Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 21 iunie 2018

LEAF, pionierul Nissan în domeniul ecosistemului electric

Autor:

Cu aproape un deceniu în urmă, Nissan a dat startul revoluției vehiculului electric. Din acel moment, a vândut mai multe vehicule electrice decât orice alt producător de pe planetă. Dar acesta a fost doar începutul. Prin intermediul vehiculelor electrice și al investițiilor în infrastructură și servicii energetice, Nissan și-a asumat misiunea de a privi dincolo de mașină și de a transforma felul în care trăim cu toții. Acesta este ecosistemul electric și, prin viziunea Nissan Intelligent Mobility marca va revoluționa industria și modul modern de viață, așa cum îl știm.

 

Nissan a dezvăluit că, în contextul noului său plan intermediar Nissan M.O.V.E. până în 2022, va oferi motoare cu propulsie electrică pe următoarea generație a celor mai bine vândute crossovere ale mărcii. Această inițiativă de pionierat va extinde și mai mult gama de opțiuni aflate la dispoziția consumatorului, permițând clienților să selecteze modelul pe care îl doresc și modul în care doresc ca acesta să fie alimentat.

Anunțul este cel mai recent mod de exemplificare de către marcă a elementului Intelligent Power, parte a Nissan Intelligent Mobility. Acest detaliu, dezvăluit pentru prima oară la Salonul Auto de la Geneva, acum doi ani, reprezintă viziunea Nissan asupra modului în care vehiculele sale sunt conduse, alimentate și integrate în societate.

Simbolul Nissan Intelligent Mobility este Nissan LEAF, vehicul 100% electric și cu zero emisii. Cu peste 300.000 de unități vândute de la lansarea sa în 2010 și peste patru miliarde de kilometri parcurși de clienți, LEAF este cel mai popular vehicul electric din lume.

Nissan este deja cu o generație înainte în ceea ce privește motorizarea ecologică a autoturismelor și, odată cu lansarea celei de a doua generații a modelului LEAF spre vânzare în Europa, la începutul acestui an, marca rescrie din nou cadrul de referință pentru vehiculele electrice.

Comenzile din întreaga Europă au depășit acum 37.000 de unități, 13.000 dintre acestea fiind plasate chiar înainte ca mașina să fie prezentă în showroom-urile dealerilor. Aceasta înseamnă că, în versiunea sa nouă, „pur si simplu uimitorul” Nissan LEAF este cel mai rapid vândut vehicul electric din Europa, în prezent un nou LEAF vânzându-se la fiecare 10 minute în Europa.

 

Intelligent Driving, cel de-al doilea pilon al viziunii Intelligent Mobility reprezintă totalitatea sistemelor de siguranță, a celor de asistență pentru șofer și a tehnologiilor autonome viitoare. Aceste caracteristici includ tehnologiile Safety Shield ce demonstrează preocuparea Nissan pentru o siguranță în domeniul autovehiculelor, ajutându-i pe șoferi să se simtă mai încrezători pentru că au mai multe informații despre ceea ce se află în jurul lor și mai multe tehnologii pentru a îi ajuta atunci când este necesar.  Noul Nissan LEAF vine cu trei astfel de tehnologii inteligente:

ProPILOT este o componentă a conducerii autonome și un exemplu de abordare inovatoare a Nissan în materie de Intelligent Driving. ProPILOT este proiectat să sporească entuziasmul, controlul și încrederea șoferilor care dețin un Nissan.

A doua tehnologie, ProPILOT Park, schimbă percepția asupra manevrelor de parcare. Când este activată, această tehnologie preia controlul asupra coloanei de direcție, accelerației, frânei şi cutiei de viteze, pentru a ghida cu precizie şi în mod complet autonom vehiculul în locul de parcare.

A treia tehnologie, e-Pedal, este sistemul revoluționar ce permite șoferului să pornească, să accelereze, să decelereze sau să oprească vehiculul folosind o singură pedală, cea de accelerație. Atunci când pedala este complet eliberată, frâna regenerativă intervine automat iar vehiculul este oprit complet în mod gradual. Vehiculul își păstrează poziția staționară chiar şi pe suprafețe înclinate, pană când pedala de accelerație este apăsată din nou. Pedala de frână clasică trebuie folosită în situații în care se impune frânarea bruscă.

Intelligent Integration este cel de al treilea și ultimul pilon al Mobilității Inteligente Nissan.

În cadrul evenimentului Futures 3.0, de la finalul anului trecut, Nissan și-a anunțat planul de a extinde rețeaua externă existentă de încărcare în următoarea perioadă. Lucrând cu standardul CHAdeMO de încărcare rapidă, Nissan a contribuit deja la construirea celei mai cuprinzătoare rețele de încărcare electrică din Europa, cu peste 4.700 de încărcătoare rapide instalate în întreaga regiune.

 

Compania colaborează cu principalii săi parteneri, proprietari de companii și administrații locale importante din întreaga Europă pentru a se asigura că viitoarele implementări sunt axate pe asigurarea unui confort maxim pentru șoferii săi. Noile puncte de încărcare vor fi amplasate pe autostrăzi și în toate orașele-cheie din Europa.

Nissan este implicat în 11 proiecte pan-europene care contribuie la dezvoltarea rețelelor de încărcare electrică rapidă.

Totodată, Nissan utilizează tehnologia electrică de pionierat pentru a consolida rolul jucat de mașini în societate. Noul parteneriat al Nissan cu compania energetică E.ON este cel mai recent exemplu al acestui proces în acțiune.

 

În cadrul acestei inițiative, Nissan și E.ON vor explora oportunități pentru activitățile pilot și ofertele comerciale legate de serviciile vehicle-to-grid, soluțiile de generare și stocare a energiei din surse regenerabile, precum și integrarea în rețea a clienților vehiculelor electrice Nissan.

Proiectul, unul dintre numeroasele proiecte în care Nissan colaborează cu unele dintre cele mai inovatoare companii furnizoare de energie din Europa, se bazează pe angajamentul Nissan de a dezvolta un ecosistem electric complet atât pentru consumatori, cât și pentru mediul de afaceri.

Paul Willcox, președintele Nissan Europe, a declarat: „Avem misiunea de a elimina orice barieră care ar putea apărea în calea deținerii unui EV. Acest parteneriat extraordinar cu E.ON este încă un pas înainte în această călătorie. Obiectivul nostru este ca Nissan să fie recunoscut ca partenerul principal din zona automotive pentru servicii de energie, cu ambiția finală de a furniza energie electrică gratuită clienților noștri EV”.

Parteneriatul cu E.ON va implica o infrastructură V2G și o tehnologie avansată Nissan de încărcare bidirecțională. Acest lucru va permite clienților să obțină energie din rețeaua electrică pentru a-și propulsa vehiculul electric. Ei pot, de asemenea, „vinde” acea energie înapoi în rețea pentru a fi utilizată de alții.

Sprijinind în continuare accelerarea electrificării, această colaborare duce mai departe ambiția Nissan de a oferi energie electrică gratuită șoferilor care conduc vehiculele sale electrice.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Sfaturi pentru un par frumos si sanatos in timpul verii!

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
5 pasi simpli pentru o dantura perfecta!

Evz.ro
Faima Marianei din Obor, distrusă diplomatic odată cu Kovesi.
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Actriță celebră, AGRESATĂ de un necunoscut! Află totul despre EXPERIENȚA...
Ziare.com
Guvernul a aprobat o OUG prin care Damen poate prelua Santierul Naval...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.