Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 12 septembrie 2017

Cele mai sfruntate minciuni ale Guvernului

Autor:

INCONSECVENȚĂ Creșteri de salarii amânate sau rămase doar pe hârtie, majorări de impozite și accize aplicate după ce au fost îndelung negate, autostrăzi declarate ca aproape finalizate deși mai e mult de lucru. Și lista poate continua.

La începutul anului, ministrul Finanțelor de la acel moment, Viorel Ștefan, spunea că „introducerea de taxe noi și creșterea de cote de taxe sunt total excluse“. În vară, primele zvonuri despre majorarea accizelor la carburanți au început să circule. În scurtă vreme, totul a devenit oficial: accizele se vor mări, în două etape, de la 15 septembrie și 1 octombrie. Dar nu vă îngrijorați! Ele nu vor duce la creșteri de prețuri, ne asigură guvernanții. Și cum avem toate motivele din lume să-i credem, nu îi vom lua în calcul pe răuvoitorii care spun că în curând vom scoate din buzunar în plus cam 0,38 lei la fiecare litru de benzină sau motorină.

 

Poate ați auzit, desigur, că lefurile bugetarilor vor crește cu 25% din 2018. Cu jumătate de gură, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a admis recent că este vorba de majorarea salariului brut după trecerea contribuțiilor din sarcina angajatorului în cea a angajatului, la nivelul lefurilor nete mărirea fiind aproape neglijabilă. „De la 1 ianuarie vor crește toate salariile pe brut cu 25%. Pe net vor avea o creștere de 4%“, a spus demnitarul în cadrul unui talk show TV. Dar asta nu e tot, vorba celor de la teleshopping. Așa-zisa creștere din 2018 trebuia să aibă loc la 1 iulie 2017. Și ar fi trebuit să fie de 25% la nivelul salariului net. Însă același ministru al Muncii a explicat de ce s-a renunțat la ea: s-ar fi depășit nivelul sumelor alocate pentru cheltuielile de personal.

Bugetul, în corzi

Cum, vor spune mulți dintre cititori. Dar parcă erau fonduri suficiente pentru toate promisiunile PSD? „Avem bani de pensii, avem bani de salarii, avem bani de investiții“, declara premierul Mihai Tudose la începutul lui august. O lună mai târziu, a venit primul semn că lucrurile nu stau chiar pe roze: un comunicat la Ministerului Apărării anunța plata eșalonată a drepturilor salariale către militari. Deși s-a negat vehement că ar fi probleme financiare și ministrul Apărării chiar și-a dat demisia pentru pretinsa problemă de comunicare, semnele de întrebare rămân.

 

Iar problema pleacă de la încasările bugetare: deși se laudă cu o creștere economică record în UE, Guvernul nu este în stare să colecteze cel puțin la fel de mulți bani ca predecesorii săi. Asta deși în vremuri bune pentru economie ar trebui să se majoreze atât încasările din impozitele pe venit și profit, cât și cele din taxele pe consum. Ca să nu mai vorbim că în astfel de perioade crește și gradul de conformare al contribuabililor. Astfel, în primele șapte luni ale anului, veniturile curente ale bugetului general consolidat au fost de 16,5% din PIB, cu 0,3% din PIB mai mici decât în aceeași perioadă a lui 2016. Asta în timp ce cheltuielile curente au urcat la 17,4% din PIB, cu 1% din PIB mai mult decât în ianuarie-iulie anul trecut. Evident că nici deficitul nu a stat pe loc, atingând 0,63% din PIB, față de 0,23% în primele șapte luni din 2016.

…dar l-am prins cu rața-n gură

Pe lista promisiunilor rapid încălcate de social-democrați se numără, desigur, și adoptarea celebrei OUG 13, care a scos în stradă sute de mii de români astă iarnă. Actul normativ a fost emis la doar câteva ore după ce guvernanții dădeau asigurări că nu o vor face.

Nici contribuțiile la Pilonul II de pensii nu sunt în siguranță. În primăvară, compania NN a fost amendată cu 750.000 de lei de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), după ce a avertizat că există discuții publice privind o eventuală naționalizare a fondurilor de pensii private. Totodată, ASF a decis retragerea autorizării directorului general al companiei, Raluca Țintoiu, și amendarea acesteia cu 100.000 lei.

 

Câteva luni mai târziu, ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, spunea că „Pilonul II se va desființa. Banii se vor întoarce la cei care au cotizat la pilonul de pensii, ei având posibilitatea să opteze pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru Pilonul III, cel privat.“ Deși și-a retractat la scurtă vreme declarația, tot mai multe surse din sectorul financiar și din cel guvernamental indică faptul că este doar o chestiune de timp până la naționalizarea contribuțiilor în sistemul privat de pensii.

Nu putem trece nici peste datoriile României, care cresc în ultima vreme într-un ritm amețitor – 700 de lei pe secundă de la începutul anului. Asta deși ni s-a spus de nenumărate ori că există spațiu fiscal suficient pentru a susține măsurile din programul de guvernare și nu va fi nevoie de noi împrumuturi. Totuși, la 30 iunie 2016 instituțiile publice centrale și locale aveau debite totalizând 269 de miliarde de lei (respectiv 36,7% din PIB). Un an mai târziu, ele ajunseseră la 297 de miliarde de lei (respectiv 38,1% din PIB). Iar în actuala situație, în care veniturile bugetare sunt sub așteptări, ne putem aștepta la o majorare semnificativă în continuare și este posibil ca însuși pragul de 40% din PIB să fie în pericol.

