Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 14 mai 2018

Premieră pentru România. În Brașov, peste jumătate dintre locuințe au asigurare pentru cutremur și inundație

Autor:

Brașov este primul oraș din România în care mai mult de jumătate din locuințe au asigurare împotriva dezastrelor, procentul fiind de trei ori peste media pe țară. Informația a fost furnizată, pentru Capital, de către Nicoleta Radu, director al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID), societatea care vinde românilor asigurărilor obligatorii de locuință.

 

Numărul caselor asigurate a crescut accelerat, în Brașov, depășind inclusiv Bucureștiul, pentru că primarul localității a decis să trimită notificări locuitorilor amintindu-le că asigurarea locuinței este obligatorie prin lege.

“ Primarul ne-a transmis că a emis peste 100.000 de notificări. În acest moment, avem 60.000 de asigurări PAD emise în Brașov, iar numărul locuințelor este de sub 120.000”, ne-a mai spus directorul PAID, care a subliniat că numărul asigurărilor de locuință este în creștere, la nivelul întregii țări.

Așa cum a mai arătat Capital, gradul mic de cuprindere în asigurare este una dintre marile probleme ale pieței locale și ale României, în condițiile în care țara noastră este expusă major atât riscurilor de cutremur cât și celor de inundații.

Totuși, gradul de cuprindere a depășit pragul de 19%, la care stătea de mai mulți ani, după cum spune Nicoleta Radu.

Lipsa de implicare a primarilor, care ar trebui să aplice amenzi de 500 de lei celor care nu au asigurare, este unul dintre motivele pentru care gradul de cuprindere nu creștere. Mai mult, unele primării ignoră total asigurările, deși sunt obligatorii.

“ Avem primării care nici măcar nu au locate fonduri pentru a își asigura imobilele pe care le au în proprietate. Ce să le ceri, în aceste condiții? Dacă ei nu își asigură propriile clădiri?”, a mai declarant directorul PAID.

Asigurarea locuinței pentru riscurile de cutremur, inundație și alunecări de teren este obligatorie prin lege în România. Polița obligatorie este emisă de PAID și costă 20 de euro pentru locuințele din materiale moderne și 10 euro pentru cele din chirpici . Suma maximă care va fi primită în caz de daună este de 20.000, respectiv 10.000 de euro.

 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC THE MARKERS CONSULT SRL
SCPA Murar și Asociații a lansat cea de-a 4-a ediție a lucrării Ghidul ...

Autor: SC Sanito Distribution SRL
Uscare și igienizare eficientă cu produse de unică folosință din hârtie

Evz.ro
Alexandra Stan s-a fotografiat cu PĂRȚILE INTIME la VEDERE. Fanii s-au LIPIT...
Doctorul Zilei
Un neurochirurg cunoscut atrage atenția: ”Cel mai comun simptom al unei...
AnimalZoo
Greu de crezut, dar ADEVĂRAT! Scene ȘOCANTE dintr-un adăpost din România....
Evz Monden
INCREDIBIL! O vedetă TV de la noi, OPERATĂ DE URGENȚĂ. Primele DECLARAȚII:...
Infoactual
Ministerul Sanatatii, acuzat de cenzura. Cum explica de ce a obligat...
Ziare.com
De ce avem nevoie de pensiile private: un manifest pentru cei care au intre...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.