Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
miercuri, 14 martie 2018

Proprietarul Casa Radio, amendat pentru suspiciuni de mituire în România

Autor:

Compania Elbit Imaging, a cărei subsidiară deţine proiectul Casa Radio din Bucureşti, a plătit o amendă de jumătate de milion de dolari Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC) din SUA pentru presupusa încălcare a unei legi privind practicile de corupţie în străinătate. Amenda se referă o afacere imobiliară din România.

 

Elbit Imaging a anunţat că, în martie 2016, consiliul director al subsidiarei sale Plaza Centers a luat la cunoştinţă anumite probleme legate de acorduri realizate în trecut de companie în legătură cu proiectul Casa Radio din România, care ar putea indica o eventuală încălcare a Legii americane privind Practicile de Corupţie în Străinătate din 1977. Acesta este cel mai vechi act anticorupţie cu aplicare internaţională din lume. El incriminează mituirea funcţionarilor străini şi lărgeşte jurisdicţia tribunalelor americane şi asupra ţării în care s-a comis presupusa infracţiune.

Mai mult, în aprilie 2017, consiliile directoare ale Elbit Imaging şi Plaza Centers au luat la cunoştinţă anumite probleme legate de un contract ce privea vânzarea în Statele Unite ale Americii a unor proprietăţi deţinute în comun. Această înţelegere ar putea reprezenta o încălcare a aceleiaşi legi.

„La descoperirea fiecăruia dintre aceste cazuri, compania a desemnat nişte comisii interne pentru examinarea evenimentelor şi, în acelaşi timp, a anunţat Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare (care supraveghează piaţa de capital din SUA, n.red.)“, se arată într-un comunicat al companiei, publicat pe Nasdaq.

Elbit Imaging a ajuns la o înţelegere cu SEC, în urma căreia a plătit o amendă de 500.000 de dolari. 

Povestea Casa Radio

În decembrie 2006, Plaza Centers a intrat într-un parteneriat public-privat cu autorităţile române, care au concesionat pe o perioadă de 49 de ani proiectul Casa Radio de pe cheiul Dâmboviţei. Planurile companiei erau să transforme vechiul proiect lăsat de Ceauşescu într-un complex de 467.000 mp, care să includă un centru comercial de 90.000 mp închiriabili, birouri, un hotel şi un centru de conferinţe. Costul dezvoltării acestui proiect a fost estimat la câteva sute de milioane de euro. După finalizarea perioadei de concesiune, proiectul urma să intre în proprietatea statului, dacă termenul se prelungea. Plaza Centers spune că a cheltuit circa 85 mil. euro pe demolări, design şi lucrări la fundaţie până în 2010, an în care construcţia a fost oprită.

Aşa ar fi trebuit să arate proiectul Casa Radio

 

În 2016, Plaza Centers a constatat că „pot exista riscuri de reglementare referitoare la dreptul Guvernului Român de a expropria proiectul Casa Radio sau altele referitoare la sancţiunile pe care le pot impune Plaza Centers în ceea ce priveşte proprietatea. Mai mult, aceste drepturi sunt supuse rezilierii în anumite circumstanţe, de către Guvernul Român, cum ar fi în eventualitatea întârzierii în realizarea proiectului, iar orice reziliere anterioară expirării acestor drepturi poate avea un efect negativ semnificativ asupra afacerii noastre“, se arată în raportul financiar al acţionarilor companiei.

În prezent, Plaza Centers deţine indirect o participaţie de 75% din firma care gestionează proiectul Casa Radio, 15% aparţin autorităţilor române, iar restul de 10% unor terţi.

Un raport de evaluare realizat de Cushman&Wakefield plasa Casa Radio la o valoare de 81,45 mil. euro. Valoarea proiectului în momentul finalizării a fost calculată la 578,7 mil. euro.

Cel mai mare

Ambiţia Elbit Imaging de a deveni cel mai mare proprietar de malluri din România s-a spulberat după ce Plaza Centers a trecut în 2013 şi 2014 printr-o proces de insolvenţă. Rând pe rând, compania a vândut cele şase terenuri cumpărate în România, lăsând în urmă pierderi de zeci de milioane de euro. La finalul anului trecut, compania a vândut şi complexul hotelier Radisson, cel mai important activ pe care îl avea în România, pentru 169,2 mil. euro. A mai rămas cu un lot, parţial construit, în Miercurea Ciuc, dar şi acesta este la vânzare.

Compania a investit peste 300 mil. euro în şapte terenuri localizate în Iaşi, Timişoara, Slatina, Hunedoara, Târgu Mureş, Constanţa şi Miercurea Ciuc; în 75% din Casa Radio din Bucureşti, în clădirea de birouri Palazzo Ducale şi complexul Radisson.

CITIŢI ŞI Culisele unei tranzacţii care a pus România pe harta marilor investitori

Imperiul Elbit Imaging, extins cu Plaza Centers, a fost fondat de miliardarul israelian Mordechay Zisser. În timpul crizei, compania s-a zdruncinat din temelii, iar Zisser a pierdut în 2013 controlul grupului. El a fost nevoit să ajungă la un acord cu creditorii săi pentru datorii de peste 520 mil. euro, cea mai mare soluţionare a unei datorii din istoria Israelului, după cum nota presa israeliană la acea dată. În urma acestei înţelegeri, Mordechay Zisser şi-a pierdut pachetul de control în cadrul Elbit Imaging. În vara lui 2016, magnatul a murit răpus de cancer la vârsta de 60 de ani. Firma sa a rămas în mâna a două fonduri americane: York Capital şi Davidson Kempner, care deţin o treime din acţiuni. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Mic dejun sanatos de la Getbio.ro, modalitatea perfecta prin care sa iti ...

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Jucarii de plaja de la Bitilini.ro, distractie si protectie maxima pentru cei ...

Evz.ro
Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia...
Doctorul Zilei
Patru factori care duc la apariția cancerului la stomac
AnimalZoo
Asta da iubire frățească! Milo a devenit câine-ghid pentru Eddie, fratele lui...
Evz Monden
Este prima oară când Sanda Ladoși se destăinuie. A spus ADEVĂRUL despre viața...
Infoactual
Bauturile energizante sa fie interzise persoanelor sub 18 ani - proiect
Ziare.com
Tu stii cati arbori iti asigura ceasca de cafea din fiecare dimineata? Iata...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.