Povești cu autostrăzi

Nici domeniul infrastructurii nu a fost ocolit de hiper-optimismul guvernanților. În urmă cu o lună și jumătate, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, le spunea jurnaliștilor că până la finalul anului vor fi inaugurați 90 de kilometri de autostradă. „Primii 15 i-am dat deja în folosință pe lotul 2 din Lugoj-Deva, urmând să deschidem loturile 3 și 4 din tronsonul Sebeș-Turda, loturile 3 și 4 din Lugoj-Deva și porțiunea din A3 de la intrarea în București“, a explicat ministrul. Problema este că, potrivit unor surse bine informate din domeniu, dacă lotul trei din sectorul Lugoj-Deva al A1 are ceva șanse de inaugurare parțială (între nodurile Grind și Dobra), partea dintre Grind și nodul Holdea este mult întârziată din cauză că autoritățile au expropriat un teren greșit.

 

Cât despre lotul 4 al aceleiași autostrăzi, deși lucrările avansează în ritm alert după ce au fost blocate doi ani (și) din cauza unei peșteri în care aparent locuiau niște lilieci, șansele de finalizare până la finele anului sunt egale cu zero. Cum nule sunt și șansele de a termina cei trei kilometri de autostradă rămași la intrarea în Capitală dinspre Ploiești. Asta pentru că Primăria Voluntari (pe teritoriul căreia se află o parte din șosea) a întârziat foarte mult emiterea actelor necesare, dar și pentru că proiectul prevede câteva poduri și pasaje (peste o stradă, o baltă și calea ferată), care nu se pot ridica chiar peste noapte.

Dar nu trebuie să ne mirăm prea mult. Același ministru promitea în vară că în 2020 vom circula pe autostradă de la Oradea la Cluj, în condițiile în care licitațiile pentru 64 de kilometri din cei circa 140 rămași de construit între cele două orașe de-abia au fost lansate, iar pentru restul tronsoanelor nici măcar nu sunt în pregătire. Mai mult, tot Cuc spunea prin primăvară că autostrada Pitești-Sibiu (peste 120 de kilometri prin munți, cu numeroase tuneluri și viaducte) va fi gata tot în 2020. Asta deși nu este gata nici măcar studiul de fezabilitate pentru întreg traseul!

Problemă globală

Unii vor spune, poate, că minciunile, exagerările și jumătățile de adevăr enumerate până acum nu au ajuns în spațiul public din rea-voință, ci din necunoașterea exactă a situației sau din prea mult optimism. Însă un ministru care nu-și știe bine domeniul sau care nu este realist nu are ce căuta în funcție.

Alții cred că informațiile de mai sus au fost lansate pentru urechile electoratului social-democrat, care este format în mare parte din persoane mai în vârstă și cu un grad de instruire mai scăzut și care nu știe sau nu vrea să acceseze surse alternative de informare și nici nu-și folosește prea mult gândirea critică. Și care, mai ales, uită repede.

 

Ceea ce, din nou, nu scuză în nici un fel „gogoșile“ guvernanților, mai ales că ele ajung și la mediul de afaceri, care ar putea fie reacționa inutil la o viitoare măsură care nu se va mai aplica, fie tocmai pe dos, ar putea ajunge să ignore toate informațiile venind dinspre Palatul Victoria.

Iar problema cea mai mare nu este că mai sunt încă trei ani și ceva până la viitoarele alegeri care ar putea aduce la putere o echipă guvernamentală mai echilibrată, ci că tot mai mulți politicieni din toată lumea, incluzându-i pe cei aflați la putere în țări din regiune, precum Ungaria sau Polonia, dar și pe cei de la conducerea unor super-puteri ca Statele Unite și Marea Britanie, apelează la strategii similare. Iar când lumea e condusă cu declarații pompoase negate a doua zi, cu promisiuni total nerealiste și cu minciuni spuse cu zâmbetul pe buze, nu ne putem aștepta la ceva bun.

CIFRE

* 7,7 miliarde de euro era în iunie valoarea activelor administratorilor fondurilor private de pensii obligatorii. Valoarea contribuțiilor totale la Pilonul II era la acea dată de 6,2 miliarde de euro, respectiv cu 1,5 miliarde de euro mai puțin, dezvăluie cifrele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România.

* 38 de bani la litru. Cu atât ar urma să crească prețul benzinei și motorinei după cele două măriri succesive de accize de la 15 septembrie și 1 octombrie. Asta în ciuda asigurărilor guvernanților că firmele din domeniu vor absorbi majorarea de taxe prin scăderea profiturilor.

Citeste si:

Dragnea evită ieșirile publice. UPDATE: Liviu Dragnea și-a făcut apariția la congresul PSD

Ponta: Dragnea încasează lovitura de grație și se va prăbuși

Executivul taie aproape 8 miliarde de lei de la ministerele care angajează cele mai multe investiţii

Click
Au trecut 17 ani de la poza asta, dar e tot “piesă”. Fosta soție a lui Ilie...
Ziare.com
Lumea se schimba radical. Seful Alibaba spune ce ar trebui sa invete copiii...
Evz.ro
ATENŢIE, VINE URGIA URGIILOR! Anunţul Societăţii Meteorologice este clar! VA...
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.