Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 02 octombrie 2017

Se schimbă jocurile: Ce s-a întâmplat anul acesta cu stațiunile balneare din România

Autor:

Cererea pentru vacanțe în stațiuni balneare, în creștere de la un an la altul, a adus vânzări mai mari cu 20% în sezonul 2017, și chiar peste, în zonele mai dezvoltate, fiind urmate de cele pentru stațiunile montane și Delta Dunării, în timp ce pentru litoral s-au înregistrat vânzări sub așteptări. Și valoarea sejururilor vândute pe vouchere de vacanță este sub așteptări, până la finalul lunii iulie fiind de numai 10,3 milioane de euro.

Investiții realizate în structuri de cazare din zonele balneare, în centre de relaxare și tratament au schimbat percepția că zona balneo este destinată numai persoanelor cu diferite afecțiuni și au inclus produsul în oferta mai multor agenții de turism. Din datele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, familiile cu copii, care au preferat pentru vacanța lor hoteluri cu aqua park, bazine termale, centre SPA, au fost principalii clienți în acest an. Stațiunile cele mai cerute sunt Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Covasna, Vatra Dornei, Călimănești-Căciulata, Băile Olănești, la un sejur mediu de 7,5 nopți.

Vremea capricioasă, ofertele pentru destinații externe, vânzarea directă realizată de unii hotelieri de pe litoral, tarifele mai mari în medie cu 10% față de anul trecut au dus la scăderea numărului de turiști în stațiunile de pe litoral în sezonul 2017, vânzările înregistrate prin agențiile de turism fiind, în general, la nivelul de anul trecut. Mamaia a fost, în continuare, în topul preferințelor românilor, urmată de Eforie, Venus, Jupiter și Neptun, alease în special de familiile cu copii. Sejurul mediu pe litoral a fost de 5,5 zile.

“Pe litoral a fost un sezon cu multe provocări, care a început fulminant, cu vânzări foarte mari pe pachetele de Încrieri Timpurii, vânzări care s-au mai atenuat spre mijlocul verii, și din cauza vremii, care a fost capricioasă, și din cauza faptului că destinații externe precum Antalya au atras mai mulți români anul acesta”, declară Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.

Valoarea sejururilor cumpărate cu vouchere de vacanță este de numai 10,3 milioane de euro, până la finalul lunii iulie, acestea fiind acordate, în prezent, numai în sistemul privat.
 
“Ne-am așteptat ca și angajații din sistemul public, 1,2 milioane de persoane, să primească vouchere de vacanță în acest an și piața să crească de la 10 milioane de euro, în 2016, la 380 de milioane de euro, după calculele noastre. Între timp, în cazul bugetarilor valoarea lor a fost stabilită la numai 1.450 de lei/persoană, iar rectificarea bugetară, în urma căreia și instituțiile publice să poată acorda vouchere de vacanță, s-a făcut la finalul verii”, mai spune Voican.

Rezultatele sezonului 2017 au fost analizate de agenții membre ANAT și de hotelieri din sudul și nordul litoralului, dar și din stațiuni balneare, în cadrul întâlnirilor anuale pentru găsirea unor modalități de creștere a vânzărilor, care au loc în luna septembrie.

 

B1.ro
E OFICIAL! Sorin Grindeanu REVINE în Guvern! (ACT OFICIAL)
AnimalZoo
Marius Chirca, ANUNȚ IMPORTANT pentru toți DEȚINĂTORII de animale
Evz Monden
INCREDIBIL! ASA arata FIUL lui Cristi Borcea dupa ce a dat jos 30 de...
AnimalZoo
Kovu vrea să fie iubit! Cine-l ia ACASĂ?

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.