Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
sâmbătă, 14 mai 2016

Carte pe bani. Cât costă un an de facultate la stat și privat

Autor:

Învăţământul universitar reprezintă pentru mulţi absolvenţi de liceu o garanţie măcar teoretică pentru un venit mulţumitor în anii ulteriori absolvirii. Nu toți ajung însă, să beneficieze de învățământ superior gratuit. Iar oferta cu plată, atât la stat cât și la privat, este mult mai variată.

Oferta de instituţii de învăţământ superior este generoasă, cel puţin în marile oraşe, unde, pe lângă universităţile de stat există numeroase universităţi particulare acreditate, ce promit să ofere societăţii anual sute de specialişti.

Bucureştiul este de departe oraşul preferat de mii de viitori studenţi ce aleg calea facultăţii. Deşi taxele percepute de universităţi nu sunt deloc de neglijat, concurenţa este acerbă an de an. Alegând doar câteva specializări, aflăm că taxele anuale percepute sunt între 500 și 700 de euro. La Universitatea București, Facultatea de Administrație și Afaceri costă anual 3.100 de lei. Pentru cei care optează pentru Științe Politice taxa este de 3.000 de lei. La SNSPA, taxele sunt de la 2.200 de lei la Facultatea de Management, până la 2.900 de lei pe an la Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

Concurență la privat

Universitatea particulară Titu Maiorescu a dobândit personalitate juridică la 20 septembrie 1990, ca instituţie de învăţământ superior particular non-profit, şi a devenit persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică în 2002. La Facultatea de Drept, taxa este de 540 de euro pe an, iar la Psihologie 940 de euro pe an. Universitatea particulară Nicolae Titulescu a fost înfiinţată în anul 1990 şi acreditată din 2002. Universitatea are în structura sa trei facultăţi: Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative. Aici, taxa crește în fiecare an. Primul an fiind cel mai ieftin. Astfel, costurile anuale sunt între 1.800 și 2.200 de lei. Universitatea Spiru Haret a fost înfiinţată şi acreditată în 2002. Universitatea are în structura sa nouă facultăţi în Bucureşti: Arhitectură, Educaţie Fizică şi Sport, Litere, Matematică Informatică şi Ştiinţele Naturii, Medicină Veterinară, Psihologie, Ştiinţe Economice, Ştiinţe Juridice, Politice şi Administrative, Ştiinţe Socio-Umane. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ are în structura sa 15 facultăţi în Bucureşti: Ştiinţe Juridice şi Administrative, Management Turistic şi Comercial, Relaţii Economice Internaţionale, Finanţe, Bănci, Contabilitate, Marketing, Ştiinţe ale Educatiei, Limbi şi Literaturi Străine, Istorie, Ştiinţe Politice. Taxele anuale sunt între 450 și 550 de euro pe an.

Ce variante sunt în țară

Clujul îi urmează îndeaproape Capitalei în ceea ce priveşte calitatea instituţiilor de învăţământ superior. De departe instituţia cu cele mai multe facultăţi şi specializări este Universitatea Babeş-Bolyai, unde taxele de şcolarizare sunt de 2.500 de lei pe an la Facultatea de Business și 3.600 de lei la Facultatea de Drept. La privat, în Cluj, la Universitatea „Avram Iancu“ plătești 3.000 de lei pe an ca să studiezi Management. Universitatea „Bogdan Vodă“ percepe o taxă de 500 de euro pe an pentru Facultatea de Științe Economice. Iaşi-ul are o veche tradiţie în învăţământul superior. Taxa la stat variază între 2.500 de lei pe an și 3.000 de lei, în funcție de specializare.

Universitatea „Petre Andrei“, o instituțuie privată de învățământ percepe taxe de 4.400 de lei pentru un an la Facultatea de Drept, de exemplu. Timişoara se bucură de o îndelungată notorietate la nivel de instituţii de învăţământ universitar. Universitatea de Vest din Timişoara oferă pregătire viitorilor studenţi prin intermediul a 11 facultăţi, care oferă o gamă variată de programe de formare iniţială şi cursuri postuniversitare. Costurile sunt între 2.700 de lei și 3.000 de lei pe an.

Bucureştiul este de departe oraşul preferat de mii de viitori studenţi ce aleg calea facultăţii. Deşi taxele percepute de universităţi nu sunt deloc de neglijat, concurenţa este acerbă an de an.

Universități de stat și private în București (taxă anuală)

Universitatea Bucureşti
Administraţie şi Afaceri    3.100 lei
Drept     3.400 lei
MBA Administrarea
Afacerilor    2.000 euro
Jurnalism şi Stiinţele
Comunicării    3.200 lei
Ştiinţe Politice     3.000 lei
Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei     3.100 lei

