Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 26 iunie 2018

Bogdan Trif: Ordonanţa privind garantarea pachetelor turistice intră miercuri pe circuitul de avizare

Autor:

Ordonanţa care va transpune prevederile Directivei europene privind garantarea pachetelor de servicii turistice achiziţionate de către persoanele fizice este gata în procent de 99% şi va intra miercuri, cel târziu, pe circuitul de avizare, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif, într-o conferinţă de presă.

 

"Va fi ordonanţă. Este finalizată 99%. Mai avem mici retuşuri. Mâine (miercuri, n.r.) cel târziu o să-i drumul pe circuit. Să obţinem toate avizele de la ministere. Probabil va fi gata în două săptămâni. Nu suntem în pericol, dacă nu o implementăm de la 1 iulie să plătească România. O să mai avem încă două luni zile timp suficient să o implementăm şi să scăpăm de această procedură (de infringement n.r)", a explicat Trif. 

Potrivit acestuia, România trebuia să implementeze o directivă europeană din 2014, astfel încât turistul să fie despăgubit 100% dacă touroperatorul nu îşi îndeplinea obligaţiile, însă nu s-a făcut nimic. Între timp a fost elaborată o nouă directivă, care trebuia implementată în ianuarie. 

"Din 2014 nu s-a făcut absolut nimic. A venit şi noua directivă. Trebuia implementată în ianuarie. Acum, în perioada următoare, o să promovăm directiva astfel încât să protejăm turiştii. Probabil o să întâmpinăm reticenţe din partea agenţiilor pentru că o să trebuiască să scoată mai mulţi bani pentru asigurare, dar mi se pare normal ca turistul, când plăteşte un pachet de servicii să fie asigurat, pentru că plăteşte cu banii jos şi când firma utilizează banii pentru anumite investiţii, care poate merg, poate nu merg, se foloseşte de banul omului şi apoi vine şi spune sunt în insolvenţă şi nu mai pot da banii. Şi atunci turistul rămâne cu paguba. Acum, aşa cum este în vechea directivă, şi transpusă la noi, despăgubirile se fac în limita a 50.000 de dolari, ceea ce este foarte puţin, pentru că, dacă vinzi de 1-2 milioane, şi vezi cazul Omnia de anul trecut, o să-i revină o sumă foarte mică omului, nesemnificativă, cinci, şase, zece dolari maximum, ceea ce este inacceptabil pentru mine şi pentru toată lumea. Motiv pentru care o să implementăm această directivă, cu toată opoziţia celor din mediul privat, care trebuie să înţeleagă că această piaţă trebuie să fie şi disciplinată, că trebuie să fim siguri atunci când cumpărăm un pachet de servicii că respectiva socitate se ţine şi de cuvânt", a mai spus ministrul Turismului, citat de Agerpres. 

El a reamintit că anterior s-a mers pe ideea unui fond de garantare gestionat de Fondul Naţional de Garantarea a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) ceea ce restrângea foarte mult aria, punea monopol, şi oamenii puteau înţelege că acel fond este garantat de stat. 

"O să lăsăm liber la asigurări, la scrisori de garanţie, şi gaj, la un fond mutual pe care să-l gestioneze sub supravegherea noastră agenţiile, ANAT. Pe noi ne interesează pachetele de servicii ale turismului să fie asigurate 100%. Cred că e un principiu corect şi aşteptat de către români. Am purtat foarte multe discuţii cu agenţiile, au zis să mai amânăm. Nu mai putem să aşteptăm, eu nu mai sunt dispus, chiar dacă o să plătesc şi ca imagine. Cred că turistul din România trebuie să fie protejat. Trebuie disciplină. Cei care nu sunt solvabili, care au diferite probleme, probabil cei de la asigurări nu or să încheie contractul şi atunci o să investească şi o să aibă grijă de banii turiştilor să nu-i folosească cu altă destinaţie. (...) O să auziţi în viitoarea perioadă o mulţime de lucruri, de ce nu se poate, că noi greşim. În alte ţări se poate. Important este ca turistul să fie asigurat şi să primească şi o poliţă de asigurare să ştie că e asigurat în momentul în care cumpără un pachet de servicii", a precizat oficialul MT. 

Fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre, atenţiona, într-un mesaj postat duminică pe propria pagină de Facebook, că România riscă infringementul din cauza neimplementării legislaţiei europene în domeniul turismului şi, implicit, netranspunerea în legislaţia naţională a Directivei Europene care garantează pachetele de servicii turistice achiziţionate de către persoanele fizice. 

"În lunile noiembrie şi decembrie 2017 am dezbătut public un proiect de hotărâre de guvern privind înfiinţarea FNGPT (Fondul Naţional de Garantare a Pachetelor de Servicii Turistice) care trebuia să funcţioneze în subordinea FNGCIMM (Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, n.r.). Vreau să mulţumesc colegilor din Ministerul Turismului şi a celor de la FNGCIMM pentru profesionalismul şi implicarea realizării acestui Fond prin care se urmărea garantarea tuturor pachetelor de servicii turistice achiziţionate de toţi cetăţenii României dar, din păcate, acest FNGPT nu se va mai realiza. De ce nu se va mai realiza? La această întrebare trebuie să ne răspundă Darius Vâlcov şi Bogdan Trif - ministrul Turismului. Totodată, trebuie să menţionez că nici până în acest moment Directiva Europeană 2302/2015 (noua legislaţie europeană care garantează pachetele de servicii turistice achiziţionate de persoanele fizice) nu a fost transpusă în legislaţia naţională. Este obligatoriu ca această directivă să intre în vigoare de la 1 iulie 2018 (peste 8 zile), în toate statele UE, lucru care este aproape imposibil să se întâmple în România şi incompetenţii acestui guvern care trebuiau să se ocupe de această problema (Andruşcă Dănuţ - Ministrul Economiei, şi Trif Bogdan - Ministrul Turismului) vor duce România în infringement datorită neimplementării legislaţiei europene în domeniul turismului", scria Dobre.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Sfaturi pentru un par frumos si sanatos in timpul verii!

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
5 pasi simpli pentru o dantura perfecta!

Evz.ro
Faima Marianei din Obor, distrusă diplomatic odată cu Kovesi.
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Actriță celebră, AGRESATĂ de un necunoscut! Află totul despre EXPERIENȚA...
Ziare.com
Guvernul a aprobat o OUG prin care Damen poate prelua Santierul Naval...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.