Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
miercuri, 27 decembrie 2017

Legea „Split TVA”, promulgată de președinte. Ce modificări a suferit proiectul

Autor:

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii privind pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, informează Administraţia Prezidenţială.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 13 decembrie legea privind plata defalcată a TVA cu mai multe modificări, printre care şi faptul că măsura este obligatorie pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvenţă. 

Astfel, potrivit noilor reglementări, „au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea şi plata TVA, şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii: a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligaţii nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018; b) începând cu data de 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Codul de procedură fiscală, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadenţă, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor; c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”. 

Conform Agerpres, legea prevede să fie scoase instituţiile publice şi persoanele impozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA din rândul celor care au obligaţia să plătească contravaloarea TVA aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii în cont separat al furnizorului aflat în sistem split TVA. 

Astfel, "persoanele impozabile, cu excepţia instituţiilor publice, înregistrate în scopuri TVA, au obligaţia să plătească contravaloarea TVA aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii într-un cont de TVA al furnizorului/ prestatorului care aplică mecanismul plăţii defalcate a TVA", prevede textul actului normativ. 

 

Sunt exceptate situaţiile în care plata nu se efectuează direct de beneficiar către furnizor/ prestator, în care plata se efectuează în natură sau prin compensare, precum şi la finanţarea acordată de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare prin preluarea creanţelor, se mai arată în lege. 

Contul TVA se debitează cu TVA achitată la bugetul de stat, precum şi cu plata altor obligaţii bugetare. 

Firmele care achită eronat în cont TVA vor fi penalizate cu 0,06% pe zi din sumă începând cu ziua efectuării plăţii eronate până la data corectării acesteia. 

Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea mecanismului privind plata defalcată a TVA vor beneficia de o reducere de 5% din impozitul pe profit/ pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei aplicate. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SamDistribution.ro
Genacol si Super Slim de la Sam-Distribution.ro

Autor: SamDistribution.ro
Cat este de buna masca chirurgicala?

Evz.ro
Măruță ARE MOTIVE să fie îngrijorat ACUM. Cea mai MARE NEMULȚUMIRE a Andrei...
Doctorul Zilei
Cât de periculoasă e durerea de umăr. Poate anunța cancerul pulmonar și...
AnimalZoo
Super amuzant! Planul de evadare a lui Piticot
Evz Monden
FABULOS! S-a aflat cât câștigă Simona Gherghe la ”Acces Direct”. Uite ce...
Infoactual
Efectele abuzurilor din copilărie sunt la fel de puternice şi în perioada...
Ziare.com
Propria moarte poate sa devina viata pentru altcineva: Ce crede Biserica...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.