Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 12 februarie 2018

Cristina Chiriac și antreprenoriatul autentic

Autor:

După ce a construit mai multe proiecte de succes, Cristina Chiriac are o nouă provocare. Este vorba despre Federația Patronală a Femeilor Antreprenor, o inițiativă care și-a propus să facă diferența în mediul de business din România.

Doctor în economie, evaluator, consultant și auditor financiar, practician în insolvență, mediator și arbitru internațional în mediere. Învățând continuu, Cristina Chiriac a reușit să-și construiască o carieră de invidiat. A lucrat pentru instituții ale statului, unde a ocupat poziții de conducere, dar a fost manager și al unei companii importante.

Cu toate acestea, vocația și-a descoperit-o în antreprenoriat. În urmă cu mai bine de patru ani, Cristina Chiriac a lansat „Flori de ie”, un concept care a integrat și un magazinul online prin care a început să comercializeze atât ii vechi, cât și colecții noi. În scurt timp, cu o strategie coerentă, povestea iilor românești a prins contur. „<> a fost conceput după rețeta clasică: dacă vrei să ai success în țara ta, dobândește succesul întâi în afară. Cu alte cuvinte recunoașterea în România a venit doar după ce am primit-o în afara granițelor. Poate și de aceea pot spune cu mândrie ca ia românescă a ajuns în Mexic, America, Emirate, Canada, Rusia, China sau Japonia, dar și în marea majoritate a țărilor din UE, iar că cei care o cumpăra sunt atât străinii, cât și românii cu dor de țară”, spune Cristina Chiriac. Astfel, împreună cu un business prosper, antreprenoarea a reușit să contribuie la promovarea valorilor naționale. „Pentru mine, <> este în primul rând un proiect de suflet și abia apoi este o poveste de success care demonstrează încă o data că antreprenoriatul reprezintă cea mai sigura cheie pentru a descuia calea succesului”, se destăinuie aceasta.

 Acest lucru Cristina Chiriac l-a știut însă cu mult timp înainte și a determinat-o să se implice într-un alt proiect important. Din 2013, este președinte al Asociației Naționale a Antreprenorilor, o organizație care promovează și susține la nivel național și internațional atât antreprenoriatul, cât și activitățile de educație, dezvoltarea personală și profesională.

Un nou proiect de răsunet

De ziua femeii, pe 8 martie, se lansează Federația Patronală a Femeilor Antreprenor, cea mai puternică entitate asociativă feminină din România. Cristina Chiriac crede mult în acest demers, fiind convinsă că mediul de afaceri din România are mare nevoie de această organizație și speră că din ce în ce mai mulți antreprenori vor veni alături de cei care deja s-au hotărât să se implice. „29 de ani de capitalism ne-au lăsat mai săraci cu peste 2.000.000 de locuri de munca pierdute prin procesul de privatizare și peste 6.000 de companii dispărute de pe harta economică a României. Mai mult, ne-a adus în dar o legislație greoaie, modificată mult prea des și nearmonizată cu necesitățile antreprenoriale. Sigur, la baza constituirii FPFA sunt mai multe considerente, însă cel mai important este acela de a construi, de a încuraja și de a participa activ la construirea unui cadru economic si social stabil, propice mediului antreprenorial”, explică antreprenoarea.

 

Federația Patronală a Femeilor Antreprenor a luat naștere ca urmare a initiațivei Patronatului Femeilor Antreprenor și a Patronatului Femeilor Meștesugar. Orice antreprenor poate deveni membru al unuia dintre aceste patronate și poate contribui activ la schimbarea mediului de business. “Singura cale pentru a avea o economie sustenabilă este una bazată pe antreprenori. România are nevoie de antreprenori corecți, puternici, care sa poată crea locuri de muncă și să contribuie la bugetul național”, mai arată Cristina Chiriac.

Secretul unei cariere de succes

Din punctul meu de vedere, succesul este particular și se raportează la scara de valori a fiecărui individ. Succesul depinde de ADN-ul fiecărui antreprenor. Pentru mine, cel mai important a fost să învăț să zbor fără sa îmi fie frică că într-o bună zi zborul îmi va fi frânt! M-am gândit întotdeauna cu încăpățânare că succesul meu va veni negreșit dacă sunt capabilă să visez și visul să devină realitate. În business, ca în viață, nu îți garantează nimeni succesul, totul ține de pasiune și perseverență. 

Scurt CV Cristina Chiriac

 

Am pornit la drum conștientizând că poate exista un risc în a da faliment în orice clipă, însă nu mi-a  fost frică. Sunt pregătită chiar și acum pentru orice. Este la fel ca într-o căsătorie: nu îți garantează nimeni că va dura o veșnicie, însă îți poți garanta tu că ai construit o poveste frumoasă.

 

Acest articol a fost publicat în numărul 6 al revistei Capital, diponibil la chioşcuri în săptămâna 12-18 februarie 2018

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Fundația Nadia Comaneci
“Scurtciruit”, un film emotionant sustinut de Fundatia Nadia Comaneci

Autor: Multiact Media
Tai Ji Quan, arta marțială chinezească cu efecte terapeutice

Evz.ro
Iliescu și Roman, SCĂPAȚI de FRANCEZI din GHEARELE AMERICANILOR, după ORORILE...
Evz Monden
Adevăratul MOTIV pentru care Andreea Mantea renunta la EMISIUNEA pe care o...
AnimalZoo
ȘOCANT! Motivul pentru care patru URȘI POLARI nu au putut prinde nicio focă...
Doctorul Zilei
Cancerul ovarian, o moștenire de la tată?
Infoactual
Efectele abuzurilor din copilărie sunt la fel de puternice şi în perioada...
dcnews
Chirieac: Se PREGĂTEȘTE ceva
Kanal D
Vesti ingrijoratoare! Oncescu a fost nevoit sa se retraga din competitie. A...
Economica
Se schimbă preţul la RCA peste câteva zile. Vezi cu cât
Ziare.com
Ce a iesit din razboiul PSD cu multinationalele? Romania castiga putin pe...
Autobuild
Nu te juca cu frânele! Află ușor când trebuie să-ți schimbi plăcuțele!
Adevarul
Semnificaţia declaraţiilor ministrului Tudorel Toader
PlayTech
FBI, CIA și NSA avertizează: nu cumpărați telefoane Huawei și ZTE
Stirile Tvr.ro
Gazul și petrolul nostru, în atenția Chinei. O corporație chineză intră pe...
Click
A murit din cauza unei eșarfe! Destinul tragic al actriței care a jucat-o pe...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.