Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
vineri, 29 iunie 2018

KTM și Ducati vor utiliza noi sisteme de asistență Bosch pe motocicletele produse din 2020

Autor:

Siguranța este una dintre cele mai presante provocări de pe piața motocicletelor. Motocicliștii se confruntă cu situații mult mai periculoase în timpul conducerii: riscul de deces într-un accident este de până la 20 de ori mai mare pentru motocicliști decât pentru șoferii de autoturisme.

 

Bosch mizează pe soluții menite să reducă sau chiar să elimine decesele în trafic în rândul motocicliștilor. De aceea, compania oferă o multitudine de soluții care fac drumurile mai sigure pentru motocicliști, fie că este vorba despre sisteme inteligente de asistență sau soluţii integrate de conectivitate. Producătorii de motociclete KTM și Ducati vor include noile sisteme de asistență pe modelele produse începând cu anul 2020. Pentru Bosch, acesta reprezintă următorul pas spre condusul fără accidente – unul care nu reduce plăcerea de a conduce și care nu preia din responsabilitatea motocicliștilor. Iar prin intermediul proiectelor sale inovatoare de cercetare, compania planifică deja următoarele etape de dezvoltare.

Proiect de cercetare pentru reducerea alunecării

Fie că este vorba despre frunze ude, scurgeri de ulei sau pietriș pe suprafața drumului, roțile încep să alunece în lateral dacă nu mai pot aplica suficientă forță laterală într-un viraj. În situații precum acestea, motocicliștii nu au practic nicio șansă de a redresa motocicleta. În mod ideal, menținerea sigură a traiectoriei ar însemna aplicarea unei forțe laterale externe suplimentare. Aceasta este ideea din spatele sistemului de reducere a alunecării pe care Bosch îl dezvoltă în cadrul unui proiect de cercetare. Precum o mână magică, acesta ajută motocicleta să-și mențină traiectoria și reduce considerabil riscul unei căderi. Un senzor detectează alunecarea laterală a roților. Dacă o anumită valoare este depășită, este eliberat gaz dintr-un acumulator de gaz de tipul celui utilizat pentru airbagurile autoturismelor. Gazul trece prin adaptorul pentru rezervor și este ventilat într-o anumită direcție printr-o duză. Această tracţiune inversă menține traiectoria motocicletei.

Sisteme de asistență pe bază de senzori radar

Unul din șapte accidente de motocicletă ar putea fi prevenit cu ajutorul sistemelor de asistență pe bază de radar. Montarea de senzori radar pe motociclete, ca un organ senzorial, asigură funcții noi de asistență și siguranță, oferind în același timp o imagine exactă a zonei din jurul autovehiculului. Drept urmare, aceste funcții de asistență nu sporesc doar siguranța, ci și plăcerea și confortul, făcând viața mai ușoară pentru motocicliști.

 

Autopilot adaptiv ACC

Deplasarea în trafic aglomerat și menținerea distanței corespunzătoare față de autovehiculul din față necesită multă concentrare și devine obositoare pe perioade mai lungi. Autopilotul adaptiv ACC reglează viteza autovehiculului la fluxul de trafic și menține distanța de siguranță necesară. Acest lucru poate preveni în mod eficient coliziunile din spate cauzate de distanța insuficientă față de autovehiculul din față. Pe lângă faptul că oferă mai mult confort motocicliștilor, autopilotul adaptiv ACC le permite să se concentreze mai mult asupra drumului, în special în trafic cu densitate mare.

Sistem de avertizare privind coliziunile frontale

În traficul rutier, chiar și cea mai mică perioadă de neatenție poate avea consecințe grave. Bosch a dezvoltat un sistem de avertizare privind coliziunile pentru motociclete, pentru a reduce riscul unei coliziuni din spate sau a atenua consecințele acesteia. Sistemul se activează odată cu pornirea vehiculului și îl asistă pe motociclist în toate intervalele de viteză relevante. Dacă detectează că un alt autovehicul se află la o distanță periculos de mică, iar motociclistul nu ia nicio măsură, sistemul îl avertizează printr-un semnal sonor sau vizual.

