Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
vineri, 13 aprilie 2018

Bucureştiul are nevoie de un brand turistic şi de încrederea locuitorilor săi

Autor:

Bucureştiul a evoluat mult din punct de vedere turistic în ultimii cinci ani şi a devenit principala destinaţie turistică a României pe partea de incoming, ca număr de turişti, însă are nevoie de promovare coerentă, de un brand turistic şi de încrederea locuitorilor săi, spune Traian Bădulescu, consultant în turism, pentru Agerpres.

 

În 2017, Capitala a depăşit pentru prima dată pragul de 2 milioane de turişti, din care peste jumătate au fost străini. 

"Din păcate, de multe ori, bucureştenii nu sunt conştienţi de potenţialul mare pe care îl are Capitala, iar, pe de altă parte, turiştii străini rămân încântaţi. Gradul de satisfacţie, după vizitarea Bucureştiului, este mult peste cel de aşteptare. Aceasta indică faptul că Bucureştiul nu este încă promovat agresiv şi coerent pe pieţele ţintă dar este într-o perioadă ascendentă, pe val", a spus Traian Bădulescu. 

Potrivit hotelierilor şi touroperatorilor, 2017 a fost cel mai bun an turistic din istoria Bucureştiului.  Din ce în ce mai multe site-uri şi cotidiene sau reviste internaţionale recomandă în mod pozitiv Capitala României. 

Capacitatea de cazare a Bucureştiului aproape că s-a triplat în ultimii 15 ani. În prezent sunt aproape 20.000 de locuri de cazare.

"În ultimii ani s-au dezvoltat şi structurile de cazare dedicate tinerilor, Bucureştiul având aproape 50 de hosteluri autorizate. De asemenea, există circa 500 de apartamente în regim hotelier clasificate la 3 stele, care totalizează peste 1.100 de locuri de cazare", a spus Traian Bădulescu. 

Acesta apreciază că 55% dintre turiştii care sosesc în Bucureşti vin pentru afaceri şi evenimente (MICE), 25% sunt turişti de city break, 15% sunt turişti care iau parte la circuite ale României şi aleg 1-2 nopţi de cazare în Capitală, la care se adaugă turiştii care vin pentru concerte sau vizite la prieteni. 

Numărul turiştilor străini sosiţi în Bucureşti a fost de peste 1,104 milioane în 2016, în creştere cu 11,35% faţă de 2015. De asemenea, 822.404 de români au fost prezenţi în Bucureşti în anul 2016. 

Principalele ţări din care provin turiştii străini din Bucureşti sunt Germania, Italia, Israel, Franţa, SUA, Austria, Marea Britanie, Spania şi Olanda. Printre pieţele emergente se numără Polonia, Grecia şi Israel. 

În Top 100 MasterCard Global Destination Cities Index, Bucureştiul este clasat pe locul 81 în topul celor 100 de oraşe turistice din lume pentru 2016.

Principalele atracţii ale Bucureştiului sunt, în prezent, Centrul vechi (baruri, restaurante, cluburi, clădiri vechi de 100-250 de ani) pentru viaţa de noapte dar şi parcurile sau locurile verzi. 

"Principalele probleme cu care se confruntă Capitala din punct de vedere turistic ţin de lipsa de informaţii. Nu avem atât de multe centre de informare turistică, iar cele existente nu au multe materiale de promovare. Nu sunt suficiente hărţi de orientare pe străzi şi alte elemente de semnalizare, prezenţă slabă pe internet, lipsa unui site oficial de promovare a Bucureştiului şi a unui city-card. Identificarea parcărilor pentru autocare este tot un minus turistic", a spus Traian Bădulescu. 

La ora actuală, Bucureşti poate rivaliza cu alte oraşe turistice din regiune, precum Bratislava, Budapesta sau Zagreb. Un avantaj este că, în multe topuri internaţionale, este recunoscut drept cel mai ieftin oraş mare din Uniunea Europeană, la capitolul servicii. 

"Centru Vechi, care reprezintă un punct de atracţie pentru turişti, ar trebui restaurant integral şi reamenajat. Inclusiv vestigiile comuniste sau atracţiile 'negre', precum locurile cu legende, bântuite, legende precum cea a lui Dracula, ar merita promovate, deoarece există un segment mare de turişti care ar putea fi astfel atraşi. Budapesta are un parc unde sunt expuse monumente comuniste, în estul Germaniei există un hotel care oferă servicii în stil comunist, iar Londra, New York şi alte metropole oferă tururi 'negre' sau pe urmele unor legende şi mistere", a apreciat Traian Bădulescu. 

 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: PSK Solution SRL-D
Phoenix Residence scoate la vanzare apartamente de lux in nordul capitalei

Autor: Links PR
Top prăjituri: aprox 150.000 de români au mâncat eclere Cofetăriile Delice ...

Evz.ro
Nutriționiștii anunță că au găsit ELEMENTUL-MINUNE care crează o DIETĂ...
Doctorul Zilei
Este INTERZIS să amestecați aceste MEDICAMENTE cu alcool! Combinația poate fi...
AnimalZoo
Rasă de câine RECOMANDATĂ pentru copii. El este cel mai POTRIVIT animal de...
Evz Monden
Bombă în showbiz! La scurt timp după ce şi-au spus ADIO, Antonia a fost...
Infoactual
Astronomii au descoperit cele mai tinere planete observate până acum în...
Ziare.com
Tu stii cati arbori iti asigura ceasca de cafea din fiecare dimineata? Iata...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.