Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
vineri, 02 martie 2018

Cum investim la bursă: oportunitățile ofertelor publice

Autor:

Investiția la bursă nu înseamnă doar cumpărarea unei acțiuni și păstrarea acesteia timp de mai mulți ani. Ofertele publice realizate de companii înainte de listare aduc, de regulă, profituri frumoase celor care mizează pe câștiguri rapide.

 

Prima ofertă publică de anul acesta de la Bursa de Valori București (BVB) a fost cea a producătorului de vin Purcari Wineries Public Company (simbol bursier WINE), care a ajuns la cota bursei pe 15 februarie, după finalizarea ofertei publice, care s-a finalizat la un preț de 19 lei pe acțiune. Un pachet de 10% dintre acțiunile vândute, adică aproape un milion de titluri, au fost destinate investitorilor mici, persoane fizice. În prima zi de tranzacționare la bursă, cotația WINE a deschis la 21 de lei și a terminat ziua la 19,5 lei, iar a doua ședință a fost încheiată la 19,85 lei.

Luând în calcul cotația din primele două zile, cei care au investit în cadrul ofertei au putut obține ușor un randament de 5% pentru o perioadă de două săptămâni. Adică, pentru 2.500 de acțiuni achiziționate, pentru care s-a plătit 47.500 lei, câștigul la momentul vânzării ar fi fost de 2.125 lei. Un randament foarte bun pentru o investiție care s-a încheiat în circa două săptămâni. Acesta este un exemplu de investiție pe care Bursa de Valori o permite și care este, de regulă, profitabilă pentru cei care reușesc să cumpere câteva acțiuni din oferta publică.

Listările sunt aproape întotdeauna investiții rentabile, în primul rând pe termen scurt, pentru cei care doresc doar să profite de oferta publică, dar și pe termen lung, pentru investitorii care consideră că emitentul este bun pentru a fi păstrat în portofoliu mai mult timp. De obicei, ofertele publice includ reduceri aplicate prețului final pentru investitorii persoane fizice tocmai pentru a atrage cât mai mulți investitori și pentru a avea ulterior listării o lichiditatea zilnică bună. Investitorii institiuționali, în principal fonduri de investiții, sunt mult mai înclinate să păstreze titlurile achiziționate în ofertă mai mult timp, lucru care poate fi foarte bun pentru fond și investitorii săi, dar care limitează numărul de acțiuni ce pot fi tranzacționate zilnic.

Specialiști sau dividende

Pe lângă investiția directă în aceste acțiuni, cei care au bani de economisit au la dispoziție și fondurile mutuale, adică fondurile deschise de investiții pentru a beneficia de randamentele pe care cotațiile companiilor listate le oferă. Fondurile mutuale sunt cele care achiziționează și în cadrul ofertelor publice și păstrează o parte mai mică sau mai mare de titluri, în funcție de deciziile managerilor de fond, iar câștigurile realizate se văd direct în unitățile de fond deținute de investitori.

 

Printre avantajele pe care le obține un investitor atunci când alege un fond de acțiuni (care investește banii clienților în acțiuni listate în România sau pe alte piețe din lume) se găsește accesul la specialiști care se ocupă exclusiv cu urmărirea evoluției companiilor și tranzacționarea cu titlurile acestora. Spre exemplu, pentru a beneficia la maximum de o ofertă precum cea a Purcari Wineries acțiunile achiziționate în cadrul perioadei de subscriere ar fi putut fi vândute în prima zi de tranzacționare a companiei la un preț cât mai mare, iar pentru a păstra o expunere pe companie, dacă este considerată o investiție bună pe termen lung, acțiunile ar fi putut fi răscumpărate la o dată ulterioară și la un preț mai mic (cum este cel de 19,4 lei pe acțiune de o săptămână mai târziu). Desigur, acest lucru poate fi făcut și de un investitor persoană fizică, dar presupune sacrificarea unui timp semnificativ pentru a urmări cotația și pentru a face tranzacțiile la prețul cel mai potrivit.

În cazul unităților de fond însă investitorul nu beneficiază în mod direct de dividendele oferite de o companie listată, iar acest element este important mai ales pentru o bursă precum BVB unde societățile listate dau anual dividende semnificative ca valoare. Mai ales societățile deținute majoritar de stat, de la care acționarul principal a anunțat că intenționează să ceară 90% din câștigul net realizat, iar 2017 (an pentru care vor fi oferite dividende în acest an) a consemnat o creștere economică record, vizibilă și în profiturile companiilor.

Valoarea dividendelor la BVB se vede și în evoluția indicilor, în timp ce BET, care urmărește cotațiile celor mai importante companii listate, a încheiat anul cu o apreciere de 9,44%, indicele BET-TR (total return) care include și dividendele oferite de companii, a finalizat cu o creștere de peste 19%. Pentru a beneficia de dividendele date de companii investitorii trebuie să fie acționari ai companiei la o anumită dată, stabilită de societate în AGA.

 

19,09% a fost creșterea înregistrată de indicele BET-TR, care include în evoluția sa și valoarea dividendelor oferite de companii

 

Acest articol a fost publicat în numărul 8 al revistei Capital, diponibil la chioşcuri în săptămâna 26 februarie-4 martie 2018

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
Fashion: cele mai POPULARE modele de INCALTARI CASUAL

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
FASHION TIPS: Cum porti cel mai HOT accesoriu al sezonului?       

Evz.ro
AGENTUL RUŞILOR? Încă un nume greu din PSD, acuzat că face jocurile Rusiei....
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav, din nou ÎMPREUNĂ? Nimeni NU se aștepta la...
Ziare.com
Cel mai mare dusman al Kremlinului ataca dur "oferta incredibila"...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.