Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
duminică, 19 iunie 2016

Comerțul alimentar modern, cifră cu cifră

Autor:

După ce au investit sute de milioane de euro și au angajat zeci de mii de români, marii retaileri au tras linie: rulajele lor s-au apropiat de pragul de 10 miliarde de euro în 2015.

Cu afaceri de miliarde de euro, rețelele de comerț alimentar modern din România nu dau niciun semn că s-ar opri din expasiune. „Loc de mai mult este. La fel şi bugete pentru investiții“, spun analiștii din sector. Strategiile lor, atent calculate în fiecare an, scot la iveală puncte clare pentru „extinderi cu sute de magazine“ și ținte îndrăzneţe pentru următorii ani.

„Companiile din retailul alimentar sunt la fel ca cele care furnizează servicii de telefonie mobilă, de televiziune, internet sau banking. Sunt la fel peste tot. Sunt companiile care dictează piața, în termeni de calitate și preț. În unele cazuri, calitatea în scădere a bunurilor și serviciilor oferite indică o limită a presiunii pe marja comercială a producătorilor și retailerilor, dar și o presiune dinspre costurile cele mari, respectiv salariile“, spune Adrian Mitroi, profesor de investiţii şi finanţe comportamentale în cadrul Academiei de Studii Economice.

După ce au tras linie peste rezultatele de anul trecut, profiturile celor 12 mari retaileri din domeniul alimentar au ajuns la aproximativ 262 de milioane de euro, în timp ce cifra de afaceri, cumulată, a depășit 9,9 miliarde de euro, cu 14% mai mult decât în 2014, potrivit datelor depuse la Ministerul Finanțelor.

Cel mai mare volum al afacerilor

Lider pe această piață este în continuare Kaufland, cu o rețea de 108 hipermarketuri. Anul trecut, afacerile retailerului au depășit 2 miliarde de euro (circa 9,17 miliarde de lei), cu 14,7% mai mult decât în 2014, în timp ce profitul net a avut o creștere de 57%, până la 146 milioane de euro (649 milioane de lei) în 2015. Lanțul german este unul dintre cei mai mari angajatori din România, numărul angajaților fiind de aproximativ 15.000.

Calculând mai departe, în topul celor mai mari retaileri, pe locul doi se află Carrefour, cu afaceri de aproape 1,4 miliarde de euro (6,18 miliarde de lei) în 2015, adică un plus de 13,4% față de 2014. În același timp, profitul net a crescut cu 9,6%, ajungând la 28,7 milioane de euro (127,7 milioane de lei). Francezii au, la nivel local, 190 de magazine, cu tot ce înseamnă hipermarketuri și magazine de proximitate. Ca parte a programului de dezvoltare, Grupul a preluat, anul trecut, rețeaua de 86 de supermarketuri Billa, care avea un rulaj de 337 milioane de euro.
Lidl se clasează pe locul al treilea, cu afaceri de peste un miliard de euro (4,72 miliarde de lei) și un profit de 38,7 milioane de euro (172 milioane de lei), de trei ori mai mult decât în 2014.

„În anul financiar 2016, care pentru Lidl se încheie în martie 2017, ne propunem să continuăm strategia de expansiune pe care am avut-o și până acum și să deschidem cel puțin zece magazine. În prezent, rețeaua noastră are 195 de unități în toată țara. În plus, ne concentrăm și pe construirea unui nou sediu regional la Lugoj, pe extinderea sediului logistic din Chiajna, precum și pe construcția unei noi clădiri de birouri, în București“, spun reprezentanții retailerului. Lidl face parte din grupul Lidl&Schwarz, cu o rețea de peste 9.000 de magazine în Europa. Compania a rebranduit toate cele 107 magazine preluate, în 2010, de la Plus.

