Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 01 mai 2017

Ministerul Mediului: „Estimăm că, la jumătatea lunii mai, populația va putea accesa programele Rabla și Rabla Plus”

Autor:

Ministerul Mediului a anunțat că viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu a aprobat programele Rabla CLASIC și Rabla PLUS. La jumătatea lunii mai doritorii vor putea începe demersurile de achiziție.

Conform procedurii, a doua zi după publicarea în Monitorul Oficial, este emisă Decizia Președintelui AFM, prin care se dă startul primei etape a programelor: validarea producătorilor/dealerilor de autovehicule. Imediat după încheierea contractelor cu dealerii și afișarea listei cu aceștia pe site-ul AFM, Rabla CLASIC și Rabla PLUS vor fi deschise populației pentru înscrierea și rezervarea locurilor.

„Estimăm că, până la jumătatea lunii mai, populația poate accesa unul dintre cele două programe sau, concomitent, pe ambele. Anul acesta am decis ca startul să fie mai devreme pentru că există o mare așteptare în piață, mai ales că Programul din 2017 vine cu ecotichete care pot ajunge și la 10.000 de euro pentru mașini electrice. Vorbim de un nivel ridicat al susținerii achiziției de astfel de autoturisme și comparabil cu cel practicat de state europene dezvoltate. Am crescut sumele, inclusiv pentru mașinile hibrid electrice, de la aproximativ 1.000 de euro, cât era anul trecut, la aproape 5.000 de euro. Cred că aceste tipuri de mașini pot fi o soluție bună pentru aglomerările urbane din România, până când vom construi o rețea de alimentare a autovehiculelor pur electrice”, a declarat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Oficialii din Ministerul Mediului menționează că prima de casare prevăzută în programul Rabla CLASIC pentru autoturisme mai vechi de 8 ani este de 6.500 lei și se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul nou, care generează maximum 130 g CO2/km. La aceasta se pot adăuga un ecobonus de 1.700 lei, dacă autovehiculul nou este hibrid, și un ecobonus de 1.000 lei, dacă autovehiculul nou generează maximum 98 de g CO2/km.

Cât privește participarea populației la programul Rabla PLUS, aceasta nu este condiționată de casarea și radierea unei mașini uzate. Astfel, cei care vor să-și achiziționeze un autoturism electric pur pot beneficia de un ecotichet în valoare de 45.000 de lei, iar cei care optează pentru unul electric hibrid de un ecotichet cu valoare de 20.000 de lei.

O mențiune importantă, cele două programe pot fi cumulate, astfel încât o persoană poate beneficia atât de ecotichetul acordat pentru achiziția unui autovehicul electric pur/electric hibrid, cât și de prima de casare acordată prin Rabla CLASIC, doar în situația în care beneficiarul casează și radiază un autoturism mai vechi de 8 ani.

Citeste si:

Ce mașini electrice puteți achiziționa cu bonus de 10.000 de euro de la stat

Programul Rabla 2017: Valoarea tichetelor va fi de 8.000 de lei

Guvernul pregătește o nouă taxă auto. Și impozitul pe vehicule va fi modificat

Adevarul
Inscripţie misterioasă descoperită în Munţii Carpaţi. „Pare a data din...
Ziare.com
Dacia renunta la un model mult asteptat: Am decis sa stopam acest proiect
Evz.ro
ULTIMUL MESAJ AL MASONILOR este istoric. Firul duce la Vatican... EXPLOZIV!
Evz.ro
SUNTEM SPIONAŢI LEGAL, oricând, oriunde. CE NE FACE GOOGLE fără să ştim?...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.