Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
sâmbătă, 12 august 2017

Avocat celebru, reținut de DIICOT

Autor:

Marius Coltuc, avocat cunoscut mai ales pentru procesele împotriva băncilor, a fost reținut, vineri seara, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism fiind acuzat că a vrut să obţină ilegal date pentru un suspect acuzat de hacking.

Avocatul a fost reținut azi noapte, iar astăzi se va prezenta în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit procurorilor anti-mafia, avocatul ar fi încercat să obțină informații dintr-un dosar aflat în instrumentarea DIICOT, informații care erau destinate unui suspect care ar fi încercat să spargă mai multe site-uri și baze de date. Înțelegerea cu suspectul ar fi avut loc în perioada aprilie, mai anul acesta.

"În cauză exista suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie-mai 2017, inculpatul Olteanu Mihai Adrian împreună cu o altă persoană interesată, care la aceea dată aveau cunoştinţă de arestarea unui inculpat cercetat de către DIICOT şi probabilitatea ca acesta să declare ceva şi cu privire la alte persoane implicate în activitatea infracţională, printre aceştia fiind şi persoana interesată, l-au contactat pe inculpatul Coltuc Marius Vicenţiu – avocat în cadrul Baroului București solicitându-i acestuia să încerce să vorbească cu inculpatul arestat şi să se intereseze la acesta şi la instanţă de stadiul şi obiectul dosarului în care acesta era cercetat,respectiv persoanele vizate, inclusiv existenţa sau nu a unor declaraţii cu privire  la persoana interesată", se arată în comunicatul remis de DIICOT.

 Conform sursei citate, din actele de cercetare penală efectuate în cauză, a rezultat că inculpatul Coltuc Marius Vicențiu a efectuat cele solicitate, procedând la falsificarea prin contrafacerea scrierii, subscrierii şi atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului a mai multor înscrisuri sub semnătură privată, respectiv contract de asistenţă juridică, act adiţional la acesta, precum şi două împuterniciri avocaţiale aferente, prin care a arătat în mod nereal calitatea de avocat ales în cauza instrumentată de către DIICOT, obținând și furnizând date și informații persoanei interesate.

"În cursul zilei de astăzi inculpaţii urmează să fie prezentaţi Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile", se mai arată în comunicat.

Citeste si:

Comisia parlamentară specială: Înfiinţarea de servicii în DNA - prin ordin al procurorului-şef, dar numai cu avizul CSM

Hotnews: Isărescu, acuzat de DIICOT. Ar fi făcut jocurile grupului infracţional al lui Patriciu

Emil Boc nu s-a prezentat la DIICOT. Ar putea fi adus cu mandat UPDATE: Boc susţine că nu a fost citat

Evz.ro
LISTA MINIȘTRILOR din biroul lui Dragnea: Bădălău, variantă la Transporturi,...
Evz Monden
Marele SECRET al lui Fuego a iesit la iveala: “Da, e adevărat…”. Uite ce...
AnimalZoo
Reacția iubitorilor de animale la articolul: Ce se ascunde în spatele...
Doctorul Zilei
Semne care ANUNȚĂ că ați putea avea DIABET de tip 1. Care sunt simptomele...
Infoactual
Sociologi: Lui Iohannis ii convine premierul Viorica Dancila. Anticipatele nu...
dcnews
UPDATE: Noi informări de VREME REA. COD PORTOCALIU în...
Kanal D
Din pacate, o veste tragica! A murit la numai 33 de ani - Tot Ploiestiul e in...
Economica
REVOLUŢIE: Românii sunt obligaţi să plătească 2.000 de lei pe lună din buzunar
Ziare.com
Cum a reusit Michael Wolff sa patrunda in Casa Alba si sa afle atat de multe...
Autobuild
Ce mașină are VIORICA DĂNCILĂ! Nu te așteptai la un asemenea model!
Adevarul
Fiul lui Dăncilă, mesaj agramat pentru Iohannis
Stirile Tvr.ro
Eurovision România: Duminică aflăm primii trei finalişti ai Selecţiei Naţionale
Click
A murit din cauza unei eșarfe! Destinul tragic al actriței care a jucat-o pe...
Agrointeligenta
FAMILIA GRIGORIU, puternică și după ce A VÂNDUT IRLANDEZILOR!

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.