După 20 de ani în România

Primul mare retailer care s-a lansat în România acum 20 de ani, Metro Cash & Carry, se clasează pe locul al patrulea. Compania a revenit anul trecut pe profit, înregistrând 7,9 milioane de euro (35,4 milioane de lei), la un rulaj de peste un milliard de euro (4,48 miliarde de lei). În prezent, rețeaua retailerului german înseamnă 30 de magazine în piaţa românească, dintre care 25 cash&carry şi cinci Punct, la care se adaugă un magazin online de birotică.
Topul este continuat cu Auchan România, care ocupă locul cinci. Cu aproape 11.000 de angajați la nivel local, francezii au avut anul trecut un profit net de circa 11,75 milioane de euro (52,89 mil. lei), după ce în 2014 pierderile au fost de 13,72 milioane de euro (61,74 mil. lei), potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice. În același timp, cifra de afaceri netă înregistrată în 2015 a fost de 987,6 milioane de euro (4,44 mld. lei), cu aproape 150 de milioane de euro mai mult decât în 2014. În decembrie anul trecut, Ionuţ Ardeleanu (34 de ani) a fost numit în funcţia de director general Auchan România, numire care a avut loc în cadrul noii organizări internaţionale şi locale a companiei. Auchan România a deschis primul hipermarket în noiembrie 2006, în Bucureşti, iar astăzi are în portofoliu 33 de hipermarketuri, cu 280.000 mp suprafaţă netă de vânzare.

Auchan este urmat de Mega Image, care numără o rețea de 477 de supermarketuri (216 sub brandul Mega Image, 259 sub brandul Shop&Go și două magazine Gusturi Româneşti). Belgienii aproape că și-au dublat profitul anul trecut, până la 23 milioane de euro (102 milioane de lei), în timp de afacerile au fost de peste 800 milioane de euro (3,5 miliarde de lei), cu 26,6% mai mult decât în 2014.

Pilon principal de creștere a consumului

Astăzi, retailul modern reprezintă un pilon principal de creștere a consumului, atingând o cotă de piață record, de 60%, în primul trimestru al anului 2016, potrivit unui studiu al GfK România. „Dacă până în 2008, retailul modern creștea cu aproximativ 2-3% anual în detrimentul celui tradițional, în primele trei luni ale anului creșterea este semnificativă, de 4 puncte față de aceeași perioadă a anului trecut“, afirmă Raluca Răschip, Consumer Goods & Retail Director GfK România. Potrivit acesteia, consumatorul român „s-a mai relaxat“, odată cu slăbirea presiunii economice. Primul trimestru din 2016 a însemnat un nou început pentru jucătorii din acest sector, odată cu creșterea puterii de cumpărare a românilor datorată reducerii TVA la produse alimentare si băuturi non-alcoolice și a creșterilor salariale.

Hipermarketurile înregistrează cea mai mare rată de creștere dintre toate canalele. Acestea câștigă mai bine de un punct procentual, până la 29% cotă de piață datorită creșterii valorii coșului de cumpărături. Discounterii arată o traiectorie diferită de creștere, reușind să crească și frecvența de cumpărare.

În topul marilor jucători, în afară de cei menționați, se află și Selgros Cash&Carry România (651 milioane de euro afaceri în 2015), Rewe România, cu două divizii de discount: brandurile Penny Market şi XXL Mega Discount (597 milioane de euro), Profi, deținut de fondul de investiţii Enterprise Investors (565 milioane de euro) și cora România (387 milioane de euro).

Anul acesta, retailerii se bazează pe „un consum în creștere“, care va încuraja proiecte importante, un cuvânt de spus urmând să îl aibă inclusiv brandurile noi. Pentru că, susțin reprezentanții magazinelor, mai mulți retaileri internaționali se pregătesc deja să intre în piață, fie că este vorba despre retailerii din zona de fashion, fie că luăm în calcul supermarketurile tradiționale sau comerțul online.

Citeste si:

S-a lansat Monitorul Preţurilor!

Idei de afaceri ingenioase: 8,9 euro pentru un produs pe care oamenii îl aruncă pe câmp

Numele companiei Kaufland România folosit în mod fraudulos

Ziare.com
Omul care ii da multe batai de cap lui Putin inainte de prezidentialele din...
Evz.ro
Ai termopane în casă? Autoritățile ȚI-AU PREGĂTIT LOVITURA de grație. Alți...
AnimalZoo
Prietenia dintre un copil și cățelul familiei este este atât de STRÂNSĂ încât...
Economica
Veste tare de la RCS RDS! Anunt important pentru toti clientii Digi

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.