Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 04 mai 2017

Broker: O treime din piaţa locuinţelor din Bucureşti sunt oferte cu preţ minim de 100.000 euro

Autor:

Oferta de locuinţe cu un preţ minim de 100.000 de euro din Bucureşti a crescut cu 30% în decurs de un an, de la o pondere de un sfert din totalul locuinţelor scoase la vânzare în oraş s-a ajuns la o pondere de o treime, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă imobiliară Premier Estate Management.

Piața locuințelor de 100.000 de euro sau mai mult este dominată de dezvoltările noi care reprezintă 61% din totalul ofertelor de pe acest segment. Brokerii explică creşterea ofertei prin interesul sporit al cumpărătorilor pentru o locuinţă mai spaţioasă sau chiar pentru o a doua locuinţă care a condus la relansarea construcţiilor şi prin creşterea preţurilor apartamentelor.

„Un apartament nou cu trei camere, cu o localizare bună, nu doar în București, dar și în orașe precum Timișoara sau Cluj-Napoca depășește deja acest prag. De fapt, asistăm la un dublu fenomen, pe de-o parte a crescut interesul pentru ofertele mai scumpe, 20% din cumpărători fiind interesați de un upgrade, pe de altă parte, prețurile apartamentelor au crescut constant în ultimii ani”, a declarat Andreea Comșa, CEO Premier Estate Management.

Pe primul loc într-un top al zonelor cu cele mai multe apartamente disponibile cu un preț de vânzare de cel puțin 100.000 de euro se află Herăstrău, urmată de Băneasa, Dorobanți, Floreasca, Unirii și Kiseleff-Aviatorilor, nordul Capitalei dominând acest segment.  De altfel, acestea sunt și zonele cele mai scumpe din București, apartamentele scoase la vânzare în patru din aceste cartiere (Kiseleff-Aviatorilor, Dorobanți, Floreasca și Herăstrău) având prețuri medii de peste 2.000 de euro/mp. 

Citeste si:

Creşterea preţului locuinţelor a băgat în şedinţă principalii decidenţi financiari ai României

Mihnea Şerbănescu: Piaţa locuinţelor a intrat într-un ciclu de creştere lentă a preţurilor

Doctorul Zilei
12.000 de pacienți vor beneficia de tratamentul fără interferon anul acesta
Evz Monden
DA, ea e Delia! A slăbit şi acum arată aşa!
Ziare.com
Trump a pus oameni bogati in posturile cheie ale Cabinetului: Pur si simplu,...
Evz Monden
EXCLUSIV! Stela Popescu l-a făcut K.O. pe BRomania!

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.