Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 20 noiembrie 2017

Premiile speciale ale Galei Industriei Româneşti

Autor:

Primul premiu special a mers către cel mai mare producător de energie electrică din România, cu peste 200 de hidrocentrale în exploatare, care însumează o putere instalată de peste 6.300 MW. Aproximativ 30% din producția totală de electricitate a României a fost produsă anul trecut în hidrocentrale. Trendul a continuat și în acest an, în primele 7 luni, Hidroelectrica asigurând mai bine de un sfert din consumul total. Acest lucru s-a reflectat și în situația financiară a companiei, care anul trecut a raportat o cifră de afaceri de 743 milioane de euro și un rezultat net de 273 milioane de euro, cu 35% mai mare decât cel înregistrat în 2015. „Vă asigurăm că, pe lângă obţinerea unor performanţe financiare din ce în ce mai bune, priorităţile Hidroelectrica se duc şi către zona de investiţii. Am început un amplu program de retehnologizări la centrala de la Stejaru. Urmează centrala de la Vidraru. Sperăm ca anul viitor să vorbim de noi capacităţi de producţie. Considerăm că o companie nu poate avea performanţă pe termen lung fără investiţii“, a declarat Bogdan Badea (foto), preşedintele directoratului Hidroelectrica.

 

Al doilea premiu special a fost decernat celui mai ambiţios proiect de modernizare a producţiei. Grupul Macon a ajuns unul dintre cei mai mari angajatori din industria materialelor de construcţii, cu un număr mediu de circa 815 muncitori. Grupul are ca obiectiv implementarea managementului de tip Kaizen şi robotizarea producţiei până în 2020. „Încercăm, cu echipa Macon, să folosim cât mai mult principiile eficienţei. Nu suntem concentraţi pe latura extensivă, valorile investite nu sunt mari, ci pe latura intensivă. De trei ani, salariaţii sunt cei care vin cu ideile pentru modernizarea fabricii. Avem în fiecare an peste 600 de idei, multe dintre ele valoroase. Cel mai important proiect este Cronos, prin care măsurăm în timp real toate procesele tehnologice de mentenanţă şi energetice. Ne ajută să mărim productivitatea. Încercăm să mergem în această direcţie pentru că noi credem că automatizarea proceselor şi robotizarea activităţii, acolo unde se poate, sunt cheia succesului“, a declarat Marius Marin (foto), CEO-ul Macon. 

 

 

 

Un alt premiu special a fost acordat pentru cel mai nou sistem de BCA. Producătorul Celco urmează să pună pe piaţă un sistem de BCA destinat exclusiv termoizolaţiilor structurilor de beton, care permite realizarea unei întregi clădiri din BCA. „Am căutat să identificăm noi domenii de utilizare a BCA-ului pentru a aduce pe piaţa românească produse în perfectă armonie cu natura. Pe lângă producţia de BCA, avem alături de noi clienţi din industria siderurgică, cum sunt Alro şi ArcelorMittal. Ne bucurăm că putem fi furnizorul lor de var. Avem un parteneriat şi cu SAP România. Cu ajutorul lor vom implementa cea mai recentă soluţie în domeniul SAP, este vorba despre ultimul sistem S/4HANA, care se va implementa pentru prima dată în industria producătorilor de materiale de construcţii. Acţionarii noştri sunt interesaţi de investiţia în soluţii moderne, care să vină în sprijinul pieţei“, a declarat Irina Usuc (foto), directorul comercial al Celco.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: PSK Solution SRL-D
Phoenix Residence scoate la vanzare apartamente de lux in nordul capitalei

Autor: Links PR
Top prăjituri: aprox 150.000 de români au mâncat eclere Cofetăriile Delice ...

Evz.ro
În căutarea Drăgăicii pierdute. La Buzău.
Doctorul Zilei
Este INTERZIS să amestecați aceste MEDICAMENTE cu alcool! Combinația poate fi...
AnimalZoo
Rasă de câine RECOMANDATĂ pentru copii. El este cel mai POTRIVIT animal de...
Evz Monden
Povestea ROMANULUI care s-a intors din Belgia si si-a gasit SOTIA in pat cu...
Infoactual
Miscarea Romania Impreuna: O parte din modificari il pot ajuta pe Dragnea, in...
Ziare.com
Tu stii cati arbori iti asigura ceasca de cafea din fiecare dimineata? Iata...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.