Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 12 iunie 2017

Noua Dacia Duster va fi prezentată pe 22 iunie

Autor:

Publicația AutoAlgerie a anunțat în această dimineață că noua generație a modelului Dacia Duster va fi prezentată pe 22 iunie la Paris. Preluată și de jurnaliștii din Franța, informația a dispărut ulterior de pe site-ul algerian.

„Rendez-vous le 22 juin avec le nouveau Dacia Duster” (Întâlnire pe 22 iunie cu noua Dacia Duster) este titlul sub care jurnaliștii de la AutoAlgerie au anunțat că noua generație a modelului Dacia Duster va fi prezentată pe 22 iunie. Deși grupul francez anunța premiera mondială a noului model la ediția din acest an a expoziției auto de la Frankfurt – care va începe pe 12 septembrie cu zilele dedicate presei – se pare că Renault a pregătit și o prezentare statică pentru data de 22 iunie. Informația jurnaliștilor algerieni a fost preluată de presa din Franța, l`Argus și Motor1 menționând că modelul va ajunge pe piețele din Europa la începutul anului viitor.

 

Conform francezilor, deși nu vor fi diferențe stilistice majore, viitorul Duster va avea un parbriz mai înclinat, o capotă mai curbată și o bară de protecție cu unghiuri mai agresive. Jurnaliștii algerieni de la AutoAlgerie menționează și că a doua generație a Daciei Duster va fi cu circa 15 cm mai lungă decât cea actuală pentru a face loc celui de-al trelea rând de scaune. Rămâne însă de văzut dacă o astfel de modificare va fi rezervată versiunii standard sau doar celei opționale denumită, neoficial, Grand Duster. Aceasta s-ar putea adăuga versiunii clasice cu cinci locuri. „Confirmarea sau infirmarea vor veni în 10 zile”, menționează jurnaliștii francezi de la l`Argus. În același timp, cei de la Motor1 susțin că „designul mașinii va evolua ușor prin adoptarea unor noi elemente estetice așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Sandero”. Totodată, pentru că Dacia dorește să respecte rețeta originală, viitorul Duster va rămâne pe platforma actuală în detrimentul mai performantei CMF a grupului Renault. „Ne revedem pe 22 iunie pentru a afla mai multe despre acest nou Dacia Duster”, încheie ziariștii de la Motor1.

Este interesant totuși de menționat că site-ul algerian de la care a plecat întreaga poveste pare să fi renunțat, între timp, la articol. Asta pentru că pe site-ul AutoAlgerie textul nu mai există, fiind înlocuit de o pagină complet albă. Totuși url-ul paginii este încă vizibil și, mai mult decât atât, pe coloana rezervată comentariilor venite de la cititori încă apar reacții care citează articolul publicat în dimineața zilei de 12 iunie.

Citeste si:

Germanii de la AutoBild au stabilit: Cele mai bune SUV-uri

Cum va arăta noul SUV de la DACIA. Se LANSEAZĂ anul acesta

Exclusiv: Noua Dacia Duster 2017

Evz.ro
Misterul misterelor a fost descifrat! Este PESTE PUTEREA NOASTRĂ DE...
Economica
AUSTRIECII, stăpâni şi pe ASFALTUL României
Evz.ro
Să fie CEL MAI PERVERS ŞI DIABOLIC GINECOLOG din România? S-a făcut şi...
Evz Monden
EDITH GONZALES a invins CANCERUL si este mai in forma ca NICIODATA. Cum ARATA...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.