Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 02 aprilie 2018

Prostia își face de cap în România

Autor:

Niciodată nu ne-au condus oameni mai proști decât cei care sunt astăzi la putere. Această revelație o avem de câte ori vedem efectele unei noi serii de alegeri. Nu, nu e cazul să căutăm explicații savante! Poporul român are conducătorii pe care îi merită.

Nu de alta, dar oamenii i-au votat - și nu oricum, ci cu încredere și mare voioșie. Așa neam trezit cu neocomuniști vopsiți sau cu necuvântătoare la Palatul Victoria sau la Cotroceni. Prin Parlament, fauna e mult mai bogată. Aici prostia se simte bine, pare că se află la ea acasă. Nu credeți?

Este suficient să luați legile deja votate. Sunt pline de erori de formă, fiind parcă scrise de persoane care dușmănesc limba română. Apoi, trebuie remarcat că multe sunt eronate și pe fond, așa că fac mai mult rău decât bine. Nici nu este de mirare: nu se fac studii de impact, nu se legiferează cu responsabilitate.

Aceeași situație o întâlnim și la primării. În multe localități, aleșii locali și-au votat salarii mari de tot fără să aibă bani în buget pentru ele. Iar aberația aceasta este nimic dacă ne raportăm la ce putere de distrugere au primarii și consilierii locali din România. Bucureștiul este cel mai bun exemplu. Ce face administrația Firea cu înființarea noilor companii municipale nu se va putea repara în decenii bune de acum încolo. Ei bine, ceea ce poporul nu știe când votează este că cei pe care îi alege își aduc în poziții cheie apropiații. Iar, de cele mai multe ori, aceștia sunt extrem de slabi. Oameni care în trecut nu ar fi absolvit opt clase sunt astăzi directori de companii naționale, secretari de stat sau chiar miniștri.

Din aceeași serie face parte și decizia unui demnitar care nu se regăsește în descrierile de mai sus. Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, are verbul la el, pare că pricepe și se pricepe. Așa că anul trecut, când l-a făcut albie de porci pe fostul ministru Ionuț Mișa, a venit cu argumente solide și lumea i-a dat dreptate. Acum l-a propus șef la ANAF. Probabil nu a fost ideea lui, ci i s-a impus. Vina lui Teodorovici este că a acceptat să-i ofere unui om despre care are o părere proastă un rol determinant în activitatea ministerului de care se ocupă.

Bineînțeles, mai este și cea de-a doua variantă, în care chiar Teodorovici l-a vrut pe Mișa la ANAF. Explicația o găsim într-un banc: un țăran vine la târg cu un cal slab și leneș. Întrebat cum speră să-l vândă dacă arată în așa hal, țăranul răspunde că nu vrea să-l vândă ci l-a adus doar să-l facă de râs. Așa și Teodorovici, care știe că ANAF e unul dintre merele stricate ale guvernării PSD-ALDE. E posibil să-l fi propus pe Mișa doar ca să-l facă de râs.

OVIDIU ANTON,  redactor - șef adjunct Capital

 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SamDistribution.ro
Genacol si Super Slim de la Sam-Distribution.ro

Autor: SamDistribution.ro
Cat este de buna masca chirurgicala?

Evz.ro
Primele DECLARAȚII ale Katarinei, fiica lui Andrei Gheorghe, după MOARTEA...
Doctorul Zilei
Condimentul SENZAȚIONAL care vă scapă de pietrele la rinichi! Ce alte...
AnimalZoo
Un specialist enumeră 6 OBICEIURI CIUDATE alte câinilor! Motivele sunt CLARE
Evz Monden
Interviu EXPLOZIV cu FIICA regretatului jurnalist Andrei Gheorghe. „După trei...
Infoactual
Efectele abuzurilor din copilărie sunt la fel de puternice şi în perioada...
Ziare.com
Finantele ar vrea sa acopere deficitul din vanzarea de licente 5G. Socoteala...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.