Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 24 iulie 2017

EXCLUSIV! Decizia privind codul de TVA pe care o aşteptau firmele. Reacţia ministrului de Finanţe

Autor:

Atât criteriile cât şi motivele pentru care ANAF acordă sau respinge o cerere venită de la companii privind codul de TVA vor fi însfârşit publice, potrivit legii 177/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial.

ANAF nu va mai analiza "intenţia şi capacitatea" unui contribuabil persoană juridică de a primi cod de TVA. În noua lege această sintagmă a fost înlocuită cu "evaluarea riscului". Iar criteriile privind analiza de risc vor fi aprobate printr-un ordin al preşedintului ANAF, mai spune legea.  Mai exact, acestea vor fi publice.

"Având în vedere desele sesizări ale mediului de afaceri asupra subiectivismului unor funcţionari publici în interpretarea sintagmei "intenţiei şi capacităţii persoanelor impozabile de a desfăşura activităţi economice", am decis ca înregistrarea şi anularea în scopuri de TVA să se realizeze având la bază o analiză de risc fundamentată, creând astfel premisele dezvoltării şi menţinerii activităţii economice şi mediului de business în general", a declarat, pentru Capital, Ionuţ Mişa, ministrul de Finanţe

ASceastă problemă privind înregistrarea în scopuri de TVA a fost principala cerinţă a oamenilor de afaceri de la eliminarea formularului 088 încoace. Până în prezent, nu a existat transparenţă în acest sens, motivele pentru care unele companii primeau codul de TVA iar altele erau respinse fiind neştiute sau înţelese de cei interesaţi, care nu primeau explicaţii de la ANAF. "De abia acum eliminarea infamului 088 are sens şi va produce şi efectul dorit (simplificare, eliminare abuzuri)", a declarat Gabriel Biriş, avocat specializat pe fiscalitate.

Formularul 088 a fost eliminat de la 1 februarie, fără să se elimine şi criterile de selecţie sau să existe o transparenţă a deciziei.

CITEŞTE Şi Fostul şef al ANAF: Formularul 088 dispare, dar verificările rămân

Consultant fiscal: Formularul 088 a fost eliminat, dar acum este mai rău

Citeste si:

Gabriel Biriș: „Va fi HAOS!!!”

De mâine firmele românești pot opta pentru plata defalcată a TVA

Guvern: Plata defalcată a TVA, obligatorie de la 1 ianuarie 2018

B1.ro
Unde să-ți atingi bărbatul ca să-l înnebunești de plăcere!
AnimalZoo
De ce BOALĂ FATALĂ suferă o femeie din cauza morţii cățelului ei
Evz Monden
Pe EL il cunoaste intrega LUME dupa ce a lansat melodia „DESPACITO”, dar sa...
Adevarul
Muntele nuclear al lui  Kim Jong-un, în pericol! Testele atomice au slăbit...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.