Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 13 martie 2018

FDA recunoaşte calitatea medicamentelor fabricate în România

Autor:

Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a confirmat buna reputaţie a industriei farmaceutice româneşti şi a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), prin includerea României pe lista de ţări UE cu care Acordul de Recunoaştere Mutuală va fi implementat, se arată într-un comunicat al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER).

 

Potrivit comunicatului, PRIMER salută Acordul de Recunoaştere Mutuală, document semnat de Agenţia Europeana a Medicamentului (EMA) şi FDA, care vizează recunoaşterea reciprocă a inspecţiilor realizate în fabricile de produse farmaceutice din ţările UE şi, respectiv, SUA. 

"Graţie acestui acord, EMA şi FDA se vor putea baza reciproc pe inspecţiile realizate de agenţiile naţionale ale ţărilor UE, pe de o parte, respectiv de FDA în SUA, pe de alta parte. Astfel, nu va mai fi nevoie ca inspecţiile să fie duplicate, întrucât capacitatea şi procedurile de a realiza inspecţii la un nivel echivalent cu cele realizate în UE şi, respectiv, SUA, vor fi recunoscute apriori, conform acestui acord. În mod concret, medicamentele fabricate în România vor putea fi exportate imediat după înregistrare in SUA, fără a mai fi necesară o inspecţie de la FDA, autoritatea competentă din SUA", a declarat Dragoş Damian, director executiv PRIMER. 

Includerea României în Acordul de Recunoaştere Mutuală semnalează faptul ca facilităţile de producţie farmaceutică din România se califică pentru recunoaşterea de către FDA a calităţii proceselor de fabricaţie utilizate aici, dar şi a certificatelor de bună practică de producţie emise local. 

Unităţile de fabricaţie de medicamente din România, aflate în Bucureşti, Tg. Mureş, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Sibiu, Braşov şi Baia-Mare, au făcut în ultimii 10 ani investiţii de peste 500 de milioane euro pentru a se menţine competitive, se menţionează în comunicat. 

 România are o tradiție îndelungată în industria farmaceutică, fabricile de medicamente din România, indiferent de capital, având o contribuție substanțială la îmbunătățirea stării de sănătate a populației și la  dezvoltarea economică a țării. PRIMER consideră că semnalul excelent dat de către implementarea Acordului de Recunoaștere Mutuală trebuie să fie înțeles de către autoritățile din țara, care au o dată în plus responsabilitatea de a cuprinde în Programul de Guvernare 2018-2020 prevederi concrete și specifice referitoare la industria de medicamente privind modalități de a reduce fiscalitatea și de a stimula transferul de unități de producție, tehnologie, laboratoare de calitate și facilități de cercetare-dezvoltare către România. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Mic dejun sanatos de la Getbio.ro, modalitatea perfecta prin care sa iti ...

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Jucarii de plaja de la Bitilini.ro, distractie si protectie maxima pentru cei ...

Evz.ro
Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia...
Doctorul Zilei
Patru factori care duc la apariția cancerului la stomac
AnimalZoo
Asta da iubire frățească! Milo a devenit câine-ghid pentru Eddie, fratele lui...
Evz Monden
Este prima oară când Sanda Ladoși se destăinuie. A spus ADEVĂRUL despre viața...
Infoactual
Bauturile energizante sa fie interzise persoanelor sub 18 ani - proiect
Ziare.com
Tu stii cati arbori iti asigura ceasca de cafea din fiecare dimineata? Iata...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.