Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 05 aprilie 2018

Cinema City a anunțat o investiție de 850.000 de euro într-o nouă sală

Autor:

Cinema City a inaugurat recent, în Iulius Mall din Cluj-Napoca, cea de-a 5 sală 4DX din România şi prima din regiunea de nord-vest a ţării. Valoarea investiţiei, care cuprinde 124 de locuri, este de aproximativ 850.000 de euro, fiind realizată de Cinema City România alături de compania IULIUS, dezvoltatorul centrului comercial.

Cinema City, parte din Cineworld Group, devenit recent al doilea mare lanţ de cinematografe din lume, în urma extinderii în SUA, prin achiziţia Regal Entertainment Group de către Cineworld Group plc.

Mooky Greidinger, CEO-ul Cineworld Group, face parte din a treia generaţie a unei familii care s-a lansat în afaceri în acest domeniu în 1930, când bunicul său a deschis primul cinema în Haifa, Israel. De peste 87 de ani, Cinema City urmăreşte neîncetat să ofere cea mai bună şi mai diversă experienţă cinematografică unui public cât mai larg.

„După lansarea în 2015 a primei săli 4DX din România, în mai puţin de 3 ani am ajuns la deschiderea celei de-a 5 săli din ţara noastră, parte din cele aproape 500 existente pe plan global”, a declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.

La finalul lui 2017, compania a aniversat 10 ani şi 25 de multiplexuri în România, cu un total de aproape 41,000 de locuri în 231 de săli, printre care se numără şi 2 săli T IMAX, 5 săli 4DX şi 6 săli VIP. Mai mult, doar în ultimii 3 ani, investiţiile totale ale Cinema City, alături de dezvoltatorii centrelor comerciale, au atins un total de aproximativ 55 de milioane de euro.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SamDistribution.ro
Genacol si Super Slim de la Sam-Distribution.ro

Autor: SamDistribution.ro
Cat este de buna masca chirurgicala?

Evz.ro
OFICIAL - Guvernul PSD a chemat Hollywood-ul în România! Dragnea: „Nu e...
Doctorul Zilei
Metoda prin care este DISTRUSĂ bacteria care duce la gastrită, arsuri și ale...
AnimalZoo
SURPRIZĂ DE PROPORȚII! Uite care sunt noile VEDETE ale Delfinarului de pe...
Evz Monden
Incredibil cât de bine seamănă! Puţină lume ştie cum arată MAMA lui Fuego:...
Infoactual
Efectele abuzurilor din copilărie sunt la fel de puternice şi în perioada...
Ziare.com
Povestea bratarii dacice nr 13: Cum a fost recuperata si ce se intampla cu...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.