Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 12 iulie 2018

Liviu Dragnea: Proiectul legii pensiilor va fi finalizat până în toamnă

Autor:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că proiectul legii pensiilor va fi finalizat până în toamnă, când va începe sesiunea parlamentară, iar la finalul anului va fi adoptat.

 

"În această vară voi lucra cu colegii mei, cu doamna Olguţa Vasilescu, doamna prim-ministru şi cu alţi colegi şi în toamnă vreau să intrăm în forţă cu legea pensiilor. O vom face, este o lege extrem de mult aşteptată, este o lege nu uşoară, dar este o altă măsură pe care trebuie să o luăm pentru a mai îndrepta o uriaşă nedreptate care există în România de ani buni, o uriaşă nedreptate care se face pensionarilor. Nu va fi uşor de adoptat această lege, sunt sigur că vom avea şi aici piedici uriaşe, pentru că este un mare bine care se va face pentru o categorie mare de români, vorbim de milioane de români care vor beneficia de ea, dar îi asigur că o vom duce la capăt şi o vom scoate. Vor începe discuţiile cu asociaţiile de pensionari, şi nu numai, până la sfârşitul verii, până la începerea sesiunii parlamentare, proiectul va fi finalizat şi vom intra în proceduri în forţă, în forţa constituţională şi legislativă, în aşa fel încât până la sfârşitul sesiunii de toamnă, adică până la sfârşitul acestui an, legea pensiilor să fie adoptată în Parlament", a spus Dragnea la Antena 3. 

El a adăugat că este vorba de "reaşezarea unui sistem uriaş, care a tot fost complicat şi încâlcit de-a lungul anilor" şi că sunt români care pe aceeaşi durată de muncă şi pe aceleaşi condiţii au pensii diferite. AGERPRES

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Sfaturi pentru un par frumos si sanatos in timpul verii!

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
5 pasi simpli pentru o dantura perfecta!

Evz.ro
Faima Marianei din Obor, distrusă diplomatic odată cu Kovesi.
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Actriță celebră, AGRESATĂ de un necunoscut! Află totul despre EXPERIENȚA...
Ziare.com
Guvernul a aprobat o OUG prin care Damen poate prelua Santierul Naval...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.