-o «Zână»
Evz Monden
SECRETUL lui GIGI BECALI a fost DEZVALUIT. ACESTA este ADEVARUL despre SOTIA sa
AnimalZoo
VIDEO INEDIT! O PISICĂ demontează mitul că nu-i place apa

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.