Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 08 ianuarie 2018

O țară fără căpătâi

Autor:

Sunt mai puțin de 11 luni până când vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire.

 

 Despre generațiile de români care s-au sacrificat pentru afirmarea și consolidarea națiunii române se poate vorbi mult, frumos, mobilizant și înălțător. Și cred că pentru toți românii, indiferent de meleagurile pe care s-ar afla, Centenarul ar trebui să reprezinte un moment important. Autoritățile au început deja, de la fiecare primar de comună până la premier sau președintele României, să pregătească diverse activități, care mai de care mai fastuoase. Nelipsite vor fi grătarele cu mici, fasolea cu ciolan sau focurile de artificii. Dar nu asta cred că i-ar mulțumi pe cei care s-au jertfit în ultimul secol sau chiar mai mult pentru făurirea statului național unitar român.

Deșteaptă-te, române! E nevoie de mult mai mult pentru a marca Centenarul. Mai ales acum, când nu trece o zi fără să auzim sau să citim cuvinte precum „avem o țară de ...” „mai bine emigrăm” „doar la noi se poate așa ceva”. În orice sector ne uităm, indiferent că vorbim de justiție, infrastructură, sănătate, educație, agricultură sau turism, vedem că mai avem mult de construit pentru ca România să devină țara, locul, casa pe care ne-o dorim. Suntem pe ultimele locuri la multe capitole și asta ar trebui să dea de gândit celor care conduc această țară. Oamenii mor pe capete în spitale din lipsă de medicamente, elevii îngheață de frig în școli, iar manualele au devenit auxiliare, autostrăzile, cele puține pe care le avem, au nevoie de reparații integrale. Într-o economie digitalizată în proporție de peste 65% ne mândrim că avem internet de mare viteză, dar oamenii sunt nevoiți să stea la cozi pentru a-și plăti taxele. Firmele caută disperate forță de muncă și nu găsesc. Asta credeți că și-au dorit cei care și-au dat viața pe front în războaiele mondiale sau cei care au căzut victime în decembrie ’89? Credeți că ei s-au jertfit să avem o țară în care furtul să fie la ordinea zilei, iar vinovații să scape nepedepsiți? Sau zilnic zeci sau sute de români să părăsească aceste meleaguri pentru un trai mai bun în străinătate? Deșteaptă-te, române! Încă nu e târziu. O Românie așa cum îți dorești putem avea. E nevoie de atitudine și schimbare. Iar schimbarea trebuie începută de la propria persoană. Fii mai bun, nu mai arunca gunoiul pe jos, când coșul e la doi pași de tine, nu mai bloca o bandă de circulație, când găsești parcare la 5 minute de mers pe jos. Sunt lucruri mici, dar cu mai multe fapte bune putem izbândi. Calea nu-i ușoară, dar dacă treci nepăsător țara aceasta nu va mai prinde încă 100 de ani.  

CIPRIAN MAILAT

redator-șef

 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Expressive Design SRL
Singura miere din lume care învinge bacteriile și agenții patogeni

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Iulian Ghisoiu: Cum te poate ajuta optimizarea SEO sa obtii succesul in ...

Evz.ro
Badea, ÎN RĂZBOI DESCHIS cu Esca. ATAC ISTORIC ÎN MEDIA! Urmează dosare...
Doctorul Zilei
Lactatele şi mezelurile, combinaţie cancerigenă. Șase asocieri alimentare...
AnimalZoo
NEBUNIA unui bărbat a depăşit orice LIMITĂ. Un cățel a îndurat cele mai...
Evz Monden
Drama lui Mihai Mitoseru continua! Vedeta a vorbit despre BOALA care il...
Infoactual
Barem subiecte Română BAC 2018. Rezolvarea cerinţelor de la prima probă de...
Ziare.com
Andrei Plesu: Sunt intr-un moment de depresie. Senzatia e de blocaj si...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.