Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 12 iulie 2018

DRAGNEA a anunțat SUSPENDAREA LUI IOHANNIS! Veste de ultimă oră

Autor:

Suspendarea preşedintelui, anunţată pentru toamnă. "Ştie doar să ceară, ca un dictator"

 

"Menţinem - cel puţin ăsta este punctul meu de vedere şi este ferm - deschis subiectul suspendării preşedintelui Iohannis, pentru că doar faptul că a semnat decretul de revocare a doamnei Kovesi nu înseamnă că ăsta era singurul motiv de suspendare. 

De 7-8 luni de zile preşedintele, care ar trebui să fie preşedintele tuturor românilor şi cel care mediază între puterile statului şi care coagulează în jurul lui puterile statului şi energiile pozitive din această ţară, blochează în mod constant activitatea Parlamentului prin contestare, recontestare, retrimiterea unor legi foarte importante şi necesare care trebuiau să intre în vigoare demult, blochează de câte ori poate activitatea guvernului, ameninţă guvernul, ameninţă prim-ministrul, participă la proteste împotriva guvernului, incită la răsturnarea ordinii constituţionale, incitând lumea să iasă în stradă la proteste, trimite consilieri prezidenţiali să ameninţe sau să inducă teamă unui judecător de la CCR şi este un şir lung de încălcări ale Constituţiei care se tot pun în dreptul preşedintelui Iohannis. Nu este interesat decât de obiectivul personal de a avea un al doilea mandat. Dacă daţi la o parte cuvintele despre 'penali' pe care le foloseşte, o să vedeţi că din aceşti ani de mandat în dreptul lui nu se poate pune nimic - a făcut un lucru important", a declarat Dragnea la Antena 3. 

Potrivit acestuia, "i s-a întins de multe ori o mână" preşedintelui Iohannis din partea PSD. 

"Eu şi colegii mei am întins de multe ori mâna să facem o pace politică în ţară, să folosim aceşti ani ca pe o fereastră de oportunitate uriaşă pe care o avem şi să prindem această conjunctură favorabilă, să sărim nişte etape şi să ajungem întru-un nivel de dezvoltare pe care îl merităm şi pe care trebuie să-l avem. Am mers până acolo încât i-am votat şi un guvern scos din buzunar, venit de nicăieri, fără niciun fel de legitimitate politică, punând interesul ţării deasupra interesului politic. N-a avut niciun fel de importanţă, n-a contat absolut deloc, doar ştie să ceară, ca un dictator şi în momentul în care e deranjat de cineva, cere direct sau sugerează sau trimite emisari gen Pahonţu să ducă ordine de execuţie către procurori sau judecători. La ora asta nu ştiu ce ar trebui să se întâmple ca acest demers să se oprească în toamnă. Adică nu-mi dau seama ce ar putea să facă. Era decizia să începem procedurile de luni, dar le-am spus colegilor că pot merge în vacanţa parlamentară, dar să aibă telefoanele la ei tot timpul, pentru că, dacă apare ceva, o să ne reîntâlnim în Parlament', a afirmat liderul PSD. 

El a reamintit că a discutat despre acest subiect cu liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. "Nu vreau să forţez pe nimeni, e o discuţie pe care o vom continua în coaliţie. Nu a respins ideea", a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor. AGERPRES

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
Fashion: cele mai POPULARE modele de INCALTARI CASUAL

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
FASHION TIPS: Cum porti cel mai HOT accesoriu al sezonului?       

Evz.ro
AGENTUL RUŞILOR? Încă un nume greu din PSD, acuzat că face jocurile Rusiei....
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav, din nou ÎMPREUNĂ? Nimeni NU se aștepta la...
Ziare.com
Cel mai mare dusman al Kremlinului ataca dur "oferta incredibila"...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.