Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
duminică, 13 august 2017

Pompierii luptă să stingă mai multe incendii izbucnite în insula greacă Zakynthos

Autor:

Pompierii luptă să stingă o serie de incendii care afectează de trei zile insula greacă Zakynthos, din marea Ionică, care au mistuit sute de hectare de pini şi, care, potrivit primelor cercetări, au fost provocate, relatează duminică EFE.

 

Doar în acest sfârşit de săptămână s-au declanşat 11 incendii în această insulă turistică, paradis natural al ţestoaselor Caretta caretta, dintre care cinci încă nu sunt controlate. 

Peste 120 de pompieri şi trei elicoptere încearcă că sufoce aceste focare, a declarat mediilor locale, primarul insulei, Pavlos Kolokotsas. 

Cea mai mare problemă în aceste momente o constituie localitatea Agalas, din sud-estul insulei.

Deşi flăcările nu ameninţă încă locuinţele, există temeri legate de ferme şi de complexele agricole din această zonă. 

Până acum a luat foc doar unul dintre complexe, însă din fericire este vorba de o clădire părăsită. 

Vânturile puternice îngreunează activităţile de stingere a flăcărilor, potrivit secretarului general al Protecţiei Civile, Yannis Kapakis, în declaraţii acordate agenţiei greceşti de ştiri AMNA.

Potrivit lui Kapakis, primele investigaţii arată clar că este vorba de incendii provocate, care se produc simultan în mai multe puncte diferite, fără ca nimic să indice că sunt provocate de cauze accidentale. 

În toată Grecia s-au înregistrat 53 de incendii de vegetaţie în ultimele 24 de ore, majoritatea dintre ele putând fiind controlate în faza incipientă.AGERPRES

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Links PR
Afacerile Next Capital au crescut cu 41% la jumătatea anului

Autor: Adserving iAgency.ro
De ce trebuie sa tii cont cand alegi camerele de supraveghere pentru birou

Evz.ro
SCANDAL IMENS LA ANTENA 1. Acuzaţii grele despre DROGURI ŞI PROSTITUATE....
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Războiul dintre Gabriela Cristea și Marcel Toader continuă. MOTIVUL este...
Infoactual
Tornada in Marea Neagra (Video)
Ziare.com
Provocare energetica pentru Romania: Ce ne cere UE sa facem in doi ani, in...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.