Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 24 martie 2016

Plaza Centers a vândut terenul din Slatina pe care voia să facă un mall de 40 mil. euro

Autor:

Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Plaza Centers, aflat în proces de restructurare a afacerilor din România, a vândut terenul de 2,3 hectare cumpărat înainte de criză în Slatina pentru un mall de 40 mil. euro. Lotul a fost înstrăinat pentru 0,66 mil. euro, un preţ de peste opt ori sub cel plătit de israelieni în urmă cu opt ani.

 

Terenul de 23.880 mp de pe strada Cireaşov din Slatina a fost cumpărat de Plaza Centers în 2008 pentru circa 5,5 mil. euro, potrivit rapoartelor financiare ale companiei. Astăzi, investitorul a anunţat că l-a vândut unui alt dezvoltator imobiliar pentru 0,66 mil. euro.

„Vânzarea este în conformitate cu strategia companiei de a reduce datoriile prin vânzarea activelor imobiliare negeneratoare de venituri şi de concentrare pe portofoliul de active care produc venituri. În linie cu planul de restructurare asumat de companie, 75% din încasări vor fi distribuite deţinătorilor de obligaţiuni corporative până la sfârşitul lunii iunie, ca o formă de rambursare anticipată“, se arată în anunţul Plaza Centers publicat pe Bursa de la Londra.

Acesta este primul activ vândut de Plaza Centers în România anul acesta, după ce în 2015, compania a mai vândut alte cinci terenuri. Este vorba de un teren de 3,1 hectare din Târgu Mureş vândut către grupul german Intercora pentru 3,5 mil. euro, un lot de 4,1 hectare din Hunedoara vândut către Dedeman pentru 1,2 mil. euro şi unul de 4,6 hectare din Iaşi vândut către Dedeman şi Lidl pentru 7,3 mil. euro. Lor li s-au adăugat nişte loturi mai mici în Ploieşti şi Braşov. Toate aceste terenuri au fost cumpărate de israelieni înainte de criză pentru a dezvolta o reţea de centre comerciale la nivel naţional şi au fost vândute în pierdere. Compania mai deţine terenuri similare în Constanţa şi Miercurea Ciuc (parţial construit), ambele scoase la vânzare.

În ciuda planurilor ambiţioase, Plaza Centers nu a dezvoltat niciun proiect imobiliar pe piaţa românească. Compania a anunţat anul trecut că a obţinut o finanţarea din partea Băncii de Export Import a Ungariei pentru circa 65% din costul de dezvoltare al unui mall în Timişoara.

Cel mai important activ al companiei este Casa Radio din Bucureşti, proiect care ar trebui transformat într-un mall gigantic.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Links PR
Top prăjituri: aprox 150.000 de români au mâncat eclere Cofetăriile Delice ...

Autor: S.C. Complete Web Solutions S.R.L.
Ogorul ne asigura orice avem nevoie pe langa casa si in afara acesteia

Evz.ro
SCANDAL cu BÂTE și SĂBII în CENTRUL orașului. Jandarmii au rămas ȘOCAȚI.
Doctorul Zilei
Principala HRANĂ a creierului tău. Combustibilul de bază fără de care nu...
AnimalZoo
Povestea lui Jack, câinele despre care nimeni nu și-a dat seama că are o...
Evz Monden
Vesti TRISTE pentru FANII Sofiei Vicoveanca! Anuntul TRIST care a zguduit...
Infoactual
Viagra pentru femei, din nou pe piaţă
Ziare.com
Cine face bani de pe urma Cupei Mondiale si la cat se ridica factura pentru...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.