Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
sâmbătă, 12 august 2017

Jumătate din ţară sub cod portocaliu şi galben de ploi torenţiale şi vijelii. Duminică, temperaturile scad în toată țara

Autor:

Din această după-amiază de sâmbătă, în jumătatea de vest a țării se anunță instabilitate atmosferică. Se preconizează averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină, conform Mediafax.

În capitală, temperatura de astăzi se situează între maxima de 36 de grade și minima de 17-19 grade. Canicula va persista, iar disconfortul termic se va menţine accentuat. Cerul se anunță senin în cursul zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat.

 În judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, precum şi în zona de munte a judeţelor Cluj, Alba şi Gorj, pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (12-13 august), se vor înregistra cantităţi de apă de peste 50...60 l/mp şi izolat 80...90 l/mp.

În Maramureş, nordul Crişanei, vestul Transilvaniei şi în sudul şi estul Olteniei, cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.  

În restul teritoriului, valoarea maximă a temperaturii este cuprinsă între 30 şi 38 de grade, iar cea minimă, între 14 şi 24 de grade, valorile mai mici regăsindu-se în depresiuni. Cerul se anunță variabil spre senin. Probabilitatea apariţiei fenomenelor de instabilitate termică este redusă.

Duminică, valorile termice vor fi în scădere în toată ţara. În regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, vremea va deveni răcoroasă. În restul teritoriului vremea se menţine călduroasă, izolat caniculară în orele amiezii în est şi în sud-est, unde local şi disconfortul termic va fi ridicat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 18...20 de grade în Dealurile de Vest şi 35...36 de grade, izolat în est şi sud-est, iar cele minime între 12 şi 23 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

Cerul va fi înnorat temporar. Local se vor semnala averse, descărcări electrice şi izolat căderi de grindină în regiunile din jumătatea de vest a ţării, dar şi în zonele de deal şi de munte din rest.

Cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. În a doua parte a intervalului, vântul se va intensifica temporar în regiunile estice.

 

Citeste si:

AVERTISMENT de la ANM: Se întoarce IARNA!

Atenţionare ANM în 13 judeţe: DE AZI VINE IARNA!

AVERTIZARE Furtunile și ploile amenință 15 judeţe din sudul și centrul țării

Evz.ro
LISTA MINIȘTRILOR din biroul lui Dragnea: Bădălău, variantă la Transporturi,...
Evz Monden
Marele SECRET al lui Fuego a iesit la iveala: “Da, e adevărat…”. Uite ce...
AnimalZoo
Reacția iubitorilor de animale la articolul: Ce se ascunde în spatele...
Doctorul Zilei
Semne care ANUNȚĂ că ați putea avea DIABET de tip 1. Care sunt simptomele...
Infoactual
Sociologi: Lui Iohannis ii convine premierul Viorica Dancila. Anticipatele nu...
dcnews
UPDATE: Noi informări de VREME REA. COD PORTOCALIU în...
Kanal D
Din pacate, o veste tragica! A murit la numai 33 de ani - Tot Ploiestiul e in...
Economica
REVOLUŢIE: Românii sunt obligaţi să plătească 2.000 de lei pe lună din buzunar
Ziare.com
Cum a reusit Michael Wolff sa patrunda in Casa Alba si sa afle atat de multe...
Autobuild
Ce mașină are VIORICA DĂNCILĂ! Nu te așteptai la un asemenea model!
Adevarul
Fiul lui Dăncilă, mesaj agramat pentru Iohannis
Stirile Tvr.ro
Eurovision România: Duminică aflăm primii trei finalişti ai Selecţiei Naţionale
Click
A murit din cauza unei eșarfe! Destinul tragic al actriței care a jucat-o pe...
Agrointeligenta
FAMILIA GRIGORIU, puternică și după ce A VÂNDUT IRLANDEZILOR!

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.