Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
vineri, 08 septembrie 2017

Românii preferă ”vacanțele în familie”, pe meleaguri străine

Autor:

Un nou segment devine tot mai activ în ograda touroperatorilor: „Family Tourism“. Iar cele mai căutate pachete sunt pentru Antalya, Grecia, Bulgaria, România și Croația.

De mai bine de trei ani, Maria și Ovidiu C., împreună cu cei doi copii, merg câte o săptămână într-un resort de cinci stele din Antalya. Această vacanță este completată cu încă o săptămână prin Europa, de fiecare dată alegând ceva nou. Dacă în Antalya (Turcia), unde resorturile sunt construite în genul unor mini-orășele, merg mai mult pentru copii (cu un buget de 2.800 euro), destinațiile europene le descoperă „la picior, cu rucsacul în spate“, de data aceasta fără copii (bugetul, 1.200 euro).

„Cererea pentru vacanţe cu un buget de peste 1.000 de euro per familie este cu o treime mai mare faţă de anul trecut, în timp ce vânzările de pachete all inclusive la hoteluri de cinci stele au crescut cu 15%. Destinaţille pentru care au fost cumpărate vacanţe la acest buget sunt, printre altele, ­Antalya, Grecia, Bulgaria, România și Croația“, reiese din datele Paralela 45. Așadar, Antalya a rămas în topul preferințelor pe segmentul de „family“. Dacă în urmă cu trei ani, abia dacă găseai un pachet de 2.700 euro pentru trei persoane, anul trecut lucrurile s-au mai schimbat din cauza unor evenimente petrecute în Turcia. Foarte multe hoteluri din Antalya au avut de suferit și au venit cu reduceri de până la 50%. „Situație care s-a redresat anul acesta, chiar dacă tarifele nu au revenit la cele practicate înainte“, spun reprezentanți din piață.

Așadar, pentru 2.500-3.000 euro, o familie și-a putut petrece vacanța într-un resort de patru-cinci stele din Antalya, cu totul inclus: transport, mâncare, băutură, spectacole etc. De exemplu, ca să atragă un număr cât mai mare de copii, reprezentanții unui complex de cinci stele din Kemer, Rixos Premium Tekirova, au organizat recent un festival unde „vedetă“ a fost o prăjitură cu fructe, de 633 de metri. Cu totul, s-au adunat aproape 1.000 de copii. Hotelierii din Turcia ştiu să ducă la maximum acest gen de „Family Tourism“ şi să atragă, în plin sezon, un număr record de turişti în Antalya. Departe de a fi un exemplu singular, evenimentul a fost dublat de multe altele din zona de „entertainment“, astfel încât, în luna august putem vorbi de mii de turişti, în acelaşi timp, într-un singur resort. Grosso modo, Rixy Fest a costat aproximativ 130.000 de euro. În context, costul pentru o cameră într-un astfel de resort este de aproximativ 500 de dolari pe noapte.

Grecia și Antalya, creșteri de 10%

 

Aproape la fel de căutată ca Antalya este Grecia. În multe cazuri, pe pachetele „family“, turiștii plătesc sume apropiate de cele pentru Antalya. Iar dacă prind oferta de Early Booking, atunci au și o reducere de 10%-20%, în funcție de agenția care promovează destinația respectivă. Pentru Santorini sau Corfu, de pildă, cu aproximativ 1.600 de euro te poți relaxa liniștit o săptămână, împreună cu familia (trei persoane) într-un complex de patru stele, cu demipensiune. „Dacă în Antalya, pentru majoritatea resorturilor se vând pachete all inclusive, în Grecia foarte multe sunt cu demipensiune. Anul acesta, cererile au fost cu 10% mai mari atât pentru Grecia, cât și pentru Antalya“, mai spun reprezentanți din piață. Dintre toate destinațiile „family“, externe, Bulgaria este cea mai accesibilă. Balcic, Albena sau Nisipurile de Aur s-au aflat, anul acesta, în topul căutărilor. Bugetul pentru trei persoane: de la  1.200-1.500 euro, într-un complex de patru stele, fără transport, cu demipensiune sau all inclusive.     

 

Citeste si:

O treime dintre vacanțele Early Booking, cumpărate în rate

Reprezentant din turism: Jumătate din vacanţele verii pe charter sunt rezervate până în luna mai

Adevarul
Adevăratele motive pentru care a izbucnit Primul Război Mondial
Evz.ro
Poți MURI în timp ce FACI DRAGOSTE? Studiu care ARUNCĂ ÎN AER tot ce știam...
Evz.ro
POVEȘTILE rusului de pe MARTE, care a împlinit 21 de ani. El ar fi vizitat...
Doctorul Zilei
Anunțul ULUITOR al savanților. A fost descoperită prima genă ANTI-ÎMBĂTRÂNIRE

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.