Siste de detectare a vehiculelor din unghiului mort

Acest sistem monitorizează toate direcțiile, pentru a-i ajuta pe motocicliști să schimbe în siguranță banda de deplasare. Un senzor radar servește drept ochi electronic al sistemului de recunoaștere a unghiului mort, înregistrând obiecte din zonele greu de observat. Ori de câte ori există un autovehicul în unghiul mort, sistemul îl avertizează printr-un semnal vizual – de exemplu, în oglinda retrovizoare.

ABS

Încă din 1984, Bosch a perfecționat în mod continuu tehnologia ABS pentru motociclete pentru a face disponibilă această tehnologie importantă de siguranță în toate clasele de autovehicule de pe toate piețele. Conform cercetării Bosch privind accidentele, aproximativ unul din patru accidente de motociclete soldate cu decese și vătămări corporale ar putea fi prevenit dacă toate motocicletele ar fi echipate cu ABS. La nivel mondial, din ce în ce mai multe țări și regiuni, inclusiv UE, Japonia, Taiwan și Brazilia, impun echiparea motocicletelor cu ABS. Începând cu aprilie 2018, sistemul ABS pentru motociclete este obligatoriu în India pentru toate tipurile noi de autovehicule cu două roți cu o cilindree mai mare de 125 cc. ABS 10 a fost conceput special pentru a satisface cerințele pentru autovehiculele cu două roți de pe piețele emergente.

 

MSC

Sistemul de control al stabilității pentru motociclete MSC este primul sistem de siguranță multifuncțional pentru autovehiculele cu două roți. Prin monitorizarea parametrilor motocicletelor, precum unghiul de înclinare, sistemul poate regla instantaneu intervențiile sale electronice de frânare și accelerare pentru a se conforma situației actuale de rulare. Astfel, sistemul Bosch poate preveni înclinarea prea mare într-o parte a motocicletei sau îndreptarea bruscă și incontrolabilă a acesteia la frânarea în viraje, acesta fiind locul unde se petrec majoritatea accidentelor. Noul senzor 6D al sistemului MSC este cel mai compact și ușor model de pe piață. Acesta îmbunătățește semnificativ flexibilitatea la urcare și este mai puțin predispus la vibrații.

Comunicarea motocicletă-autoturism

Permițându-le motocicletelor și autoturismelor să comunice între ele, Bosch creează un scut digital pentru motocicliști. Autovehiculele aflate pe o rază de câteva sute de metri pot schimba informații de până la zece ori pe secundă în ceea ce privește tipul autovehiculului, viteza, poziția și direcția de deplasare. Cu mult înainte ca o motocicletă să intre în câmpul vizual, această tehnologie îi avertizează pe șoferi și pe senzorii din autovehiculul lor că se apropie o motocicletă. Aceasta le permite să conducă mai bine și mai preventiv. Standardul public WLAN (ITS G5) este folosit ca bază pentru schimbul de date dintre motociclete și autoturisme. Datorită timpilor de transmitere de doar câteva milisecunde dintre transmițător și receptor, participanții la trafic pot genera și transmite informații importante cu privire la situația din trafic.

Apel de urgență, apel în caz de defecțiune și apel pentru solicitarea de informații

Pe baza algoritmilor inteligenți de coliziune, eCall detectează situațiile în care un motociclist este implicat într-un accident, transmite automat un apel de urgență și informează serviciile de urgență cu privire la tipul de autovehicul și poziția sa. În cazul în care autovehiculul pe două roți se defectează, bCall contactează independent service-ul auto și trimite datele necesare. iCall reprezintă asistentul util pe orice tip de drum. Astfel, accesarea informațiilor despre servicii, precum locația celei mai apropiate benzinării, devine un lucru simplu, care nu necesită efort.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
5 pasi simpli pentru o dantura perfecta!

Autor: SC Sanito Distribution SRL
Curățarea și igienizarea podelelor cu produse profesionale

Evz.ro
Faima Marianei din Obor, distrusă diplomatic odată cu Kovesi.
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
REŢETA ZILEI: Prăjitură “Diafană”, gata în 15 minute
Ziare.com
Guvernul a aprobat o OUG prin care Damen poate prelua Santierul Naval...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.