Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 17 noiembrie 2016

Cine este cea mai bogată femeie din România, dar cea mai bogată româncă din lume

Autor:

Cea mai bogată femeie din România are o avere de 250 de milioane de euro, în timp ce cea mai bogată româncă din lume este căsătorită cu un american care are în conturi 8,6 miliarde de dolari.

Anca Vlad este cea care deţine lanţul de farmacii Catena. De asemenea, ea este cea care adus în România o pastă de dinţi celebră în anii '90: Aquafresh. Vlad spune că sloganul „Aquafresh în trei culori protejează de trei ori“ îi aparţine. Cariera a început să şi-o construiască încă de la terminarea facultăţii. Pentru ca stâpanea foarte bine limba engleză, lucra şi în calitate de ghid şi traducător.

„In timpul liber şi în concedii lucram ca traducator la conferinţe internaţionale şi apoi ca organizator de evenimente pentru Camera de Comerţ şi Industrie a României. Aşa am cunoscut oameni de la multe companii internaţionale de medicamente, chimia fiind specialitatea mea de traducător.” În 1987, s-a ivit o oportunitate pentru a lucra la Camera de Comerţ a României, ca director de ţara pentru o mare companie străină – SmithKline Beecham Pharmaceuticals, din Anglia. A utilizat aceasta şansa care a pus-o pe orbita marketingului internaţional.

O dată cu aparitia Decretului 54, primul act normativ care permitea, după Revoluţie, înfiinţarea unei firme private, Anca Vlad decide să părăseasca sectorul de stat. Şi-a înfiinţat mai întâi un birou de marketing care avea ca obiect de activitate prestarea serviciilor de consultanţă. Cel dintâi client avea să vina după şase luni. „S-a întâmplat să fie un reprezentant al unei companii străine pentru care lucrasem. După un timp, când am simţit că există nevoia în piaţă, am hotărât să înfiinţez o societate comercială care să facă distribuţie de produse farmaceutice atât umane, cât şi veterinare, dar şi de produse cosmetice.” Aşa a apărut compania Fildas Trading S.R.L. S-a început cu o cifră de afaceri de 1,5 milioane de dolari, în 1991 şi sapte angajati. Lanţul de farmacii Catena numără în prezent 570 de unităţi  şi 1.000 de angajaţi.

Anca Vlad, 59 ani, este în prezent, cea mai bogată femeie din România cu o avere de 240-250 milioane de euro. 

Cea mai bogată româncă din lume

Cea mai bogată româncă din lume este soţia miliardarului american John Paulson, Jenny. Nu se cunosc prea multe informaţii din timpul în care aceasta a trăit în România.  Ea a renunţat la cetăţenia română atunci când a fost naturalizată în SUA, iar din anul 2000 este căsătorită cu  John Paulson, miliardar care controlează compania  Paulson & Co şi cu care are două fete. Jenny Zaharia a fost asistenta personală a lui John, iar de când s-au căsătorit, apare rareori în public şi atunci la evenimente caritabile.

John Paulson, 60 de ani, are o avere estimată la 8,6 miliarde de dolari, fiind clasat pe locul 42 în topul celor mai bogaţi americani, conform revistei Forbes. Jenny locuieşte în New York unde familia deţine o casă impresionată în Upper East Side. Cumpărată în anul 2004 cu 14,7 milioane de dolari, această casă, construită în 1917, a fost iniţial un club privat. Dar, aceasta nu este singura locuinţă a celor doi. Paulson a mai cumpărat un apartament de două camere aproape de biroul său pe care a plătit 2,9 milioane de dolari în 2010.  

Acesta se află pe Fifth Avenue, unul dintre bulevardele celebre ale New Yorkului. Tot în New York, Jenny  şi soţul ei mai au o casă care valorează 41 de milioane de dolari. Familia mai deţine o fermă în Colorado achiziţionată de la un prinţ saudit pe care a plătit 49 de milioane de dolari. 

Familia Paulson este foarte activă din punct de vedere filantropic. Cei doi fac donaţii anuale de peste 25 mil. dolari, în special către Universitatea din New York şi către spitale. Jenny şi soţul ei au donat 100 de milioane de dolari pentru conservarea parcului Central Park din New York.

Citeste si:

Țara unde energia e gratis, mașinile nu se încuie, iar banii au dispărut

Ţara care a zis NU românilor: Nu are câini vagabonzi, puscăriaşi şi interzice maşinile clasice în 8 ani

Locuitorii acestei ţări primesc 150 de litri gratis de carburant pe lună şi apartamente la jumătate de preţ

Evz Monden
FOTO – CRIMĂ FEROCE! Fosta iubită a unui CELEBRU artist și-a UCIS bona cu...
Doctorul Zilei
Atenție! Te poți îmbolnăvi de cancer de la carne și legume gătite în exces
Evz.ro
Nu s-a VĂZUT așa ceva de la FACEREA LUMII. Sau de la EUGLENA VERDE. AL...
B1.ro
Ai preș în fața ușii? Aruncă-l imediat! Este cea mai mare greșeală a...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.