Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 05 decembrie 2017

Mugur Isărescu, mesaj la Gala Capital: "Vă adresez felicitări pentru tot ce aţi înfăptuit în aceşti 25 de ani!"

Autor:

Guvernatorul Băncii Naţionale a României a fost premiat în cadrul Galei Capital datorită rolului major pe care l-a avut în păstrarea echilibrului şi stabilităţii sectorului financiar bancar. Mugur Isărescu nu a putut fi prezent, însă a trimis o scrisoare prin intermediul lui Adrian Vasilescu, a cărui conţinut îl redăm în continuare:

"Regret că nu pot să fiu astăzi împreună cu dumneavoastră la un eveniment atât de important, când revista Capital împlineşte 25 de ani de la înfiinţare. Aniversarea acestei publicaţii, eveniment cu semnificaţii puternice, se înscrie în şirul momentelor importante legate de comunitatea economiştilor, de cultură şi de civilizaţia afacerilor, de rolul mass-mediei economice în societatea românească. În anii de nouă istorie a României, BNR  a dezvoltat o strânsă colaborare cu presa în general, cu publicaţiile economice în special şi de un sfert de veac cu publicaţia Capital. Era un nou început, Capital departe de a fi fost un simplu cronicar al acelor vremuri noi, atrăgea cititorii cu analize menite să aducă în prim-plan nu doar ce se făcuse deja, ci mai mult, ce mai era de făcut. Se conturase atunci o echipa, în zorii anilor 90, care se ambiţiona să facă presă de bună calitate, după care a venit altă echipă, apoi alta şi alta, ştafeta generaţiei. Sunt onorat că în acest moment aniversar Capital, publicaţie care face parte din familia ziarelor, revistelor şi emisiunilor economice, îmi acordă un premiu. Având în vedere că acest premiu pentru care vă mulţumesc călduros răsplăteşte rolul politicilor monetare, valutare şi de supraveghere în consolidarea sistemului bancar, îngăduiţi-mi să subliniez că de fapt este acordat Băncii Naţionale. Îmi face plăcere totodată să adresez felicitări echipei redacţionale în acest moment aniversar, nu pentru cei 25 de ani pe care îi împlineşte revista, căci vârsta nu este un merit, deşi, în împrejurările complexe care definesc piaţa presei economice în aceşti 25 de ani, faptul că aţi rezistat în tot acest timp e un merit. Cu deosebire însă vă adresez felicitări pentru tot ce aţi înfăptuit în aceşti 25 de ani. La mulţi ani, Capital!"

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Editura Evenimentul și Capital S.R.L.
Se lansează Evenimentul istoric, o revistă interesantă și inedită care ...

Autor: Adserving iAgency.ro
De ce sa alegi serviciile de inchirieri auto din Otopeni daca vii in Bucuresti

Evz.ro
SALARIUL COLOSAL pe care VEDETA de la KanalD îl încasează LUNAR. Este vorba...
Evz Monden
Lili Sandu, un TRUP ARMONIOS datorită unei băuturi speciale. Am aflat...
AnimalZoo
Acest cățel striga după ajutor. Finalul poveştii sale te va lăsa FĂRĂ CUVINTE!
Doctorul Zilei
4 TRĂSĂTURI de bază pe care le au în comun toți oamenii inteligenți
Infoactual
Efectele abuzurilor din copilărie sunt la fel de puternice şi în perioada...
dcnews
TÂRGUL de TURISM al ROMÂNIEI, 22-25 februarie. Informații complete
Kanal D
Trupul Danielei a fost gasit in frigiderul casei in care lucra ca menajera!...
Economica
Ce se întâmplă în România cu GAZELE şi CURENTUL ELECTRIC
Ziare.com
Skoda a anuntat ofertele pentru programul Rabla 2018 - ce masini poti cumpara...
Autobuild
VIDEO - Ce a pățit motociclistul-poliţist luptător de K1 care a bătut trei romi!
Adevarul
Românul care şi-a uitat soţia într-o parcare din Ungaria
PlayTech
FBI, CIA și NSA avertizează: nu cumpărați telefoane Huawei și ZTE
Stirile Tvr.ro
Gazul și petrolul nostru, în atenția Chinei. O corporație chineză intră pe...
Click
A murit din cauza unei eșarfe! Destinul tragic al actriței care a jucat-o pe...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.