Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 13 iunie 2017

BCE are şi yuani chinezeşti în rezervele sale

Autor:

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat marţi că a schimbat în yuani echivalentul a 500 milioane de euro din rezervele sale în dolari, o premieră în istoria BCE care reflectă creşterea importanţei globale a monedei chineze, informează AFP.

"BCE a vândut o mică parte din rezervele sale în dolari, care rămân cele mai mari din portofoliul său, lăsând nemodificată valoarea totală a rezervelor valutare ale BCE. În prezent rezervele valutare ale băncii cuprind dolari americani, yeni japonezi, renminbi chinezeşti, aur şi Drepturi Speciale de Tragere", a informat instituţia de la Frankfurt. 

Justificându-şi decizia, instituția a apreciat că utilizarea monedei chineze ca valută globală a crescut în ultimi ani după ce Fondul Monetar Internaţional a aprobat includerea yuanului în coşul său de cinci monede care formează DST. "De asemenea, investiţia BCE reflectă importanţa Chinei drept unul din cei mai mari parteneri comerciali ai zonei euro", subliniază banca. 

Cifrele publicate anterior arată că la finele lunii aprilie 2017, rezervele oficiale ale băncii se situau la 68 de miliarde de euro, dintre care 47,7 miliarde euro în valută şi 18,8 miliarde euro în aur. Datele privind ponderea fiecărei valute în rezervele băncii sunt publicate doar în raportul anual. În luna decembrie 2016, instituția avea rezerve de 46,8 miliarde dolari (41,7 miliarde euro) şi 1.100 miliarde yeni japonezi (8,8 miliarde euro). 

AGERPRES

Citeste si:

Bancnota de 500 de euro va ieşi din circulaţie

BCE vrea să aibă puterea de a îngheţa depozitele bancare

Apare o nouă bancnotă de 50 de euro

Adevarul
Arsenie Boca, „furat“ de unguri. Cine deţine brandul
Evz.ro
Loto 6/49. CE SERII CIUDATE AU IEȘIT joi... Hazard sau calcul precis?
Click
Cum scapi cu viață dacă ajungi pe șine la metrou
Click
Mărturisirile cutremurătoare ale mamei criminalei de la metrou

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.