Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
sâmbătă, 29 aprilie 2017

Locuri de muncă în Marea Britanie pentru români. Se caută personal chiar în România

Autor:

Şapte manageri ale unor importante aeroporturi din Marea Britanie vin astăzi, 29 aprilie, la hotelul Siqua din Bucureşti pentru a-şi recruta personalul de anul acesta în domeniul Food& Beverage, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor citat de Agerpres.

'Recrutările se vor face pentru restaurantele, magazinele şi fast-food-urile din aeroporturile Stansted, Manchester, Leeds şi Bristol. Candidaţii nu trebuie să aibă experienţă anterioară în acest domeniu şi pornesc de la un salariu minim de încadrare de 1.100-1.300 de lire pe lună (Marea Britanie are diferenţiată salarizarea pe categorii de vârstă), la care se adaugă spor de 25% pentru orele de noapte, reduceri importante la mâncare şi la transportul în comun, precum şi posibilitatea de ore suplimentare, la cererea candidatului', se arată în document. 

La aceste locuri de muncă aplică atât studenţii, pe durata vacanţei de vară - fiind echivalentul european la programului Work&Travel USA -, dar şi tinerii cu vârsta până în 35 de ani. 

Singurele condiţii impuse de angajatori sunt limba engleză la nivel conversaţional şi referinţe de la foşti angajatori sau instituţiile de învăţământ urmate de candidaţi. 
Sursa: Agerpres

Citeste si:

BREXIT: Britanicii vor să introducă vize pentru români

Idei de afaceri cu finanțare europeană 100%

Românii care NU au plecat din ţară ar putea primi până la 40.000 de euro pentru a-şi deschide afaceri

Click
Să n-o recunoşti! Primele imagini cu Iulia Vântur, după ce s-a întors din India
Doctorul Zilei
Horoscop Urania 21-27 octombrie. Cum sunt influențate zodiile de intrarea lui...
Ziare.com
Primarul de 27 de ani al unui oras din SUA le da locuitorilor cate 500 de...
Evz.ro
VREMEA ÎN ROMÂNIA, O NOUĂ SCHIMBARE! Alertă ANM de ultimă oră, CIUDĂŢENIA...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.