Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
duminică, 23 iulie 2017

Mașinile diesel vor fi interzise. Ce înseamnă asta?

Autor:

Interzicerea automobilelor diesel în oraşele europene ar putea afecta capacitatea producătorilor auto de a investi în vehicule cu emisii zero, este avertismentul Comisiei Europene transmis miniştrilor Transporturilor din blocul comunitar, transmite Reuters.

Într-o scrisoare analizată de Reuters, Elzbieta Bienkowska, comisarul european pentru piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM, afirmă că nu vor exista beneficii în cazul prăbuşirii pieţei automobilelor diesel iar pe termen scurt autorităţile ar trebui să se concentreze pe forţarea producătorilor auto să reducă emisiile periculoase de oxid de azot la limita acceptată de reglementările UE. 

"Deşi sunt convinsă că ar trebui să ne îndreptăm rapid spre vehicule cu emisii zero în Europa, autorităţile şi industria auto nu pot fi interesate de un colaps rapid al pieţei europene a automobilelor diesel, ca rezultat al interzicerii acestor vehicule pe plan local", a explicat Bienkowska. 

"Doar ar priva industria de fondurile necesare pentru a investi în vehicule cu emisii zero", avertizează oficialul european. 

Principalii producători auto din Germania au făcut investiţii semnificative în tehnologia diesel dar de la izbucnirea scandalului emisiilor de la Volkswagen - în 2015 - temerile privind poluarea vehiculelor a dus la verificări amănunţite în industria auto, în special a nivelului de oxid de azot, care provoacă boli respiratorii şi afectează mediul. 

Bienkowska le-a spus miniştrilor Transporturilor că este îngrijorată în legătură cu recentele încălcări ale reglementărilor privind emisiile de la Audi şi Porsche, descoperite de procurori şi nu de autorităţile germane. 

De asemenea, oficialul solicită ca toate maşinile cu emisii excesiv de ridicate de oxid de azot să fie scoase de pe drumurile europene dar susţine că producătorii auto ar trebui să acţioneze în mod voluntar. 

Munchen-ul, oraşul care găzduieşte cartierul general al producătorului auto BMW, a devenit ultimul oraş din Germania care analizează posibilitatea interzicerii circulaţiei anumitor automobile cu motoare diesel, din cauza creşterii emisiilor poluante. 

"Oricât de mult aş dori să evit o astfel de interdicţie, cred că este puţin probabil să nu existe interdicţii în viitor", a declarat luna trecută primarul din Munchen, Dieter Reiter. Întrebat despre cele mai recente date referitoare la emisiile de oxid de azot, care potrivit publicaţiei menţionate depăşesc normele europene, Dieter Reiter a răspuns: "rezultatele sunt şocante, nimeni nu se aştepta la acest lucru". 

 

În schimb, un purtător de cuvânt de la BMW, companie care produce o gamă largă de autovehicule începând de la modelul electric i3 şi până la SUV-uri cu motoare pe benzină şi motorină, a apreciat că încurajarea utilizării vehiculelor electrice este o modalitate mai bună pentru a îmbunătăţi calitatea aerului decât interzicerea automobilelor diesel. 

La rândul său, un purtător de cuvânt de la Ministerul german al Transporturilor a declarat că Guvernul federal de la Berlin se opune şi el posibilităţii ca o serie de oraşe şi state să interzică automobilele diesel. "Interzicerea circulaţiei este o abordare politică greşită", a apreciat purtătorul de cuvânt. 

Cu toate acestea, oraşul Stuttgart, sediul Mercedes-Benz şi Porsche, se pregăteşte deja să interzică, începând de anul viitor, circulaţia anumitor vehicule diesel care nu îndeplinesc ultimele norme de poluare.

Având în vedere consumul mai redus de combustibil al autovehiculelor diesel în comparaţie cu cele pe bază de benzină, cei trei mari producători auto germani au investit semnificativ în tehnologia diesel. În consecinţă, dacă în SUA tehnologia diesel este doar o piaţă de nişă, în Germania aproximativ jumătate din noile autoturisme vândute în Germania erau propulsate de motoare diesel înainte de izbucnirea scandalului de la Volkswagen, care a dus la scăderea cotei de piaţă a automobilelor diesel la 40%. 

Perspectiva unor interdicţii care să vizeze automobilele diesel va afecta şi piaţa automobilelor rulate, ceea ce pe cale de consecinţă va afecta diviziile de leasing şi finanţare ale producătorilor auto. 

SURSA: Agerpres

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Fundația Nadia Comaneci
“Scurtciruit”, un film emotionant sustinut de Fundatia Nadia Comaneci

Autor: Multiact Media
Tai Ji Quan, arta marțială chinezească cu efecte terapeutice

Evz.ro
CHINEZII au băgat FRICA în PENTAGON. Ultima ARMĂ a Beijingului prevestește...
Evz Monden
Mihaela Rădulescu, DECLARAŢII PICANTE! Diva de Monaco şi prima EXPERIENŢĂ...
AnimalZoo
Cel mai curajos MOTAN din lume. Uite momentrul când adorabilul ARTHUR se...
Doctorul Zilei
9 LUCRURI pe care nu le știai despre AUTISM. Specialiștii au observat o...
Infoactual
Efectele abuzurilor din copilărie sunt la fel de puternice şi în perioada...
dcnews
Efectul Kovesi asupra Congresului PSD. Borza, despre mișcarea riscantă...
Kanal D
Secretul lui Ion Oncescu, scos la iveala! Sufera de o BOALA cumplita! Nu mai...
Economica
BREAKING NEWS! Lege nouă pentru concedii şi pentru mame!
Ziare.com
Pamant 2.0. Computerele vor fi de un miliard de ori mai inteligente decat...
Autobuild
Ai grijă pe cine “deranjezi” în trafic! Uite ce a pățit un șofer din...
Adevarul
Semnificaţia declaraţiilor ministrului Tudorel Toader
PlayTech
FBI, CIA și NSA avertizează: nu cumpărați telefoane Huawei și ZTE
Stirile Tvr.ro
Gazul și petrolul nostru, în atenția Chinei. O corporație chineză intră pe...
Click
A murit din cauza unei eșarfe! Destinul tragic al actriței care a jucat-o pe...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.