Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 19 iunie 2017

Grindeanu: Dragnea a propus vreo cinci viitori prim-miniştri; sunt vreo 40 de miniştri propuşi în viitorul Cabinet

Autor:

Premierul Sorin Grindeanu a declarat duminică seara că liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, le-a propus în ultimele zile mai multor membri ai PSD să fie prim-miniştri şi, de asemenea, sunt şi 'vreo 40 de miniştri propuşi în viitorul Cabinet'.

'Liviu Dragnea în toate aceste zile a propus, eu ştiu vreo cinci colegi de-ai mei care să fie viitori prim-miniştri. Sunt vreo 40 de miniştri propuşi în viitorul Cabinet, ba, mai mult decât atât, l-aţi văzut spunând un lucru, că aproape toţi miniştrii din actualul Cabinet - eu cred că cei care sunt senatori şi deputaţi, ca nu cumva să existe semne de întrebare, vor face parte şi din viitorul Cabinet, adică ori au mers lucrurile bine, ori nu au mers bine?', a spus Grindeanu, la Palatul Victoria.

El a precizat că în cele câteva luni de guvernare, de la începutul anului şi până în prezent, a încercat să discute cu Dragnea, să aibă cu acesta 'un dialog corect şi constructiv'. Grindeanu a adăugat că în continuare este deschis la dialog pentru stabilitatea PSD, însă a amintit şi că i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea deoarece este, în opinia sa, 'principalul responsabil' de situaţia în care se află partidul.

'E o fractură de logică, din acest punct de vedere. E foarte greu să vorbeşti cu cineva care are această atitudine, însă vă spun, chiar şi în ceasul al 13-lea, am responsabilitatea să fac acest lucru, pentru că dacă moţiunea va trece ajungem la preşedinte, la Klaus Iohannis, iar convingerea mea este că PSD va pierde guvernarea', a spus Grindeanu.

Premierul a susţinut că în cazul în care moţiunea de cenzură nu va trece şi el va face propunerile pentru completarea Cabinetului de miniştri, formaţiunile politice pe care le-ar invita la guvernare sunt tot PSD şi ALDE.

'Cred că ceea ce trebuie făcut în acest moment este ca această coaliţie PSD-ALDE să rămână la guvernare în continuare, fără ca vreun moment să se pună semnul întrebării. În momentul în care moţiunea trece, există riscuri majore ca această coaliţie să nu mai formeze majoritatea', a arătat Grindeanu.

Potrivit acestuia, în cazul în care va rămâne la şefia Guvernului se va consulta cu colegii din partid şi din coaliţie cu privire la desemnarea miniştrilor şi a celorlalţi demnitari din aparatul de stat.

'Eu l-am rugat azi pe Victor Ponta - fiind deputat, eu nu sunt deputat - să meargă în Grupul PSD de la Cameră să transmită un lucru: că în perspectiva în care moţiunea pică, imediat după acest moment mă voi întâlni cu conducerea PSD - dar nu cu Liviu Dragnea, care e responsabil de această situaţie - şi voi cere în interiorul PSD miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii, în urma acestui dialog, şi la fel cu coaliţia. Nu voi decide eu singur, ci numai împreună cu colegii mei, dar nu într-un dialog cu Liviu Dragnea', a punctat Grindeanu.

Premierul a subliniat că singurul lucru pe care nu-l acceptă este să se afle în situaţia de a fi 'actor principal în spargerea PSD'. 'Aşa ceva nu o să accept niciodată', a accentuat Grindeanu. AGERPRES

B1.ro
SE CĂSĂTORESC !!! RAOUL a făcut anunțul! FELICITĂRI! (FOTO)
Economica
Veste buna de la RCS RDS si Vodafone. E pentru oricine
B1.ro
Tocmai A MURIT un model celebru! Fanii sunt ȘOCAȚI !!! (FOTO)
AnimalZoo
Cercetătorii au făcut un anunț IMPORTANT: Orice stăpân de câine sau pisica va...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.