Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 11 septembrie 2017

COTAR solicită o anchetă pentru modul în care au intrat pe piaţă Uber şi Bla Bla Car

Autor:

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită autorităţilor române să demareze o anchetă pentru a stabili modul în care au intrat pe piaţa din România firme precum UBER, Bla Bla Car etc, se arată într-un comunicat al COTAR.

"Firma UBER este anchetată acum în Statele Unite ale Americii, pentru a se stabili felul în care s-a făcut lobby pentru a intra pe piaţa americană. În SUA s-au descoperit deja sume fabuloase plătite pentru această companie, dar activitatea de lobby este interzisă în România şi se numeşte trafic de infuenţă. Dorim să aflăm, în urma unei anchete făcute corect, cine a făcut lobby în România, care sunt legăturile de familie între reprezentanţii oficiali ai firmei şi anumiţi politicieni şi dacă în susţinerea activităţii ilegale de transport persoane sunt/au fost implicate formaţiuni politice", spune COTAR. 

Transportatorii autorizaţi ridică din nou problema necesităţii demarării, în regim prioritar, a unui plan de măsuri care să permită prestarea serviciului public de transport local în regim de taxi, în condiţii de siguranţă, confort şi cu garantarea asigurării unei concurenţe loiale, prin eliminarea activităţilor neautorizate. 

"Salutăm controalele făcute de ANAF, Poliţia Rutieră sau Poliţia Locală şi alte instituţii abilitate ale statului, făcute în trafic, dar am dori să se verifice cu precădere activităţile neautorizate, nu numai firmele autorizate", se menţionează în comunicat. 

COTAR doreşte ca, în parteneriat cu autorităţile, să se găsească soluţii de urgenţă pentru sistarea activităţii platformelor online care preiau şi distribuie comenzi de transport, pe raza municipiului Bucureşti şi în marile oraşe, pentru eliminarea concurenţei neloiale şi stoparea practicilor soldate cu prejudicierea bugetului de stat prin eludarea obligaţiilor fiscale de către operatorii aplicaţiilor, precum şi pentru constituirea unei baze de date comune a autorizaţiilor de taximetrie eliberate în Capitală şi unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Ilfov, în temeiul Legii nr. 38/2003, actualizată periodic, în scopul facilitării controalelor structurilor poliţiei naţionale şi locale şi combaterii pirateriei. 

"Rugăm Guvernul României, autorităţile publice să dispună cu celeritate măsuri de reglementare a acestei categorii de servicii de transport, pentru crearea unui cadru concurenţial real şi asigurarea predictibilităţii necesare investiţiilor. În acest mod, ne vom asigura că împărtăşim dezideratul de a furniza servicii publice în condiţii de siguranţă şi confort şi avem disponibilitatea de a susţine orice efort menit să conducă la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a recurge la toate modalităţile de protest legale, de la greva fiscală până la încetarea totală a activităţii de transport persoane. În timpul grevei noastre fiscale, bugetul statului ar putea fi alimentat de taxele şi impozitele aferente acestui domeniu de activitate, plătite de piraţi", avertizează COTAR. 

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România este o organizaţie patronală reprezentativă la nivel naţional a transportatorilor rutieri de persoane, şcolilor de conducători auto, a transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, precum şi a service-urilor auto din România, având o structură federativă, cu personalitate juridică, independentă, nonprofit, nonguvernamentală şi apolitică. 

AGERPRES

Citeste si:

Efectul furtunii în Bucureşti: La UBER s-au dublat tarifele

Ancheta Comisiei Europene pe piaţa gazelor din România a pornit de la o plângere din Ungaria

DOCUMENT EXCLUSIV: COTAR vrea să interzică până şi aplicaţiile mobile de TAXI: Totul să se facă prin dispecerat!

Adevarul
Scenariul halucinant al asasinării interlopului Brot, din Brăila, cu arma...
Evz Monden
Colaborare INEDITĂ! Andra și Voltaj au lansat PIESA ”Nu Doar De Ziua Mea”
Doctorul Zilei
11 alimente care NU EXPIRĂ NICIODATĂ
AnimalZoo
Povestea lui Scârţu îți va face ziua mai frumoasă: ”În cei peste 20 de ani ai...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.