Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
vineri, 14 iulie 2017

Mașinile care își păstrează cel mai bine valoarea la revânzare

Autor:

Analiștii germani de la Bahr&Fess Forecasts au dat publicității un studiu care arată cât vor valora în primăvara lui 2021 mașinile cumpărate noi în primele luni din acest an. Întins pe 16 clase de vehicule, raportul dezvăluie multe surprize.

De două ori pe an, în toamnă și primăvară, Bahr&Fess dă publicității propriul studiu în privința valorii reziduale a vehiculelor. Primul raport din acest an arată cât își păstrează din valoare procentual și cu ce sumă vor mai putea fi vândute în 2021 mașinile cumpărate în perioada ianuarie – mai 2017.

Știm cu toţii că o maşină pentru care plătim astăzi 10.000 de euro va putea fi vândută cu mult mai puţin pe măsură ce timpul trece. Dar cu cât? Această întrebare îşi poate găsi răspunsul în cataloagele de specialitate, însă o interpretare pentru fiecare maşină în parte costă bani frumoşi. Ei bine, specialiştii Bahr&Fess au luat în calcul informațiile din cataloagele mai sus menţionate și o distanţă medie parcursă anual de 15.000 km, iar rezultatele au fost date publicităţii în studiul „Campionii valorii reziduale”. Practic, luând în calcul datele de pe piaţa germană – orientative pentru toate pieţele din Europa – analiştii Bahr&Fess au stabilit care va fi valoarea reziduală relativă (în procente, cât rămâne din valoarea iniţială) şi valoarea reziduală absolută (în euro, câți bani se pierd de la prima achiziţie până la revânzare) pentru 16 clase de vehicule.

Ca idee, un autoturism nou se devalorizează, în medie, cu circa 24,2% după primul an de la înmatriculare şi cu procente cuprinse între 5% şi 6% în fiecare dintre următorii ani. În funcţie de marcă, model, echipare, motorizare, preţ de achiziţie sau segment de piaţă, pierderea de valoare este foarte diferită. Nu sunt luate în calcul echipamentele opţionale şi nici starea tehnică, acestea depinzând de la un autoturism la altul. Din totalul celor 16 clase studiate de spacialiștii Bahr&Fess Forecasts, am eliminat câteva segmente cu vânzări extrem de mici în România precum Monovolum, Sport, Coupe sau Cabrio. Nici segmentul vehiculelor electrice nu poate fi găsit mai jos pentru că, în afara vânzărilor mici de la noi, nici datele analiștilor germani nu par încă suficiente pentru o prognoză corect ancorată în realitate.

 

Campioni mari în clase mici

În clasa mini, cea rezervată mașinilor de oraș, campionul valorii rezduale relative este, conform Bahr&Fess, Opel Karl dotat cu propulsorul de 1 litru care dezvoltă 75 CP. Cu un preț de achiziție pe piața germană de 9.500 de euro, acesta își păstrează după patru ani 53,5% din preț. Prin urmare, în primăvara lui 2021 mașina va putea fi vândută cu 5.082 euro. Poziția a doua în clasamentul acestei categorii este ocupată de Citroen C1 (1.0 VTi – 69CP), model care va valora în 2021 circa 52,5% din suma de 9.090 euro plătită în această primăvară, adică 4.772 euro. Și Toyota Aygo 1.0 VVT-I va păstra tot 52,5% din valoare putând fi vândută peste patru ani cu 5.224 euro.

Campionul valorii reziduale relative din clasa mică (B) este în acest an Mini One. Acesta păstrează după patru ani de utilizare 55,5% din prețul inițial de 16.100 de euro. Modelul britanic este urmat de Ford Fiesta (1.1 – 70 CP) cu 53,5% și de Nisan Micra (1.2 – 80 CP) cu 52,5%. Tot un Mini, Clubman One (1.5 – 102 CP) de această dată, este modelul cu cea mai bună valoare reziduală din segmentul compact. Acesta își va păstra în 2021 57,5% din preț putând fi vândut cu circa 13.139 euro. Locurile următoare sunt ocupate de Opel Astra Sports Tourer 1.4 Ecotec (56,5%) și de Hyundai Ioniq 1.6 GDi Hybrid (54,5%).

Mărcile germane domină clasamentul

Clasa medie (D) are ca lider al valorii reziduale relative modelul Audi A5 Sportback dotat cu motorul TFSi de 2.0 litri care dezvoltă 180 CP. Analiștii Bahr&Fess susțin că acest vehicul păstrează după paru ani 55% din prețul inițial de pe piața germană de 37.800 de euro. Pe locul doi se află tot un model Audi, A4 Avant 1.4 TFSi de această dată, care păstrează  52% din valoare, iar pe trei se clasează Mercedes-Benz Clasa C 160 T-Modell cu 51%.

În clasa Executive sau Medie-Superioară (E), mașina care își păstrează cel mai bine valoarea este Mercedes-Benz Clasa E 200 T-Modell (51,5%), pe locul secund clasându-se BMW 520d cu o valoare reziduală relativă de 51,5%, iar pe trei tot un Mercedes-Benz, CLS 220d, cu 48%.

