Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 04 iunie 2018

Ford România generează un profit tot mai mare pentru gigantul american

Autor:

Divizia din România a grupului american Ford a reușit să obțină profit pentru al doilea an consecutiv. După rezultatele bune din 2016 și 2017, Ford România se înddreaptă către un nou an cu bilanț pozitiv.

 

Bilanțul pentru anul 2017, raportat de Ford România la Ministerul Finanțelor Publice, arată realizarea unei cifre de afaceri de aproape cinci miliarde de lei și un profit net de peste 95 de milioane. Ambii indicatori sunt în creștere față de 2016.

Ford România a înregistrat anul trecut un profit net de 95.467.314 de lei, în creștere de la 29.022.551 de milioane de lei raportați în 2016. Afacerile celui de-al doilea producător auto din România au urcat de la 3.714.955.356 lei până la 4.824.809.466 lei. În același timp, numărul de angajați a crescut de la 2.623 de persoane în 2016 până la 3.201 persoane anul trecut.

Anul 2018 se anunță chiar mai bun pentru divizia din România a companiei americane. Pe lângă producția tot mai ridicată de motoare și vehicule EcoSport, la uzina din Craiova a fost confirmată intrarea în producție a unui al doilea model. Așa cum Capital anunța încă de anul trecut, Ford a anunțat pe 22 mai 2018 o investiţie suplimentară de 200 de milioane de euro şi adăugarea unui număr de 1.500 de locuri de muncă dedicate producţiei unui nou model la fabrica sa din Craiova. Conform oficialilor Ford, viitorul vehicul se adaugă actualului SUV de clasă mică Ford EcoSport și motorului 1.0 EcoBoost, ambele produse deja la fabrica din Craiova. Noul model şi data de start a producţiei acestuia vor fi confirmate în apropierea momentului lansării acestuia.

Investiţia totală pe care Ford a implementat-o în operaţiunile sale de producţie din România - inclusiv cele 200 de milioane de euro anunţate astăzi - ajunge la aproape 1.5 miliarde de euro din 2008 încoace, momentul achiziţiei uzinei de la Craiova. În plus, Uzina de Asamblare a Vehiculelor a trecut recent prin îmbunătăţiri tehnice semnificative, mai mult de 550 de roboţi fiind instalaţi pentru a spori eficienţa şi calitatea în secţiile de Vopsitorie, Montaj General şi Caroserie.

Pentru a sprijini producţia noului vehicul, Ford România va angaja aproximativ 1500 de operatori de bază şi calificaţi pentru al treilea schimb. Forţa de muncă actuală de la uzina de clasă mondială care asamblează vehicule şi motoare - mai mult de 4400 de angajaţi - va fi astfel suplimentată, totalul ajungând la aproximativ 5900 de angajaţi.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC THE MARKERS CONSULT SRL
Lesaffre Romania, producator amelioratori de panificatie

Autor: SC THE MARKERS CONSULT SRL
La Cafelim gasesti boabe si capsule de cafea Lavazza

Evz.ro
ȘOCUL VIEȚII pentru ANDREEA ESCA. Ce făcea FIICA EI de mai bine de DOI ANI....
Doctorul Zilei
Semne de ALARMĂ care anunță PIETRELE și CANCERUL la RINICHI
AnimalZoo
UIMITOR! 3 Husky și o pisică, cei mai buni PRIETENI! Nimeni nu credea că...
Evz Monden
Cutremur in lumea muzicii! Cantareata celebra, DEZVALUIRI-SOC: “Mi-am dat...
Infoactual
Galaxy S10 ar putea fi primul telefon cu ecran fără ramă, fără breton şi fără...
Ziare.com
Topul celor mai vandute masini din acest an: Ce locuri ocupa Dacia Sandero si...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.