Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 12 octombrie 2017

Lucia Gurduza, Conef Gaz: Iarna aceasta gazele vor fi scumpe

Autor:

Prezentă la dezbaterea Energie pentru viitor, Lucia Gurduza, director general Conef Gaz, a declarat că importurile de gaze nu ar trebui să ne sperie. Ea a arătat cum va evalua nivelul preţurilor şi a explicat cum s-a obţinut independenţa energetică. Astfel, dispariţia unor mari consumatori industriali, mai ales din sectorul chimic, a făcut ca necesarul de gaze să scadă.

„Am avut anumite perioade în care am fost independeţi energetic. Trebuie să vedem care au fost costurile acestei independenţe energetice. Ea a survenit ca urmare a scăderii mari de gaze pentru industrie. Am pierdut industria chimică. Dacă te uiţi şi analizezi că ai cam acelaşi consum la casnic şi ţi s-a redus consumul industrial, acesta este un lucru nu chiar atât de bun penru economie. Sper să-şi revină consumatorii industriali de gaze”, a declarat Lucia Gurduza.

În ceea ce priveşte preţul gazelor, acesta va fi destul de mare, crede directorul Conef Gaz.

„Vor fi gazele scumpe anul acesta, iarna, deja se vede din ceea ce se întâmplă pe pieţele centralizate. Şi trebuie să înţelegem că importul, dacă totul rămâne pe acelaşi trend în ceea ce priveşte produsele petroliere, gazele din import vor fi un pic mai scumpe decât gazele din înmagazinare. Iar gazele din înmagazinare nu pot fi ieftine deoarece sunt nişte costuri, iar acele costuri trebuie să fie acoperite”, a spus Lucia Gurduza.

Ea a mai explicat că aici un lucru important în nivelul preţurilor este ce vor hotărâ SUA, denuntarea sau păstrarea acordului cu Iranul. „În 2016 a fost o conjunctură, nu ştiu cand o să avem 30 de dolari barilul de petrol”, crede directorul Conef Gaz, care a mai spus că a fost un lucru bun pentru traderi, dar rău pentru producătorii autohtoni.

„Ce s-a întâmplat în iarna lui 2016 este un specific al sistemului – când nu avem suficientă presiune în sistem pentru că este foarte frig şi nu ne sunt suficiente cantităţile din producţia curentă şi din înmagazinare unica sursă care poate să ne ajute în sistem este importul. Nu sunt perioade foarte lungi, dar dacă ţine vremea proastă 10-15 zile este suficient să ne dea peste cap pe toţi. Dacă înainte aveam acea posibilitate să oprim anumiţi consumatori industriali ca să avem suficientă presiune, acum nu se mai întâmplă lucrul acesta”, a mai spus Gurduza.

În ceea ce priveşte iarna acestui an, directorul Conef Gaz crede că nu vom avea evoluţii spectaculoase în ceea ce priveşte evoluţia sectorului în care activează compania pe care o conduce.

 

„Cred că nu o să avem situaţii atât de interesante pentru piaţă ca în 2016. Nu cred că o să avem gaze ieftine din import şi surse de energie ieftină, aşteptăm şi noi cu interes să vedem dacă producătorii offshore vor reuşi să aducă gazele şi atunci se vor reorienta toţi. Pe de altă parte, importul nu trebuie privit ca o meninţare la producţia internă, trebuie privit ca o sursă temporară de substituire şi de păstrare a resurselor pe care le avem în ţară, măcar periodic”, a încheiat Gurduza.

Informaţiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Evz Monden
Şocant! Această ACTRIŢĂ a fost ameninţată cu MOARTEA de către un PRODUCATOR...
Ziare.com
Presa germana, dupa ce a testat noul Duster: Parca ar fi Audi
Adevarul
Domnule Ion Iliescu, este nevoie de un gest curajos din partea Dumneavoastră!
Evz Monden
Romanita Iovan, MARTURISIRI DUREROASE despre MOARTEA pilotului Adrian Iovan:...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.