 

Cel mai bine poziționat model de lux (F) din acest clasament este Porsche Panamera 4 E-Hybrid care păstrează exact 50% din valoarea inițială de 109.219 euro. Pe locul doi se află Mercedes-Benz Clasa S 350d cu o valoare reziduală relativă de 45%, iar pe trei BMW 730d cu 43%.

Nebunia SUV, în cifre

Tot mai mulți europeni cumpără mașini cu garda la sol majorată și, eventual, cu tracțiune integrală. Așa-numitele Sport Utility Vehicle se depreciază mai puțin decât mașinile cu dimensiuni similare fără titulatura de SUV. În segmentul SUV-urilor mici, cea mai bună valoare reziduală relativă este cea a modelului Mini Countryman Cooper, acesta păstrând după patru ani de utilizare 60% din valoarea de catalog inițială. Modelul britanic este urmat în acest clasament de Audi Q2 1.0 TFSi cu 58% și de Mazda CX-3 Skyactiv G-120 cu 55%. În privința SUV-urilor compacte, situația este chiar mai clară. Dacă liderul clasei C păstra 57,5% din preț, cel mai bine poziționat SUV compact, Porsche Macan S Diesel are o valoare reziduală relativă de 60,5%. La fel, în timp ce al doilea clasat din segmentul C reținea 56,5%, locul doi din segmentul SUV Compact, BMW X1 sDrive 18i păstrează 58% din valoare. Pe poziția a treia se află Volkswagen Tiguan 1.4 TSi cu 57,5%.

În zona SUV-urilor mari regula se schimbă. Audi Q7 3.0TDi Quattro și Mercedes-Benz Clasa G 350d păstrează ambele căte 52% din valoarea inițială, în timp ce Lexus RX 200T are o valoare reziduală de doar 50,5%.

 

Conform analiștilor Bahr&Fess, atât scandalul „Dieselgate”, cât și intenția unor autorități de a taxa suplimentar sau chiar interzice accesul vehiculelor diesel mai vechi au efecte asupra valorii reziduale a mașinilor, iar acest detaliu a fost luat în calcul în studiul realizat. La fel se întâmplă și cu vehiculele dotate cu propulsoare mari care își reduc prezența pe piață. Tocmai de aceea, numărul de mașini cu motoare alimentate cu motorină aflate pe primele trepte ale podiunului fiecărei clase s-a redus simțitor în ultimii ani. Totuși, cum acestea sunt comercializate de cele mai multe ori ca vehicule de ocazie în Europa de Est, scăderea valorii nu a fost foarte abruptă.

Liderii valorii reziduale absolute

Lăsând deoparte campionii în funcție de procentul din prețul de catalog cu care mai poate fi vândută o mașină după patru ani de utilizare, iată mai jos care sunt vehiculele din aceleași segmente pentru care se pierd cei mai puțini euro. Logic, în majoritatea cazurilor, acestea sunt cele mai ieftine mașini din fiecare clasă.

 

Valoarea reziduală, neglijată de clienți

Un studiu realizat de J.D Power arată că principalele motive pentru care clienții aleg o anume marcă de vehicule atunci când cumpără un automobil nou sunt, în ordine, designul exterior (57%), designul interior și confortul (57%), fiabilitatea (56%), consumul (54%) și performanțele (45%). Siguranța ocupă doar poziția a opta (35%), iar valoarea de revânzare locul 15 (22%).

Conform analiștilor, deși valoarea cu care își pot vinde mașina este extrem de importantă, mai ales pentru susținerea achiziției unui nou automobil, clienții o neglijează. De asemenea, un detaliu solicitat de foarte puțini clienți în momentul achziției este „Costul Total de Deținere” (TCO), valoare care relevă mult mai clar costurile pe care un client trebuie să le suporte, dincolo de cele de achiziție, precum deprecierea, carburantul, asigurarea, reviziile sau reparațiile. Tocmai pentru că omit aceste două detalii în momentul achiziției, mulți ajung apoi să regrete alegerea făcută și chiar să nu poată susține financiar întreținerea corectă a mașinii.

Citeste si:

10.000 de euro de la stat ca să-ţi iei maşină

A dispărut timbrul de mediu. Cât costă acum și ce documente necesită înmatricularea unui autoturism

EXCLUSIVITATE Mașinile mai vechi de 12 ani vor efectua ITP anual

AnimalZoo
Iapă RĂNITĂ și FLĂMÂNDĂ, abandonată pe plajă
Adevarul
Ecstasy pentru Mamaia. Detaliile unei mega-tranzacţii de stupefiante...
Click
Soțul mamei sinucigașe își urlă durerea: «Femeie, de ce mi-ai ucis copilașii?»
AnimalZoo
Pisici care au fost ÎNȚEPATE DE ALBINE! Prima te va face să râzi în hohote

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.