Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 10 iulie 2018

Prima interceptare a unui avion de observare rusesc în spaţiul aerian al României

Autor:

Comandorul de aviaţie Chris Ball, comandantul detaşamentului Eurofighter Typhoon, detaşat la Baza Mihail Kogălniceanu, a declarat marţi, la Constanţa, cu prilejul festivităţii dedicate aniversării centenarului constituirii Forţelor Aeriene Regale (RAF) Britanice, că prima interceptare a unui avion rusesc în spaţiul aerian al României a avut loc pe data de 3 mai, în cadrul serviciului de poliţie aeriană.

 

La sfârşitul ceremoniei de celebrare a centenarului British Royal Air Force, organizată pe esplanada Comandamentului Flotei, din Constanţa, în compania camarazilor români de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu şi a marinarilor militari din Garnizoana Constanţa, comandantul detaşamentului britanic 135 Expeditionary Air Wing, comandorul Chris Ball, a declarat presei că avioanele britanice de vânătoare au interacţionat în numeroase cazuri cu aparatele de zbor ruseşti, dar că primul zbor neautorizat pe care l-au interceptat a fost un avion de observare al aviaţiei ruse, pe data de 3 mai, la două zile după începerea misiunii. 

„Am avut prima interceptare pe data 3 mai, a fost un avion de supraveghere rusesc şi am tot fost ocupaţi de atunci. Nu pot să intru în detalii, dar am avut de lucru tot timpul. Lucrăm îndeaproape cu colegii români de pe MIG-urile 21 cu care împărţim baza de la Mihail Kogălniceanu şi colaborăm la această misiune NATO, de poliţiei aeriană. De asemenea, colaborăm şi cu ceilalţi parteneri NATO care operează în regiunea Mării Negre", a declarat comandorul de aviaţie Chris Ball, care a precizat că este vorba de un efort comun al aliaţilor din NATO, Centrul de Dirijare şi Alarmare fiind la Torejon, în Spania. 

Acesta este cel de-al doilea detaşament britanic dislocat la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru asigurarea misiunilor de poliţie aeriană avansată, primul operând în perioada 1 mai - 31 august 2017. Actuala misiune are loc în perioada 1 mai - 31 august 2018. 

Conform Agerpres, operaţiunile de poliţie aeriană cu avioanele Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, în România, sunt parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianţei, atât în zona de nord, cât şi în zona de sud, şi demonstrează unitatea şi determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
Fashion: cele mai POPULARE modele de INCALTARI CASUAL

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
FASHION TIPS: Cum porti cel mai HOT accesoriu al sezonului?       

Evz.ro
AGENTUL RUŞILOR? Încă un nume greu din PSD, acuzat că face jocurile Rusiei....
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav, din nou ÎMPREUNĂ? Nimeni NU se aștepta la...
Ziare.com
Cel mai mare dusman al Kremlinului ataca dur "oferta incredibila"...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.