Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 05 septembrie 2017

Dobre: Legea turismului va fi publicată în Monitorul Oficial până la sfârşitul lunii noiembrie

Autor:

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a declarat marţi la Buşteni că, potrivit estimărilor, Legea turismului, aflată în dezbatere publică, va fi publicată în Monitorul Oficial până la sfârşitul lunii noiembrie.

"Cu tot cu promulgare din partea preşedintelui României, sper că undeva până la sfârşitul lunii noiembrie a acestui an (va fi publicată în Monitorul Oficial - n.r.).  Eu v-am spus că ea va intra în vigoare la 180 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial", a spus Dobre într-o declaraţie de presă, întrebat când estimează că va deveni operaţională Legea turismului. 

În ceea ce priveşte softul necesar punerii în aplicare a Sistemului Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism din România (SIEATR), ministrul a precizat că acesta va fi pus la dispoziţie de către STS şi va fi realizat în 2018. 

"Softul se va pune la dispoziţie de către STS.  Se va realiza softul în cursul anului 2018, probabil, după discuţiile pe care le-am avut cu cei de la STS, începând cu luna ianuarie sau februarie 2018", a adăugat Dobre. 

Acesta a arătat că, în prezent, activitatea din domeniul turistic este reglementată printr-o ordonanţă din anul 1998. 

"Este Ordonanţa 58/1998 cea care reglementează în acest moment domeniul de activitate al turismului. Avem aproximativ 20 de ani de când avem un act normativ ce reglementează acest tip de activitate.  Ca să avem o transparenţă cât mai mare, am început aceste dezbateri publice, pe fiecare regiune, este prima care se desfăşoară  la Prahova, în staţiunea de interes naţional Buşteni.  Eu cred că oamenii, în primul rând, îşi doresc o lege dinamică", a declarat ministrul. 

Ministrul Turismului a participat, la Buşteni, la prima dezbatere publică a proiectului Legii Turismului din cele şapte stabilite.

AGERPRES

Citeste si:

De ieri, procurorii se pot uita la conturile voastre, fără să aibă nevoie de aprobarea unui judecător

Guvernul tocmai a înființat joburile care sunt plătite cu peste 2.000 de euro pe lună

Proiect de lege: Plafonul de neimpozitare a pensiilor să fie desfiinţat

Ziare.com
Presa externa: 10 motive pentru care Bucurestiul este un loc grozav sa...
Evz Monden
FOTO – Adio, SUTIEN! DELIA si POZA care a facut FURORI pe INTERNET: ” Ai...
B1.ro
Reputat medic, arestat în plină stradă după un conflict cu polițiștii (VIDEO)
Economica
Tot ce trebuie ştiut despre TVA. Urmează să se întâmple!

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.