Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
vineri, 12 ianuarie 2018

Primarul Timișoarei va sesiza CE dacă Guvernul nu alocă cele 23 mil. euro pentru proiectului de Capitală Culturală Europeană

Autor:

Primarul Nicolae Robu a declarat vineri că va sesiza Comisia Europeană în cazul în care Guvernul nu va aloca fondurile la care s-a obligat pentru programul Timişoara Capitală Culturală Europeană (TCCE) 2021.

„Nu s-a primit niciun ban de la Guvern pentru programul TCCE 2021. Guvernul României tratează acest subiect cu aceeaşi atitudine ca şi celelalte proiecte ale Timişoarei şi se joacă cu focul, pentru că eu, în 2018, dacă voi vedea că nu se mobilizează şi Guvernul pe tema aceasta, voi sesiza Comisia Europeană şi veţi vedea că atunci se va pune în mişcare. Mă abţin deocamdată să o fac, dar la nevoie o voi face. Sunt un om conştient şi ştiu ce înseamnă ca Timişoara să nu fie la nivelul la care trebuie, atunci când va fi CCE”, a explicat vineri presei Nicolae Robu. 

Edilul a subliniat că până acum Executivul nu a alocat niciun leu pentru acest proiect, în condiţiile în care „Guvernul are atribuţii clare asumate prin documente în acest sens. Nu se poate ajuta. Comisia Europeană va reacţiona energic când va fi informată că Guvernul României nu doar că nu îşi achită obligaţiile asumate, ci mai şi boicotează pregătirea pe care o facem noi, cu eforturile şi cu resursele noastre locale. Noi alocăm atât cât putem, dar bugetul este limitat”. 

În dosarul de candidatură cu care Timişoara a câştigat titlul de CCE 2021, şi-au asumat responsabilităţi de cofinanţare municipalitatea, Consiliul Judeţean şi Guvernul, pe lângă care primarul mai aşteaptă şi implicarea mediului privat cu contribuţii concrete, nu doar cu lozinci de susţinere. 

Conform Agerpres, până în momentul de faţă, pentru proiectele de CCE sunt certe sumele de 20 de milioane de euro de la Consiliul Local şi 5 milioane de euro de la Consiliul Judeţean, suma prevăzută în proiectul de Capitală Culturală Europeană fiind de 48,5 milioane de euro. 

„Până la 48,5 milioane de euro mai este drum lung, 1,5 milioane de euro vor veni din bugetul UE, de la Guvernul României, 23 de milioane de euro. Noi încercăm să implicăm şi mediul privat în acest proiect şi să accesăm şi sume pe proiecte europene, pentru că va fi nevoie de sume mult mai mari. Dar suma de 48,5 milioane de euro este suma angajată în proiect şi trebuie consumată cu sfinţenie”, spunea Nicolae Robu în momentul câştigării de către Timişoara a titlului de CCE 2021. 

Citeste si:

Dragnea evită ieșirile publice. UPDATE: Liviu Dragnea și-a făcut apariția la congresul PSD

Ponta: Dragnea încasează lovitura de grație și se va prăbuși

Oficial RADET, atac la centralele termice: "Trebuie să ne gândim spre ce ne îndreptăm, dacă spre un oraş în care să avem la fiecare apartament câte o centrală"

Evz.ro
MINUNE MARE ÎN RUSIA, sub conducerea lui Vladimir Putin. ÎN TOATĂ ISTORIA...
Evz Monden
Celebrități și animalele lor companie! Să facem cunoștință cu ele!
AnimalZoo
Sepia – Maestra deghizărilor
Doctorul Zilei
Bibliotecile viitorului vor fi stocate pe ADN
Infoactual
KFC anunta inaugurarea primului restaurant din Botosani
dcnews
Radu Herjeu, informație din TV: SUB NICIO FORMĂ!
Kanal D
A murit! Leo Iorga: "Drum bun, prietene"
Economica
Şoc valutar după demisia lui Tudose! Se întâmplă chiar acum
Ziare.com
Au fost create calculatoare care citesc mai repede decat oamenii. Care vor fi...
Autobuild
Atenţie! PREŢUL unei ROVINIETE va creşte cu 85%! Vezi de când intră în...
Adevarul
A murit primul român care „a invadat“ Marea Britanie în 2014: cauza decesului
Stirile Tvr.ro
Leul și bursa, în cădere liberă!
Click
EXCLUSIV Antonia termină divorţul de italian după patru ani?
Agrointeligenta
FAMILIA GRIGORIU, puternică și după ce A VÂNDUT IRLANDEZILOR!

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.