Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 16 octombrie 2017

Francezii, nemulțumiți de primul interviu televizat a lui Macron

Autor:

Majoritatea francezilor au declarat că nu sunt mulţumiţi de primul interviu televizat al preşedintelui Emmanuel Macron în care el a apărat o reformă controversată a codului muncii, criticată că îi favorizează pe cei bogaţi, potrivit unui sondaj publicat luni, relatează Xinhua.

"Eu sunt preşedintele tuturor francezilor", a declarat Macron duminică seară pentru televiziunea TF1, ca răspuns la criticile tot mai numeroase faţă de promovarea unui program pro-liberal.

Un sondaj Harris Interactive pentru radioul RMC arată că 61% dintre cei 856 de respondenţi nu apreciază performanţa lui Macron, conform Agerpres.

Potrivit sondajului efectuat online duminică, după primul interviu televizat al lui Macron de la învestirea sa pe 7 mai, jumătate dintre respondenţi au declarat ca sunt mulţumiţi de politica externă a preşedintelui şi patru din zece au afirmat că susţin propunerile sale economice.

În interviul de 70 de minute, şeful statului în vârstă de 39 de ani a mai declarat: "Ne ocupăm de Franţa acolo unde lucrurile nu merg bine". "Fac ceea ce am spus că voi face în timpul campaniei electorale (...). Vor fi mereu rezistenţe, comentarii (...). Eu nu sunt aici pentru a gestiona sau reforma, ci pentru a transforma", a spus el.

Cota popularităţii lui Macron a scăzut de la alegerea sa în urmă cu cinci luni, diminuată de reforma codului muncii, reducerile bugetare şi scăderea subvenţiilor pentru locuinţe.

În ciuda protestelor de stradă, Macron a semnat luna trecută controversata reformă privind codul muncii, care relaxează regulile rigide privind locurile de muncă, oferind mai multă flexibilitate companiilor pentru angajarea şi concedierea lucrătorilor şi o mai mare libertate în ceea ce priveşte salariile şi condiţiile de muncă.

Citeste si:

Serviciile de informaţii avertizează! Teroriştii vor fi pe plajele din Europa! Iată la ce trebuie să fiţi atenţi!

Noua Dacia Duster are preț! SUV-ul românesc depășește pentru prima dată în istoria mărcii plafonul de 20.000 de euro

UPDATE Nou atentat la Paris: Forţele de securitate au reţinut un posibil suspect

Ziare.com
Motivul pentru care Dacia nu ia parte la "Black Friday"
Doctorul Zilei
România nu reușește să ofere tratamente noi la nivelul la care au acces alți...
AnimalZoo
Un caz trist relatat pe Facebook! Mesajul postat de Marius Chirca în urmă cu...
Evz Monden
Colaborare INEDITĂ! Andra și Voltaj au lansat PIESA ”Nu Doar De Ziua Mea”

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.