SNSPA

Administraţie Publică     2.600 lei
Comunicare şi Relaţii Publice     2.900 lei
Facultatea de Management     2.200 lei
Facultatea de Ştiinţe Politice    2.500 lei
Universitatea Titu Maiorescu
Drept     540 euro
Administrarea Afacerilor     540 euro
Comunicare și Relaţii Publice    440 euro
Ştiinţe Politice    440 euro
Studii Europene    440 euro
Psihologie    940 euro
Universitatea Nicolae Titulescu
Drept - învăţământ zi - 2.000 lei (an I), 2.200 lei (anul II), 2.400 lei (anul III), 2.500 lei (anul IV)
Drept - învăţământ la distanţă - 1.800 lei (an I), 2.000 lei (anul II), 2.200 lei (anul III), 2.300 lei (anul IV)
Ştiinţe Economice - învăţământ zi - 2.000 lei (an I), 2.200 lei (anul II), 2.400 lei (anul III)
Ştiinţe Economice - învăţământ la distanţă - 1.800 lei (an I), 2000 lei (anul II), 2.200 lei (anul III)
Ştiinţe Sociale şi Administrative - învăţă­mânt zi - 2.000 lei (an I), 2.200 lei (anul II), 2.400 lei (anul III)
Ştiinţe Sociale şi Administrative - învăţământ la distanţă - 1.800 lei (an I), 2.000 lei (anul II), 2.200 lei (anul III)
Universitatea Spiru Haret
Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei - 2.200 lei
l Ştiinţe Economice (Contabilitate, Finanţe-Bănci, Management, Marketing) - 2.200 lei
l Ştiinţe Juridice, Politice şi Administrative (Administraţie publică, Drept, Poliţie Locală, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene) -  2.200 lei

Universitatea CreȘtină „Dimitrie Cantemir“

l Ştiinţe Juridice şi Administrative
Drept - frecvenţă zi (500 euro),
frecvenţă redusă (450 euro)
Administraţie publică - frecvenţă zi (450 euro), frecvenţă redusă (450 euro)
Economia Comerţului Turismului şi Serviciilor - frecvenţă zi (550 euro), frecvenţă redusă (550 euro)
l Finanţe, Bănci şi Contabilitate
Finanţe şi Bănci - frecvenţă zi (500 euro), frecvenţă redusă (450 euro)
Contabilitate şi informatică de gestiune - frecvenţă zi (500 euro)
Economie şi Afaceri Internaţionale - frecvenţa zi (500 euro), frecvenţă redusă (450 euro)
Marketing - frecvenţă zi (550 euro)
Ştiinţe Politice - Comunicare şi Relaţii publice - frecvenţă zi (550 euro)

Taxe pe an la universitățile de stat și private din Cluj

Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Psihologie -
2.800 lei (frecvenţă de zi şi frecvenţă redusă)
Facultatea de Ştiinţe Politice
2.600 lei (frecvenţă de zi şi frecvenţă redusă)
Facultatea de Administraţie Publică 2.700 lei (frecvenţă de zi),
2600 lei (frecvenţă redusă)
Facultatea de Comunicare şi Relaţii publice - 3.000 lei (frecvenţă de zi)
2800 lei (frecvenţă redusă)
Facultatea de Drept - 3.600 lei
(frecvenţă de zi şi frecvenţă redusă)
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - 2.500 lei
(frecvenţă de zi şi frecvenţă redusă)
Facultatea de Studii Europene - 2.600 lei (frecvenţă de zi şi frecvenţă redusă)
Facultatea de Bussiness - 2.500 lei (frecvenţă de zi şi frecvenţă redusă)
Universitatea „Avram Iancu“
l Facultatea de Administraţie
şi Ştiinţe Economice
Management - 3.000 lei
Administraţie Publică - 2.300 lei
Universitatea „Bogdan Vodă“
l Facultatea de Ştiinţe Economice (Management, Finanţe şi Bănci, Contabilitate şi Informatică de Gestiune, Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor) - 600 euro
Facultatea de Drept - 600 euro

Taxe la stat și la privat în Iași (pe an)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“
Facultatea de Drept
2.800 lei (frecvenţă de zi),
2.500 lei (frecvenţă redusă)
Facultatea de Economie
şi Administrarea Afacerilor
3.000 lei (frecvenţă de zi),
2.900 (învăţământ deschis la distanţă)
Facultatea de Filosofie
şi Ştiinţe Social-Politice
3.000 lei
Facultatea de Psihologie
şi Ştiinţe ale Educaţiei
3.000 lei (frecvenţă de zi și învăţământ deschis la distanţă)
Universitatea „Petre Andrei“
Facultatea de Drept    4.400 lei
Facultatea de Economie    3.800 lei
Facultatea de Psihologie
şi Ştiinţele Educaţiei    4.400 lei
Facultatea de Ştiinţe Politice
şi Administrative    3.100 lei

Universitatea „Mihail Kogălniceanu“
Facultatea de Drept - 2.900 lei

 Taxe la stat și la privat în Timișoara (pe an)

Universitatea de Vest din Timişoara
Facultatea de Ştiinţe Politice,
Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării - 3.000 lei
Facultatea de Drept
şi Ştiinţe Administrative
3.000 lei
Facultatea de Economie
şi Administrare a Afacerilor
3.000 lei (învăţământ zi),
2.700 lei (învăţământ la distanţă)
Universitatea „Tibiscus“
Drept şi Administraţie Publică
2.600 lei (an I, II), 2.400 lei (an III, IV)
Psihologie
2.600 lei (an I, II), 2.400 lei (an III, IV)
Ştiinţe Economice
2.600 lei (an I, II), 2400 lei (an III, IV)

Citeste si:

SE SCHIMBĂ SALARIILE pentru MII DE ROMÂNI: vezi CÂŢI BANI vei primi!

Top 24 – Cel mai prestigioase universităţi din lume

UPDATE Ministrul Muncii: Profesorii intră în noua grilă de salarizare la un an după medici

AnimalZoo
HINGHERII puși la ZID de ONG-uri
B1.ro
Unde să-ți atingi bărbatul ca să-l înnebunești de plăcere!
Adevarul
Statul umilitor România: O tânără bolnavă de scleroză multiplă a rămas fără...
Economica
LEGE NOUĂ pentru TOŢI ANGAJAŢII din România

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.