Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 09 iulie 2018

Comitet de criză la Ministerul Sănătăţii care gestionează problemele care apar în urma inundaţiilor

Autor:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni că la nivelul ministerului există un comitet de criză care gestionează problemele care apar în contextul inundaţiilor şi a precizat că încă de săptămâna trecută au fost transmise informări către DSP-uri în ceea ce priveşte măsurile care trebuie luate în zonele afectate.

 

"Încă se săptămâna trecută noi am trimis informări către DSP-uri în ceea ce priveşte măsurile care trebuie luate. Avem un comitet de criză la nivelul Ministerului Sănătăţii care gestionează toate aceste probleme care apar. Printre altele, pot să vă spun că s-au distribuit pastile de clorom, adică acolo unde apa este infectată aceste pastile dezinfectează. S-au revizuit şi refăcut stocuri de vaccin pentru hepatita A şi antitetanos, astfel încât acolo unde există probleme să poată să fie administrate. Deja în zonele cu probleme de până acum au fost administrate aceste vaccinuri", a afirmat ministrul, după ce a participat la o dezbatere la Parlament, informează Agerpres. 

Sorina Pintea a menţionat că se va duce în câteva din aceste zone pentru a verifica dacă s-a realizat ceea ce s-a transmis. 

"Eu personal mă voi duce în câteva zone să verific exact dacă ceea ce mi s-a transmis s-a realizat, dar îmi este greu să cred că nu s-au făcut toate aceste lucruri. Avem comunicare permanentă la nivelul Ministerului Sănătăţii cu judeţele expuse la inundaţii", a susţinut ministrul.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Sfaturi pentru un par frumos si sanatos in timpul verii!

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
5 pasi simpli pentru o dantura perfecta!

Evz.ro
Faima Marianei din Obor, distrusă diplomatic odată cu Kovesi.
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Actriță celebră, AGRESATĂ de un necunoscut! Află totul despre EXPERIENȚA...
Ziare.com
Guvernul a aprobat o OUG prin care Damen poate prelua Santierul Naval...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.